RE/MAX ”Next Level in Real Estate” – prima sesiune de training specializat din Iași

RE/MAX, lider mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, organizează, pe 17 septembrie, prima sesiune de training specializat din Iași, dedicată celor care deja profesează sau doresc să-și înceapă o carieră în industria imobiliară.

Razvan Cuc, Director Regional REMAX Romania

Razvan Cuc, Director Regional REMAX Romania

Evenimentul „Next Level in Real Estate” îl va avea în prim plan pe Gil Li-ran, Head of Marketing RE/MAX Israel și unul dintre primii trei traineri specilizați în domeniul imobiliar din Europa, care va prezenta o serie de metode cheie prin care se poate obține un contract exclusiv cu proprietarii, precum și pașii esențiali pentru a deveni un expert imobiliar eficient.

Maturitatea pieței imobiliare ieșene, dinamismul tranzacțiilor din această zonă, precum și imporanța economică a orașului, au fost motivele de bază care ne-au determinat să extindem seria de traininguri „Next Level in Real Estate” și în Iași, după trei ediții de succes desfășurate în București, Cluj și Timișoara”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.

În plus, în contextul în care România nu dispune de niciun fel de cadrul normativ care să educe această piață aflată într-o continuă creștere, prin evenimentele de acest tip, RE/MAX își propune să contribuie la îmbunătățirea practicilor agențiilor, orientând agenții din zona de intermedieri către consultanță imobiliară.

Conform reprezentantului companiei, seminarul va contribui la evoluția agenților și a profesioniștilor din imobiliare, având un impact puternic în îmbunătățirea modului de lucru și a modului în care aceștia sunt percepuți. De asemenea, Răzvan Cuc evidențiază faptul că „Next Level in Real Estate” se adresează nu doar profesioniștilor în imobiliare, ci și tuturor ieșenilor care își doresc o carieră în acest domeniu.
Piața imobiliară din Iași, asemănătoare cu cea din Bucureşti sau Cluj-Napoca

Am fost plăcut surpinși să găsim în Iași peste 50 de birouri imobiliare și peste 100.000 de tranzacții intermediate în ultimii 5 ani, motiv pentru care ne așteptăm la un număr mare de participanți la eveniment, oameni interesați să  învețe cum pot evolua în cariera lor”, a menționat reprezentantul companiei.

Cu un nivel de dinamism similiar pieței imobiliare din București și o stabilitate asemănătoare Clujului sau Timișoarei, piața  imobiliară din Iași trece printr-o perioadă de creștere vizibilă prin numărul de proiecte de construcție, acest lucru atrăgând un interes tot mai mare al investitorilor în real-estate. Datorită acestor aspecte, Iași se află pe lista planurilor de dezvoltare ale companiei RE/MAX, reprezentanții acesteia aflându-se deja în discuții cu posibili parteneri pentru deschiderea primei francize până la finalul acestui an. Pe termen lung, Răzvan Cuc mizează pe înființarea a cinci birouri, cu minim 50 de agenți.

Credem că acesta este un moment prielnic pentru investiții în imobiliare sau pentru a intra în consultanță imobiliară, iar sistemul de franciză RE/MAX este un business complet și complex, ce oferă nu doar o afacere la cheie, ci și avantajul apartenenței la compania lider în domeniu și la cea mai mare rețea de agenți imobiliari de pe glob. Şi  tocmai pentru că Iaşiul e o piaţă foarte importantă pentru noi, avem un pachet foarte motivant pentru primul francizor din acest oraş”, a încheiat Răzvan Cuc.

ACCES

Tariful de participare este de 175 lei + TVA și include 8 ore de training intensiv, traducere simultana din limba engleză, materialele de lucru și pauzele de cafea. Evenimentul va avea loc la Hotel Unirea, Sala Cuza, incepand cu ora 9:00. Pentru inscriere CLICK AICI!

 

RE/MAX este lider mondial în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiinţată în 1973 în Denver, are astăzi peste 6.300 de birouri şi peste 100.000 de agenţi afiliaţi în 95 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 31 de ţări, cu 1.500 birouri şi 14.000 de agenţi, continuând să se extindă.

INFO

www.remax.ro

PE ACEEASI TEMA:

Make fruit fare everywhere – training pentru activisti si formatori

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Balul Bobocilor 2017 / U.N.A.G.E Artium

Marionnette Show prezinta ”Iepurele si ariciul”

Canaf LIVE @RocknRolla

Folk si alte deliciii la Ospataria ”Ulita Veche”

Cuvinte cheie: , ,

Scrie un comentariu: