Proiecţia filmului documentar „Tapped” de Ziua mondială a apei

Proiecţia filmului documentar „Tapped” de Ziua mondială a apei - afis/ asociatia mai bine, intitutul francez iasiZiua mondială a apei este sărbătorită la nivel global pe 22 martie în fiecare an şi reprezintă un prilej de a celebra apa proaspătă şi de a atrage atenţia asupra importanţei dezvoltării şi păstrării unui management sustenabil al resurselor de apă proaspătă, în condiţiile în care la nivel global aproximativ 780 de milioane de oameni nu au acces la apă curată.

Asociaţia Mai Bine lansează invitaţia de a participa la proiecţia filmului documentar Tapped, vineri, 22 martie 2013, în incinta sălii „Benjamin Fondane” a Institutului Francez Iaşi. Filmul va fi proiectat începând cu ora 18.00, după care vor avea loc discuţii despre industria apei îmbuteliate şi efectele pe care aceasta o are asupra poluării şi a sănătăţii noastre, asupra schimbărilor climatice şi dependenţa noastră de petrol. Filmul are subtitrare în limba română, iar intrarea este liberă.

Activitatea face parte din proiectul DEŞEURILE – management mai bun prin implicare civică şi participare publică, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi Trust for Civil Societz in Central & Eastern Europe, prin intermediul programului Atitudine şi Implicare, destinat organizaţiilor neguvernamentale de mediu.

INFO

www.facebook.com/mai.bine

www.maibine.eu

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: