Recital vocal instrumental ”Gânduri și armonii” și lansarea volumului ”Iași, Cetate Culturală”

Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, împreună cu Primăria Municipiului Iași, Asociația Prietenii Muzicii Moderne și Școala de Muzică „Ina Cristea” organizează în ziua de miercuri 12 iunie, ora 18.00 un eveniment de mare însemnătate pentru cultura românească: aducerea în memoria noastră a celei ce a fost prof.univ.dr. Gabriela Lipceanu Marcovici.

Pianistă și profesoară de înaltă ținută profesională și morală, formator a zeci de generații de muzicieni ce au trecut pragul Conservatorului ieșean, instrumentist de înaltă performanță cu o carieră artistică impresionantă ce numără sute de concerte și recitaluri susținute în țară și în străinătate alături de nume marcante ale culturii românești și internaționale, apariții în presa scrisă și online, înregistrări, emisiuni de radio și televiziune etc.

Gabriela Lipceanu Marcovici, Pupi, așa cum o alintau cei apropiați, a iubit nespus muzica și mai ales muzica de cameră. Evenimentul din Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași îi va aduce pe aceeași scenă pe foștii colegi și studenți ai doamnei profesoare Gabriela Lipceanu Marcovici în recitalul de muzică vocal-instrumentală Gânduri și armonii susținut de sopranele conf.univ.dr. Cristina Simionescu, lect.univ.dr. Oana Severin, Cristina Grigoraș și Ana Donose, mezzosopranele conf.univ.dr. Maria Maxim Nicoară, Florentina Irina Onica și tenorul Cosmin Marcovici. Soliștii vor fi acompaniați la pian de asist.univ.dr. Ina Cristea, Codrin Nicoară și conf.univ.dr. Vasilica Stoiciu Frunză.

În cadrul evenimentului are loc și lansarea cărții Iași, Cetate Culturală. Oameni, gânduri, fapte. Gabriela Lipceanu Marcovici – Consonanțe, Editura Sedcom Libris, autor lect.univ.dr. Mihaela Loredana Gârlea (prezentatoarea evenimentului).

Organizatorii și-au propus că prin acest eveniment să sprijine o mamă al cărei copil se află într-o situație dificilă, o fetiță pe nume Alessia în vârstă de 4 ani care suferă de tromboză venoasă cerebrală, hemipareză partea dreaptă, trombofilie, retard neuromotor și epilepsie simptomatică, ea având mare nevoie de sprijinul nostru. Asociația Ștergem o lacrimă se ocupă de acest caz și a acceptat colaborarea în scopul menționat, astfel, în ziua evenimentului vor fi făcute donații pentru Alessia.

INFO

Biblioteca Centrala Universitara Iasi

Adresa: Strada Păcurari 4 / 700511 Iaşi, România

Telefon: +40 232 264245

Fax: +40 232 261796

Emailbcuis@bcu-iasi.ro

Webwww.bcu-iasi.ro

PE ACEEASI TEMA:

Mai Magic cu Paula Seling & Band

Pe aripi de jazz – recital extraordinar Ina Cristea

Stand Up, Muzica si Impro – Spectacol Caritabil

Concert extraordinar – În ritm de Vals… cu Aimo Pagin

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Lansarea volumului „CHIȘINĂU, Evocări interbelice”, la Palatul Culturii

Festivalul de fanfare, ediția I, Iași–2019

Tabăra „Micii meșteri din Copou” 2019

Street Delivery Iași se mută la Râpa Galbenă

Scrie un comentariu: