PROGRAM FestudIS Iași – singura sesiune asteptata de studenti

festudis-iasi-2014-afis

FEstudIS este un eveniment studențesc cu tradiție în toate centrele universitare care reușește să implice din ce mai mulți studenți în activitățile organizate cu și pentru ei.

În fiecare an, în luna mai, timp de 7 zile, orașul este cuprins de spiritul studențesc, fiind declarată pe bună dreptate, SINGURA SESIUNE AȘTEPTATĂ DE STUDENȚI.

Organizarea unui eveniment precum FEstudIS reprezintă o provocare pentru studenți. Participarea, însă, la un astfel de eveniment devine o recunoaștere a meritelor organizatorilor si a muncii depuse de aceștia. De la an la an, generațiile de studenți se schimbă și, astfel, se schimbă și preferințele lor pentru activitățile realizate de aceștia. Cu toate acestea, FEstudIS rămâne același festival plin de distracție și de concursuri, de concerte și expoziții, de activități sportive și… de studenți care așteaptă cu drag această ”sesiune”.

PROGRAM

  • 5 Mai 2014 – orele 19:00

Parada organizaţiilor

Copou – Piaţa Palat – Casa de Cultură & Tudor Vladimirescu – Piaţa Palat – Casa de Cultură

  • 6 Mai 2014 – orele 20:00

Miss & Mister FEstudIS

Sala Gaudeamus, Casa de Cultură a Studenţilor

  • 6 – 11 Mai 2014

Universitariada

Baza sportivă a Universităţii Tehnice “Gh. Asachi”, Casa Pogor şi Palatul Copiilor

  • 7 Mai 2014 – orele 20:00

Spectacol de teatru “Cerere in căsătorie”

Sala Gaudeamus, Casa de Cultură a Studenţilor

  • 5-9 Mai 2014 – orele 19:00

Spectacole Teatrul Ludic

Sala Ludic

  • 8 Mai 2014 – orele 20:00

Spectacol de dans şi muzică

Sala Gaudeamus, Casa de Cultură a Studenţilor

  • 9 – 11 Mai 2014 – orele 16:00

Campanie Anti-tabac

Parcul Casa Pogor

  • 9 – 11 Mai 2014 – orele 16:00

Sănătate prin mişcare

Parcul Casa Pogor

  • 9 – 11 Mai 2014 – orele 16:00

Te ţine să zâmbeşti?

Parcul Casa Pogor

  • 9 – 11 Mai 2014 – orele 16:00

5 minute pentru sănătate

Parcul Casa Pogor

  • 9 – 11 Mai 2014 – orele 16:00

Târgul ONG-urilor

Parcul Casa Pogor

  • 9 – 11 Mai 2014 – orele 16:00

Automedicația

Parcul Casa Pogor

  • 9 – 11 Mai 2014 – orele 19:00

Concerte: Rock, Folk și Folclor

  • 10 Mai 2014 – orele 20:00

Liga se combină

Parcul Casa Pogor

  • 11 Mai 2014 – orele 20:00

Studenţii au talent

Parcul Casa Pogor

INFO

www.facebook.com/Festudis

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: