”Raport catre El Greco”, de Nikos Kazantzakis – EDITURA HUMANITAS

raport catre El Greco_Kazantzakis

Între autobiografie si bildungsroman spiritual, Raport către El Greco (publicat postum, în 1961) trasează mai mult decât drumul prin lume al lui Kazantzakis (unul dintre modelele sale era Odiseu), căci dă seamă de metamorfozele intelectuale şi sufleteşti ale unui mare scriitor. După cum însuşi autorul recunoaşte: „Aşadar, cititorule, vei găsi în aceste pagini firul roşu închegat din picăturile sângelui meu, care marchează drumul meu printre oameni, patimi şi idei.“

Raport către El Greco nu este un text strict autobiografic – după cum însuşi scriitorul mărturiseşte ritos –, nu este un volum de memorialistică sau de însemnări de călătorie, deşi în paginile lui se derulează o fascinantă, perpetuă călătorie. Ultima carte scrisă de Nikos Kazantzakis este un testament literar, o proză în care cititorul statornic şi iremediabil îndrăgostit de opera Cretanului va regăsi toate faţetele personalităţii vulcanice ale acestui titan al literelor greceşti şi universale.“ (Elena LAZĂR)

NIKOS KAZANTZAKIS

kazantzakis-nikos

NIKOS KAZANTZAKIS (1883-1957)

S-a născut la Iraklion, în insula Creta, unde a fost şi înmormântat. Între 1902 şi 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, şi-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut Grecia şi lumea în lung şi-n lat, călătorind ca nici un alt scriitor grec. Aflat veşnic în conflict cu autorităţile din ţară pentru opiniile sale îndrăzneţe (asemenea prietenului său Panait Istrati, era ataşat ideilor de stânga), deşi a îndeplinit o vreme şi funcţii publice, a găsit mai multă preţuire în străinătate decât în Grecia. A fost nominalizat în mai multe rânduri la Premiul Nobel. A primit, în 1956, Premiul pentru Pace la Viena. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie (Odiseea. O continuare modernă conţine 33 333 de versuri, 1938), proză (în afara celebrei Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas, 1946, a scris romane care sunt tot atâtea momente de referinţă ale literaturii secolului XX – între care Hristos răstignit din nou, 1948, Ultima ispită a lui Hristos, terminat în iulie 1951, dar publicat în Grecia în 1955, şi Căpitan Mihalis, 1953), dramaturgie, memorialistică (autobiografia Raport către El Greco, apărută după moartea sa, în 1961; cărţile de călătorie ale lui Kazantzakis au reputat, de asemenea, un mare succes), eseuri şi traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a bucurat de celebritate în lume ca nici un alt autor grec, deţinând recordul de traduceri: în peste 100 de ţări.

Raport către El Greco

An aparitie: 2012
Editie: I
Pagini: 516
Format: 13×20 cm
ISBN: 978-973-689-504-3

Colectie: Raftul Denisei
Autor: Nikos Kazantzakis
Traducere: Alexandra Medrea-Danciu
Cuvânt înainte: Eleni N. Kazantzaki

INFO

www.humanitas.ro

www.libhumanitas.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: