Programul evenimentelor: Unirea Principatelor Romane – 24 ianuarie 2015

24_ian_2015

Sâmbătă, 24 ianuarie 2015, de la ora 09:00 vor avea loc manifestările dedicate aniversării a 156 ani de la unirea Mol­dovei cu Ţara Românească sub Ale­xandru Ioan Cuza.

Evenimentele se vor desfăşura în Piaţa Unirii, cu începere de la ora 9. După un concert de muzică populară de aproximativ o oră, vor urma slujba religioasă, discursurile oficialităţilor, depunerea de coroane, parada militară şi hora unirii. În paralel, pe pietonalul Ştefan cel Mare va avea loc parada costumelor de epocă, precum şi o scenetă intitulată „Moş Ioan Roată şi Unirea“.

În intervalul orar 12:00 – 14:00 va fi organizată pe strada Alexandru Lăpuşneanu o masă tradiţională românească, unde se vor servi 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi vin fiert. Vor fi organizate mo­mente festive în Dacia, Păcurari, Ale­xandru cel Bun, Gară, Tătăraşi, Podu Roş sau Nicolina. Manifestările se vor încheia la ora 18:00, când este programată retragerea cu torţe, 100 de militari ur­mând să mărşăluiască pe traseul Piaţa Unirii – Palas.

La eveniment vor fi prezente cele mai înalte autorități centrale, precum și invitați de marcă de la Chișinău și de la Cernăuți. 24 ianuarie este acum o sărbătoare nu numai a Iașului și Moldovei, ci a tuturor românilor. Alături de Victor Ponta, dintre membrii Guvernului care au confirmat prezența se numără miniștrii Liviu Dragnea, Ionuț Vulpescu, Eugen Teodorovici, Liviu Pop și Bogdan Aurescu”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

PROGRAM

Desfăşurarea manifestărilor omagiale dedicate împlinirii a 156 ani de la Unirea Principatelor Române

  • 09.00 – 10.00: Moment folcloric „Noi suntem români”
  • 09.00 – 12.00: Parada costumelor de epocă – Str. Lăpuşneanu, Piaţa Unirii, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt
  • 10.00 – 10.01: ONOR prezentat de Armata Română
  • 10.01 – 10.02: Intonarea Imnului Naţional
  • 10.02 – 10.04: Recitarea unui text istoric de către Costel Puşcaşu
  • 10.04  – 10.15: Ceremonialul religios TE DEUM
  • 10.15 – 10.40: Discursuri ale oficialităţilor
  • 10.40 – 10.45: Ceremonialul depunerii de coroane la monumentul domnitorului Al. I. Cuza: Preşedenţia României, Parlamentul Romaniei,  Guvernul României, Consiliul Judeţean Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi
  • 10.45 – 10.50: Defilarea detaşamentelor militare
  • 10.50 – 11.00: Intonarea Horei Unirii şi desfăşurarea Horei Populare
  • 11.00 – 13.00: Moment folcloric „Noi suntem români”
  • 11.00 – 11.20: Deplasare la Biserica „Trei Ierarhi”
  • 11.00 – 11.20: Sceneta „Moş Ion Roată şi Unirea” – Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt
  • 11.20 – 11.45: Slujba si depunere de coroane – Mormântul domnitorului Al. I. Cuza de la Biserica „Trei Ierarhi”
  • 12.00 – 14.00: Masa tradiţională. Vor fi distribuite 5000 porţii de fasole cu cârnaţi şi vin fiert pe strada Lăpuşneanu
  • 13.30 – 18.00: Flash mob de Ziua Unirii – Dansul Horei Unirii în cartierele Iaşului: ora 13.30 – Păcurari; ora 14.00 –  Dacia Zimbru; ora 14.30 – Alexandru cel Bun – Piaţa Voievozilor; ora 15.00 – Gara – Vama Veche; ora 15.30 – Piaţa Unirii; ora 16.00 – Ştefan cel Mare – Cub sau Primărie; ora 17.00 – Tătăraşi – Esplanada Oancea; ora 17.30 – Podul Ros – 1001 Articole; ora 18.00 – Nicolina – Esplanada Nicolina
  • 18.00 – 18.30: Retragerea cu torţe. 100 de militari vor marşălui cu torţe aprinse pe traseul Piaţa Unirii – Grădina Palas, arborarea drapelului României.

INFO

Primaria Iasi

www.primaria-iasi.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: