Fundatia Vodafone Romania anunta inceperea inscrierilor pentru cea de-a cincea editie a programului Voluntar de profesie

Voluntari de profesie-vodafone-romania-fotoSi tu poti fi Voluntar de Profesie!

  • Pentru editia din acest an, Fundatia Vodafone Romania pune la dispozitie 9 locuri, pentru o perioada de 9 luni
  • Persoanele interesate sa lucreze intr-o organizatie non-guvernamentala din Romania se pot inscrie in programul „Voluntar de profesie”, in perioada 10 – 26 septembrie 2014
  • Formularul de inscriere este disponibil la adresa www.fundatia-vodafone.ro, sectiunea Voluntar de profesie

Fundatia Vodafone Romania are placerea sa anunte lansarea celei de-a cincea editii a programului „Voluntar de profesie” care pune la dispozitie 9 locuri, pe o perioada de 9 luni. „Voluntar de profesie” se adreseaza tuturor celor care isi doresc sa schimbe in bine viata oamenilor si a comunitatilor din jur.

„Voluntar de Profesie este unul dintre cele mai importante programe dezvoltate de Fundatia Vodafone Romania, intrucat promoveaza implicarea nu doar ca pe o atitudine dezirabila, ci si ca pe un mod extrem de simplu de a schimba, in mod real, viata comunitatii. Astfel, oricine isi doreste sa lucreze pentru o organizatie non profit din Romania, in beneficiul copiilor, tinerilor cu dizabilitati, familiilor dezavantajate sau batranilor, isi poate urmari acest vis si se poate inscrie in editia din acest an a programului. Tot ce trebuie sa faca este sa isi aleaga un ONG unde doreste sa lucreze si sa propuna un proiect pe care sa il puna in practica in cele 9 luni de voluntariat. De cealalta parte, ONG-urile au mare nevoie de oameni bine pregatiti si entuziasti, dispusi sa isi foloseasca abilitatile in domeniul social”, a declarat Angela Galeta, Director, Fundatia Vodafone Romania.

Fundatia Vodafone Romania asigura salariile celor 9 persoane, precum si cheltuielile administrative, pe toata durata programului. Fiecare voluntar va primi un salariu egal cu ultima sa remuneratie obtinuta pana la inceperea programului „Voluntar de profesie”, in limita a 1000 Euro (net). Programul se adreseaza atat publicului larg, cat si angajatilor Vodafone, 2 din cele 9 locuri fiind alocate angajatilor.

INSCRIERI

Astfel, persoanele care doresc sa se inscrie in program trebuie sa identifice organizatia non profit, sa obtina acordul acesteia pentru a lucra impreuna timp de 9 luni si sa completeze formularul de inscriere disponibil pe www.fundatia-vodafone.ro, sectiunea Voluntar de profesie, in perioada 10 septembrie – 26 septembrie 2014. Cei 9 castigatori vor fi selectati de catre un juriu format din membrii Consiliului de Administratie si ai echipei Fundatiei Vodafone Romania, conform calendarului programului. Organizatia non-guvernamentala aleasa de candidati trebuie sa isi desfasoare activitatea in Romania, intr-unul din domeniile: sanatate, educatie, prevenirea abandonului familial si scolar, servicii sociale, voluntariat, incluziunea sociala a persoanelor cu nevoi speciale si ajutor in situatii de urgenta.  Pentru mai multe detalii privind calendarul si regulamentul programului „Voluntar de profesie”, va rugam sa accesati: https://www.vodafone.ro/despre-noi/implicare-sociala/fundatia-vodafone/voluntar-de-profesie/#tab-1

„Voluntar de profesie” se desfasoara in Romania din 2002, iar primele patru ediţii au insemnat: 28.600 ore de voluntariat, 65 de proiecte si 15.000 beneficiari, aflati in grija diferitelor ONG-uri partenere din mai multe orase. La editia de anul trecut, cei 18 voluntari au fost implicati in proiecte precum: instruirea copiilor hipo-acuzici cu potential intelectual ridicat in vederea imbunatatirii situatiei lor scolare, sustinerea unor cercuri de pictura pentru copii cu dizabilitati severe de vedere, oferirea de lectii de muzica si infiintarea unei trupe rock pentru copii si adolescenti cu autism si ADHD, cluburi de gastronomie pentru copiii defavorizati etc.

INFO

Despre programul Voluntar de Profesie: „Voluntar de Profesie” este un program inovator lansat in anul 2002 de Fundatia Vodafone Group, la nivel mondial, sub numele de World of Difference. Programul se adreseaza tuturor celor care si-au dorit dintodeauna sa lucreze intr-o organizatie non-profit, dar nu au avut ocazia deoarece desfasurau un alt tip de activitate. Prin intermediul World of Difference, participantii au posibilitatea de a-si lua o pauza de la activitatea lor obisnuita, timp in care sa se dedice cauzei pe care o aleg. Filozofia care sta la baza programului este de a produce o schimbare si de a aduce bucurie in vietile oamenilor care au nevoie de ea, folosind resursele si abilitatile pe care le detin cei care isi depun canditatura in program. Pana astazi, peste 3.025 de voluntari din 19 tari s-au implicat in proiecte dezvoltate de ONG-uri din toata lumea. Peste 250.000 de fani urmaresc programul prin intermediul social media, sustinand eforturile voluntarilor. Pentru mai multe detalii, puteti intra pe site-ul: http://www.vodafone.com/content/index/about/foundation/wod.html
Fundatia Vodafone Romania – Fundatia Vodafone Romania este o organizatie non-guvernamentala romaneasca cu statut caritabil, distincta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998. In cei 16 ani de activitate, Fundatia Vodafone Romania a finantat peste 768 de programe in beneficiul copiilor, batranilor, persoanelor defavorizate si tinerilor cu dizabilitati intelectuale sau locomotorii. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit 17 milioane Euro in proiecte desfasurate de organizatiile non-guvernamentale partenere. Mai multe detalii despre programele fundatiei se regasesc pe www.fundatia-vodafone.ro, www.facebook.com/fundatiavodafone, http://fundatiavodafone-blog.ro.

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

”Țara moartă”, de vineri în cinema

Sunday Funday la Cafeneaua Acaju

”Umorul salveaza vieti” – eveniment caritabil

Atelier gastronomic pentru copii

Scrie un comentariu: