Proiectie de film: ”Inimi cicatrizate”, in regia lui Radu Jude

inimi-cicatrizate

Ateneul din Iasi va invita la proiectia filmului  „Inimi cicatrizate” regia Radu Jude – vineri, 16 decembrie, ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”

Filmul “Inimi cicatrizate”, regizat de Radu Jude, câştigător al Premiului Special al Juriului dar şi Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno este cel mai recent film al regizorului, având premiera în luna noiembrie.

Acţiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

Din distribuţie fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuţ, Şerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.

„Inimi cicatrizate” este o producţie Hi Film în co-producţie cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu Bord Cadre Films (Elveţia), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.

Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen iar mixajul a fost realizat de Cristinel Şirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură iar scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu.

Producătorul filmului este Ada Solomon, co-producători Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade, producători asociaţi Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.

Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, Programul Media – Europa Creativă şi Eurimages.

Radu Jude a câştigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim!”, producţia românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015.

BILETE

Biletele au fost puse în vânzare la următorul pret: 15 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

INFO

Ateneul din Iași

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Web: www.ateneuiasi.ro

FB: www.facebook.com/AteneulDinIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: