Miercuri, 2 noiembrie 2016, de la ora 19 FiX trebuie să consumi PROTEINE FLUORESCENTE. De Alexandra Pâzgu. Proteine fluorescente este o propunere scenică, un eseu performativ pe tema orașului, a tânărului care trăiește în oraș, a întâlnirii dintre structurile citadine și uman în România.
Textul a fost scris ca o cercetare și documentare artistică a orașului Cluj, pe parcursul lunii iulie 2016, când autoarea a participat la singura rezidență de scriere dramatică organizată în momentul acesta în țară, de spațiul independent Reactor de Creație și Experiment.
În același timp, textul reprezintă încercarea autoarei de a practica dramaturgia ca mod de gândire sau de a gândi lumea prin scris – ambele într-un registru performativ. Ce e dincolo de critica sistemului în care trăim și care ne definește ca persoane? Cum pot să înțeleg lumea din jurul meu nu ca subiect, ci ca parte dintr-un sistem a cărei logică nu o decid eu? Cum putem să povestim azi povești în teatru fără personaje, fără conflict, fără dialog?
„M-am teleportat în clasa a 4-a, la ora de matematică. Sunt singură în clasă, se aude un scârțâit de bancă ridicată, o fetiță stă aplecată asupra caietului de matematică și nu înțelege mulțimile… afară e cald, e vacanța de vară, se aud niște voci din curtea școlii, cred că niște băieți dau cu mingea la poartă. Fac parte din generația care a fost învățată că lumea este a premianților, iar restul sunt cazuri sociale; Fac parte din generația căreia i s‐a spus că viața începe în altă țară; Fac parte din generația care a studiat o facultate și care acum lucrează în cu totul alt domeniu, pe 2000 de lei. Fac parte din generația de tineri care au trăit cu iluzia vestului, dintre cei care au prins jocurile de la bloc, dar și primele calculatoare, mircul, și care au cunoscut internetul înainte de google; Fac parte din generația care a crezut că avem toate atuurile să schimbăm lumea în bine.”
Regia: Leta Popescu. Scenografie colectivă. Consultant scenografie: Radu Lărgeanu. Sound: Mihai Moș. Distribuție: Alexandra Caras, Bianco Erdei, Cătălin Filip, Oana Mardare, Doru Taloș.
REZERVARE
INTRARE: 20 lei. REZERVĂRI: www.teatrufix.ro/rezerva sau 0724 92 12 12
Drama 5 este un proiect al Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca, ce susține dramaturgia românească printr-un program de rezidențe de scriere dramatică oferită unui număr de cinci autori. Timp de o lună, acestora li s-a creat cadrul propice pentru a căpăta o mai bună înțelegere a ceea ce presupune un text de teatru și a finaliza o piesă proprie: ședințe săptămânale de lectură și feedback cu un mentor cu experiență – Alina Nelega -, întâlniri cu regizori, actori, dramaturgi, producători, sprijin și încurajare pentru ducerea la bun sfârșit a ideilor lor.
INFO
Teatru FIX
Str. Cuza Voda 10
E-mail: teatrufix@yahoo.com
Web: www.teatrufix.ro