Programul FILIT: vineri, 25 octombrie

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) este un proiect ce reunește la Iaşi, în perioada 23-27 octombrie 2013, peste 100 de profesionişti ai cărţii, atât din ţară, cât şi din străinătate. Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali – cu toţii vor fi în centrul unor evenimente destinate, pe de o parte, publicului larg, dar şi specialiştilor din domeniu, pe de alta.

VINERI, 25 OCTOMBRIE

  • 09.30-11.00, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iași

„Întâlnire cu liceenii”, lectură și Q&A
Participă: François Garde
Moderatoare: Raluca Vârlan
Organizat de Institutul Francez Iași, în cadrul proiectului Festivalul Primului Roman

  • 9.00-15.00, Parcul Științific şi Tehnologic „Tehnopolis” Iaşi,

9.00: Expoziție cu vânzare a editurilor ce publică cărți tehnico – științifice (Sedcom Libris, Tehno Press, Inventica, ș.a.)
12.30: Experințe din activitate, împărtășite de către editurile participante
Prezintă: Dir. Ec. Radu Petru – „Studiu privind piața cărții (vânzarea de carte din România)”; Dl. Ovidiu Bufnilă – “Marketingul din industria  cărții tehnice în format tradițional în epoca vituală”
13.30: Cuvântul autorilor de carte tehnico – științifică
Prezintă:Prof. Dr. Traian D. Stănciulescu – „Cărțile de creativitate –  o bază a progresului științific”; Prof. Dr. Ing. Eugen Hnatiuc – „Experință privind publicarea unei cărți științifice la o editură franceză”; Col. Dr. Dumitru D. Crivoi – „Hazardul seismic și alte publicații tehnico – științifice”; Ec. Dumitru Beldiman – „Modalități de finanțare și analiză economice financiare a afacerilor. Eficiența transferului de tehnologie”

  • 11.00-12.00, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iași, Sala de festivităţi

„Întâlnire cu liceenii”, lectură și Q&A
Participă: Hervé Bel
Moderator: Prof. univ. dr. Simona Modreanu şi Raphaël Bruchet (lector de franceză)
Organizat de Institutul Francez Iași, în cadrul proiectului Festivalul Primului Roman

  • 11.00-13.00, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iași, Sala de festivități

„Scriitori printre liceeni”, lectură și Q&A
Participă: Florina Ilis, Nichita Danilov
Moderatoare: Prof. dr. Miruna Raluca Bostan

  • 11.00-13.00, Casa de cultură „Mihai Ursachi”, Sala „Diotima”

„Scriitori printre liceeni”, lectură și Q&A
Participă: Doina Ruşti, Stelian Tănase
Moderatoare:  Prof. dr. Mariana Purțuc, prof. Caliopia Hodorogea

  • 11.00-13.00, Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași

„Scriitori printre studenţi”, lectură și Q&A
Participă: Filip Florian, Varujan Vosganian
Moderator: Simona Sora

  • 11.00-13.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Sala Ferdinand

„Lost in the original”, întâlnire profesională între studenţi şi profesori de la traductologie cu traducători
Participă: Traducătorii invitaţi, studenţi şi profesori la traductologie
Moderatoare: Prof. univ. dr. Rodica Dimitriu

  • 13.00-15.00, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iaşi, Sala de festivități

„Scriitori printre liceeni”, lectură și Q&A
Participă: Simona Popescu, Ştefan Baştovoi
Moderatori: Prof. Anca Dimitriu, prof. Daniela Liliana Zaharia

  • 13.00-13.30, Casa FILIT

„Uniunea Europeana si programele culturale” – prezentare
Prezinta: Paul Matei, coordonator al Centrului de Informare Europe Direct Iasi
Organizator: Centrul de Informare Europe Direct Iasi

  • 13.00-15.00, Cinema ArtHouse Central, Moldova Mall, Sala Roșie

„Întâlnirile Alecart”, dialog cu redactorii, colaboratorii şi cititorii revistei
Participă: Petru Cimpoeşu, Jean Mattern
Moderatori: Prof. dr. Nicoleta Munteanu, prof. Emil Munteanu
Moment muzical Colegiul Național de Artă Octav Băncilă Iași
Componenţa grupului: Alexandra Ichim, corn; Vlad Ivancia, violoncel; Mădălina Ivancia, vioară
Profesor corepetitor Smaranda Acatrinei

  • 14.00, Casa Dosoftei

„Întâlnire cu publicul”, lectură și Q&A
Participă: Hervé Bel, Véronique Bourlon (directoarea Festival du Premier Roman din Chambéry)
Moderator: Prof. univ. dr. Simona Modreanu
Organizat de Institutul Francez Iași, în cadrul proiectului Festivalul Primului Roman

  • 14.00-15.30, Casa FILIT

„Scriitorii în centru”, lecturi poezie + dezbatere
Participă: Florin Iaru, Denisa Comănescu, Ion Mureşan
Moderator: Bogdan Creţu

  • 15.30-16.00, Casa FILIT

Seturi de muzică electronică „LeVant”
Muzică electronică
Participă: George D. Stănciulescu

  • 16.00-17.30, Casa FILIT

„Scriitorii în centru”, lecturi și Q&A
Participă: Radu Pavel Gheo, Andrew Cowan, Ruxandra Cesereanu, Moderator: Paul Cernat

  • 16.00-17.30, Lectoratul de franceză, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

„Întâlnire cu studenții”, lectură și Q&A
Participă: François Garde
Moderator: Raphaël Bruchet
Organizat de Institutul Francez Iași, în cadrul proiectului Festivalul Primului Roman

  • 16.00-17.30, Institutul Francez Iaşi, Sala „Benjamin Fondane”

„Traducerea: trădată de original!”, conferinţă
Participă: Georges Bastin, profesor la Universitatea din Montréal
Moderator: Prof. univ. dr. Rodica Dimitriu
Întâlnire în limba franceză

  • 16.00-17.30, Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene

„Gheorghe Asachi” Iaşi
„Literatura de consum. Posibilități de traducere”, dezbatere
Participă: Traducători, editori, scriitori
Moderator: Dan Doboș
Organizată de Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi” Iaşi
Eveniment profesional

  • 17.00-18.30, Galeria Universitas, Casa Balș, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi

„Basme REconstruite”, expoziție de ilustrație de carte și carte – obiect de artă
Participă: studenții specializării Arte-plastice GRAFICĂ, din cadrul UAGE, Iași
Moderatoare: Valentina Druţu, muzeograf, şi prof. univ. dr. Atena-Elena Simionescu
Organizată de Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi

  • 17.00-18.30, Galeriile „Pod Pogor”

„Îndrăgostit de Tarkovski. Mic tratat de trăire a artei”
Lansare de carte în prezența autorului
Participă: Mihai Vacariu şi Elena Dulgheru, Invitat: Liviu Antonesei
Organizată de Editura Adenium

  • 17.00-19.00, Ateneul Tătăraşi Galeriile de Artă

„Romane pe văzute – literatură română şi germană pe ecran”
Proiecție de film
Organizată de Ateneul Tătăraşi, în parteneriat cu Centrul Cultural German Iaşi

  • 17.30-18.00, Casa FILIT

„Prezentare Festival du Premier Roman-Chambéry (Franţa)”
Prezentare de festival literar internaţional
Participă: Véronique Bourlon

  • 18.00-19.30, Casa FILIT

„Scriitorii în centru”, lecturi + dezbatere
Participă: Ştefan Agopian, Cecilia Ştefănescu, Andrei Kurkov
Moderator: Marius Chivu

  • 19.00-20.30, Ateneul Tătărași, Sala Mare

„Poveste de vară”, spectacol de teatru – muzică şi literatură
Organizat de Ateneul Tătărași în parteneriat cu scriitoarea A.G. Billig și Fernando Mihalache

  • 20:00, Cinema ArtHouse Central, Cafenea

Piesă de teatru: „7 blesteme cerute, făcute şi legate” (regia: Chris Simion), spectacol de teatru
Organizată de Cinema ArtHouse Central

  • 20.00, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Sala Mare

„Literatură și muzică. Eveniment dedicat scriitoarei Herta Müller”
Invitat: Ernest Wichner, director Literaturhaus Berlin
Moderator: Liviu Mihaiu
Gazda: Cătălin Sava

  • 21.00, Cinema ArtHouse Central, Cafenea

Concert de jazz: „Gârlea cvintet jazz – Rhythm of the word & art painting”
Componenţă: Cristian Gârlea (pian, sintetizatoare), Iulian Pavelescu (chitară), Adrian Trufia (bas), Constantin Stavrat (tobe), Mihaela Gârlea (voce), Mihaela Pavelescu (artist plastic

  • 21.30, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Sala Mare

Concert: Ada Milea, Anca Hanu, Cristi Rigman, Bobo Burlăcianu

  • 23.00, Casa FILIT

„Noaptea albă de poezie și jazz”, lecturi de poezie și recital de jazz
Moderatori: Corina Bernic, Claudiu Komartin
Organizat de Asociația Charta, Salonul de Literatură Zero+ şi Institutul Max Blecher

INFO

www.facebook.com/filit.iasi

www.filit-iasi.ro

 

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Concert extraordinar de muzica bizantina in Sala Mare a Teatrului Național

Spectacolul pentru copii „Bubico” are loc în Foaierul Cinematografului Victoria

Deschiderea Fab Lab Iasi- platformă independentă adresată comunității tehnice din Iași

Deschiderea Stagiunii 2017-2018 la Ateneul din Iași

Scrie un comentariu: