Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) au făcut public programul evenimentelor care se vor desfășura în perioada 2-4 octombrie 2015.
Programul conține zeci de evenimente dedicate atât publicului larg, cât și profesioniștilor din domeniu. Acestea constau în întâlniri ale scriitorilor cu elevi din liceele ieșene, lecturi publice în cafenele din Iași, mese rotunde și conferințe specializate, întâlniri cu noua generație de prozatori și poeți ieșeni, precum și o seară FILIT la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, pe data de 3 octombrie 2015, în compania lui Horia-Roman Patapievici și Evgheni Vodolazkin. De asemenea, având în vedere orientarea ediției de anul acesta, toate muzeele aflate în componența Muzeului Literaturii Române Iași vin în întâmpinarea publicului cu expoziții care valorifică creativ patrimoniul literar ieșean.
Vineri, 2 octombrie 2015
- 10:00 – 16:00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Sala Ferdinand – Masă rotundă FILIT „Profesia de traducător în România și la instituțiile europene”.
Organizatori: Comisia Europeană, în colaborare cu Catedra de Limba și Literatura Engleză din cadrul Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, cu sprijinul Centrului „Europe Direct” Iași. Prezintă: Bogdan-Alexandru Stănescu, Mariana Bărbulescu, Cristiana Cobliș, Florin Zori, Elena Cuvinciuc, Laura Mihăilescu, Viorel Florean, Carmen Lavric, Carmen Ardelean, Cristian Lako. Moderator: prof. dr. Rodica Dimitriu - 11:00 – 12:00, Muzeul „Vasile Pogor” – Conferință de presă lansare FILIT 2015.
Participă: Dan Lungu (manager FILIT), Victorel Lupu (președinte Consiliul Județean Iași) - 12:30 – 14:00, Muzeul „Vasile Pogor”. Întâlnirile Clubului „Logos”.
Invitați: Ioan Groșan, Daniel Bănulescu. Moderator: Serinella Zara - 13:00 – 13:30, Piața Palat„What a Wonderful World” – Instalație de artă contemporană (Ion Barbu). Vernisaj în prezența artistului
- 14:00 – 15:00, Centrul de Informare Turistică Cotnari. Inaugurarea Muzeului „Cezar Petrescu”.
Punct muzeal inițiat de Muzeul Literaturii Române Iași, valorificând Fondul „Cezar Petrescu”, donat de Smaranda Chehata (sora scriitorului). Curatori: Oana Melinte, Corina Mocanu-Irimiță, Iulian Pruteanu. Partener: Primăria Comunei Cotnari - 14:30 – 16:00, Universitatea de Arte „George Enescu”, Casa Balș, Sala „Caudella”. Întâlnirile „Alecart”.
Invitați: Petre Barbu, Philip Ó Ceallaigh. Moderatori: Nicoleta Munteanu, Emil Munteanu - 14:00 – 16:00, Biblioteca Centrală „Mihai Eminescu”, Aula „Mihai Eminescu”. Conferință: „Totul trebuie tradus? Condiția «estică» a traducerii și perspectiva blocată”.
Susține: Bogdan Ghiu - 16.00-17.30, Colegiul „Costache Negruzzi” Iași. Scriitori printre liceeni.
Invitați: Ioan Groșan, Petre Barbu, Daniel Cristea-Enache. Profesori coordonatori: prof. dr. Camelia Gavrilă, prof. dr. Mihaela Doboș, prof. Mihai- Cezar Zaharia - 16.00-17.30, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași. Scriitori printre liceeni.
Invitați: Adrian Alui Gheorghe, Daniel Bănulescu, Radu Vancu. Profesori coordonatori: prof. Mihaela Vlioncu, prof. Traian Fîntînaru, prof. Ștefănica Țugui - 16.00-17.30, Colegiul Național Iași. Întâlnire între traducători și profesori de liceu.
Invitați: Florin Bican (România), Jan Cornelius (Germania), Radosława Janowska-Lascar (Polonia), Maria Luisa Lombardo (Italia), Gabriella Koszta (Ungaria), Clara Mitola (Italia). Moderatori: prof. Sabina Manea, prof. Cornelia Fiscutean - 18:00 – 19:00, Institutul Francez Iași. Vernisaj expoziție „FILIT în fotografii. Retrospectivă 2013 – 2014”.
Fotografi: Cristian Gafițescu, Adrian Purice, Andi Spot, Claudiu Bîrliba. Moderator: Cristina Iliescu. Partener: Clubul Fotografilor Iași - 18:00 – 19:30, Muzeul „Vasile Pogor”. Lansarea nr. 3 (138) / toamnă 2015 al revistei „Dacia literară”.
Invitați: George Arion, Virgil Băbîi. Prezintă: Călin Ciobotari - 17:30 – 18:30, Teatru FIX Iași. Next Generation: proză.
Lecturi: Ana Săndulescu, Paul Mihalache, Dorin Cozan. Moderator: Doris Mironescu - 18:30- 20:00, Teatru FIX Iași. Next Generation: poezie.
Lecturi: Matei Hutopilă, Șerban Axinte, Paul Gorban, Andrei Alecsa, Vlad A. Gheorghiu. Moderator: Răzvan Țupa
VEZI PROGRAMUL FILIT 2015 PE ZILE: VINERI / SAMBATA / DUMINICA. PROGRAMUL IN FORMAT PDF ESTE DISPONIBIL AICI
INFO
FB: www.facebook.com/filit.iasi
You Tube: www.youtube.com/filitiasi
Isuu: issuu.com/filit-iasi