Proiectie de film: „Regele care l-a păcălit pe Hitler” la Ateneul din Iasi

”Războiul Regelui” este ultima din marile povești nespuse ale celui de-al Doilea Război Mondial. Dezvaluită de ultimul Șef de Stat din acele vremuri rămas în viață MS Regele Mihai I al României. Proiecția va avea loc în Sala Mare de Spectacole “Radu Beligan”, a Ateneului din Iași, joi, 26 octombrie 2017, ora 19.00.

Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale si am avut un prinz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută“.

Povestea deciziei unui Rege care într-un punct critic în al Doilea Război Mondial a renunțat la sprijinul acordat Germaniei, a îndreptat Romania spre Aliați și a grăbit sfârșitul războiului cu aproape 6 luni. Este o poveste a intrigilor de palat și o poveste a decepțiilor.

De la Palatul Buckingham spre București, de la Moscova spre Washington, semnale diplomatice pierdute, spioni aristocratici, șantaj sub amenințarea pistolului. Și curajul unui tânăr Rege ce a îndrăznit.

Regia și Scenariu: Trevor Poots. Producător Executiv: John Florescu. Producător Asociați: Dan Draghicescu & Ștefan Hillerin. Producator Senior: Viorel Chesaru. Camera: Viorel Sergovici Sr. & Lulu Hillerin. Montaj: Mircea Lăcătus. Producția: Chainsaw FILM Production. Post Production: Chainsaw Europe Bucures.

BILETE

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 10 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

INFO

Ateneul din Iași

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Webwww.ateneuiasi.ro

FBwww.facebook.com/AteneulDinIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: