Refresh Heritage Week (RHW) Iași 2019: 14-21 mai

În perioada 14-21 mai 2019, la Iași, va avea loc ediția 2019 a manifestărilor derulate sub genericul Refresh Heritage Week în cadrul proiectului „Young Art(ist)s Refreshing Heritage Sites/ REFRESH”, implementat cu sprijin financiar acordat de Comisia Europeană prin programul Europa Creativă pentru proiecte de cooperare legate de Anul European al Patrimoniului Cultural – 2018.

Liderul proiectului este Združenje Zgodovinskih Mest Slovenije/ Association of Historical Cities of Slovenia, care are drept parteneri: ITACA – Local Development Association din Cellino Attanasio, Italia, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Fundacion Universitaria San Antonio din Murcia, Spania.

Suita de evenimente RHW Iași 2019 este prima din cele care vor fi organizate în cadrul proiectului REFRESH pe parcursului acestui an în fiecare din țările participante la proiect. Reunind 19 tineri artiști care vor fi coordonați de prof. univ. dr. Atena Elena Simionescu, rector al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, directorul artistic al RHW Iași 2019, precum și conf. univ. dr. Modesta Lupașcu, lect. univ. dr. Florin Panzariu, manifestarea are ca scop crearea de conexiuni între vechi și nou, între lumea de ieri și cea de azi, între patrimoniu și oameni. Din acest motiv, ca și anul trecut de altfel, RHW Iași se concentrează în jurul unui eveniment marcant organizat de Complexul Muzeal Național „Moldova”.

Dacă în 2018 tinerii artiști au fost introduși în fascinantul univers al muzicii mecanice, acum, în 2019, participanții vor fi invitați să își găsească surse de inspirație în moștenirea etnografică tradițională și vor avea ocazia de a intra în contact direct cu creatorii populari, în cadrul celei de-a XX-a ediții a Târgului Meșterilor Populari, organizat de Muzeul Etnografic al Moldovei în perioada 17-19 mai.

Creațiile tinerilor artiști Refresh vor putea fi admirate la Palatul Culturii timp de o lună, începând cu data de 20 mai, ora 15.00, atunci când, în Holul de Onoare va avea loc vernisajul expoziției RHW Iași 2019. Evenimentul va fi prezentat de prof. univ. dr. Petru Bejan.

INFO

Palatul Culturii

Piata Stefan cel Mare si Sfant nr. 1, Iasi

contact@palatulculturii.ro

www.palatulculturii.ro

www.facebook.com/PalatulCulturiiIasi

PE ACEEASI TEMA:

Aniversare la Muzeul „Poni-Cernătescu” – 30 de ani de la deschiderea pentru public

Ateliere DICE | 13-16 iulie 2021

Atelier „Artă și simbol în ceramica populară de Tansa” | Palatul Culturii

Ateliere DICE la Palatul Culturii | 21 – 24 septembrie 2021

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Flavours Of Romania | Skin Resto-Bar

Cafea și praf de stele | Prăjitorul din Oz

Miss Universe România va purta la proba costum o rochie inspirată de portul Reginei Maria a României

Începe Sinestezia. 5 zile dedicate artelor la Iași

Scrie un comentariu: