Programul Ateneului Național din Iași | săptămâna 6-12 iulie

Ateneul Național din Iași continuă și în a doua săptămână a lunii lui Cuptor programul cultural-artistic variat, cu reprezentații teatrale de toate genurile și pentru toate gusturile, care se vor desfășura atât în Grădina de vară a Ateneului, cât și și la Amfiteatrul Palas!

Săptămâna teatrală debutează miercuri, 8 Iulie, la Amfiteatrul Palas începând cu ora 10.00 cu un spectacol pentru cei mici, „Amintiri din copilărie”, în regia lui Octavian Jighirgiu. Tot în aceeași zi și în aceeași locație, de la ora 19.00, publicul iubitor de teatru va putea urmări spectacolul „Steaua fără nume”, în regia lui Andrei Ciobanu, o savuroasă comedie romantică plină de emoție, sensibilitate, lirism și, nu în ultimul rând, umor.

Weekendul va fi plin de spectacole teatrale atât diminețile, rezervate celor mici, cât și serile, unde este invitat publicul adult. Astfel, sâmbătă 11 iulie, de la ora 10.00 copiii sunt chemați să se întâlnească cu simpaticul domn Goe, în „Aventuri cu… Dl. Goe”, regia Iulian Sandu, iar duminică 12 iulie, de la ora 12.00, toti prichindeii vor vedea pe viu personajele lor preferate din filmele de desene animate care vor dansa și se vor distra împreună cu ei în „Supervacanța show”, un show unic marca Compania Andirino.

Ambele spectacole se vor desfășura în Grădina de vară a Ateneului. Totodată, duminică 12 iulie, de la ora 10.00, trupa Marionette Show va prezenta „Punguța cu doi bani”, la Amfiteatrul Palas.

Seara de sâmbătă, 11 iulie este rezervată râsului. Astfel, de la ora 20.00, în Grădina de vară a Ateneului, publicul va avea ocazia să îl revadă pe charistmaticul actor Andrei Ciobanu, care se va întâlni cu cei prezenți la „Sit down comedy”. Weekendul se va încheia la Amfiteatrul Palas, când duminică, 12 iulie, de la ora 19.00, spectatorii vor urmări comedia de succces „Atenție, aterizăm”, regia Daniel Onoae.

Evenimentele vor fi organizate cu respectarea măsurilor și regulilor de distanțare socială impuse.

BILETE

Biletele pentru spectacole pot fi achiziționate de pe www.ateneuiasi.ro, de la casa de bilete a Ateneului, sau cu o oră înainte de începerea spectacolului la Amfiteatrul Palas. Prețul unui bilet este de 15 de lei pentru copii și 20 de lei pentru adulți.

INFO

Ateneul National Iasi

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Web: www.ateneuiasi.ro

FB: www.facebook.com/AteneulNationalIasi

PE ACEEASI TEMA:

IVAN – Premieră naţională | Teatrul din Stejar

”Trei”, după Luigi Lunari | Teatrul National Iasi

”Orașul cu fete sărace” | Teatru³

Spectacolul „Capra cu trei iezi” la Teatrul Luceafărul/ Afis Iasi www.iasifun.ro

„Capra cu trei iezi” | Teatrul Luceafărul

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Caravana ŠKODA la ERA Shopping Park

Noi provocări pentru Patricia Pop, prima femeie care traversează România cu tractorul

Scriu în culori – „Fă o copertă nouă cărții preferate!”

Expoziția „Chipuri și cămeși”

Scrie un comentariu: