Program Cinema Ateneu: 30 iulie – 4 august 2018

Trei mari premiere de film și un documentar de excepție sunt peliculele care vor rula în perioada următoare la Cinema Ateneu.

Săptămâna începe cu The Place/Localul, un film despre cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a obține ceea ce vrem. Filmul ajunge să sondeze şi una dintre ciudăţeniile firii umane: dezamăgirea care ne domină atunci când avem, practic, tot ce ne dorim.

Un necunoscut misterios stă în fiecare zi la aceeași masă a aceluiași restaurant, angajându-se să îndeplinească cele mai mari și aproape imposibile dorințe ale celor care se așează la masa lui, cerându-le, în schimb, să îndeplinească sarcini ciudate. Până unde vor merge aceștia pentru a obține ce-și doresc?

Există ceva groaznic în fiecare dintre noi, iar cei care au şansa de a nu descoperi asta sunt cu adevărat norocoşi”, afirmă unul dintre personajele noului film al lui Paolo Genovese.

Necunoscutul misterior promite materializarea dorințelor celor mai intime ale celor care îi solicită ajutorul. Dar asta vine la pachet cu procese de conștiință și reevaluarea dorințelor pentru cei care fac solicitarea… ori poate că nu. Personajul misterios din film își pune astfel interlocutorii în fața unei oglinzi.

Știm noi cu adevărat ce trebuie să cerem? Avem cu adevărat nevoie? Cum îi vor afecta pe ceilalți dorințele noastre? Cât ești dispus să sacrifici pentru dorința ta?

Maria Callas rămâne una dintre cele mai mari artiste de muzică clasică din lume și este încă apreciată pentru emoția pe care o transmite prin melodiile ei. În Maria by Callas vom descoperi o Maria fragilă, din perspectiva regizorului Tom Volf.

Documentarul Maria by Callas spune povestea renumitei soprane, Maria Callas, considerată drept cea mai mare cântăreață de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Filmul, regizat de Tom Volf, include imagini rare din arhiva personală a cântăreței, înregistrări live, scrisori și detalii intime, povestite chiar de soprană. La patru decenii de la dispariția ei, filmul care o înfățișează pe faimoasa cântăreață așa cum nimeni nu a mai văzut-o până acum.

Regizorul debutant Tom Volf a descoperit-o printr-o întâmplare pe Maria Callas, atunci când a dat peste o înregistrare de-a ei care l-a captivat în totalitate.

O întreagă constelație s-a deschis în fața regizorului în acel moment. Această pasiune l-a determinat să călătorească în jurul lumii timp de 3 ani în căutarea adevăratei Maria Callas și să îi întâlnească pe ultimii supraviețuitori ai generației ei, pe prietenii ei apropiați, pe colegii ei și pe cei care au cunoscut-o cu adevărat. Cercetările sale i-au permis să adune suficiente materiale impresionante și nemaivăzute pentru a realiza acest documentar.

Pentru acest proiect, a lucrat foarte îndeaproape cu Nadia Stancioff, o bună prietenă a Mariei Callas, care i-a spus odată: „Dacă voi muri înaintea ta, vreau să le spui tuturor cine am fost cu adevărat.

Misiune: Imposibilă. Declinul, filmul a cărui trailer este considerat cel mai bun din acest an, îl prezintă pe Ethan Hunt şi echipa, cei care trebuie să facă faţă unei curse contracronometru în urma unei misiuni terminate prost.

Misiune: Imposibilă. Declinul îi găsește pe Ethan Hunt (Tom Cruise) și echipa sa (Alec Baldwin, Simon Pegg, Ving Rhames), alături de câțiva aliați familiari într-o cursă contracronometru după ce o misiune a dat greș.

Cele 106 sărituri, efectuate de-a lungul unui an întreg, dintr-un avion militar, au fost pregătirea pentru scena la înălţime. În timpul săriturilor, actorul a purtat o mască de oxigen, care lăsa se se vadă bine faţa actorului, pentru ca publicul să fie convins că el este cel care efectuează saltul.
Secvența s-a filmat în Emiratele Arabe Unite – singurul loc din lume în care legislația a permis realizarea unei astfel de scene, după cum a mărturisit însuşi Cruise.

Nu îţi ia mult să înţelegi că Mission: Impossible – Fallout este unul dintre cele mai bune filme de acţiune din istorie. De la Fury Road nu am mai avut parte de efecte speciale practice (fără intervenţia CGI-ului) de un asemenea impact şi atât de bine realizate de către oameni nebunesc de nepregătiți pentru ele”, scrie David Ehrlich de la Indiwire.

Cruise revine în acţiune – un star cu o misiune – iar vara începe să fie din nou distractivă”, spune Robert Abele de la The Wrap.

Se ridică la nivelul aşteptărilor şi, mai mult decât atât, franciza s-a transformat într-una dintre acelea ce pare să devină din ce în ce mai bună – mai palpitantă şi mai ameţitor de captivantă cu fiecare film nou”, notează Chris Nashway – Entertainment Weekly.

Aici, când tot ceea ce este mai important în viaţa sa ajunge să fie pus în pericol, Hunt demonstrează că este cel mai valoros erou de acţiune”, scrie Peter Debruge (Variety).

Cruise, în vârstă de 56 de ani, realizează aici unele dintre cele mai impresionante cascadorii capturate vreodată pe marele ecran”, arată Rafer Guzman, pentru Newsday.

Străjerii este un film pentru părinţi și copii, pentru că povestea cu siguranţă va provoaca întrebări pentru copii, iar părinţii vor fi curioşi să vadă cum ar reacţiona ei în situaţii similare.

Aflați în vacanță, în tabăra Străjerii, copiii trec printr-o mulțime de peripeții: învață orientarea, escaladează munți, construiesc diguri, spun povești de groază la focul de tabără, se îndrăgostesc.

Străjerii este un film românesc pentru copii care oferă o poveste simplă, dar sinceră, o intrigă extrem de uşor de înţeles de către cei mici, un mesaj ce promovează viaţa în mijlocul naturii. Nu e de neglijat nici o anumită promovare a incluziunii: să îi privim pe cei din jur cu încredere, măcar până la proba contrară.

În centrul atenţiei sunt mai mulţi copii aflaţi în tabără la munte. Ajutaţi de câţiva adulţi, copiii îşi montează corturile, fac focul, pregătesc şi aşază masa în mijlocul unei poieni. Îi vedem apoi făcând escaladă şi mai târziu vorbind, în jurul unui foc de tabără, despre această experienţă. În intrigă, Radu se pierde la un moment dat de grup, în timp ce coloana sonoră supărător de omniprezentă ne sugerează că bărbatul (Elias Ferkin) îmbrăcat în haine ponosite care trece uneori prin cadru ar putea reprezenta o ameninţare pentru Radu.

PROGRAM

30 iulie 2018

  • Ora 19.00 – „Localul”– The Place – PREMIERĂ – (regia Paolo Genovese) – AP 12
  • Ora 21.00 – „Maria by Callas” – (regia Tom Volf) – AP 12

1 august 2018

  • Ora 19.00 – „Maria by Callas” – (regia Tom Volf) – AP 12
  • Ora 21.00 – „Localul”– The Place – (regia Paolo Genovese) – AP 12

3 august 2018

  • Ora 19.00 – „Localul”– The Place – (regia Paolo Genovese) – AP 12
  • Ora 21.00 – „Misiune: Imposibilă. Declinul”– Mission: Impossible. Fallout – PREMIERĂ – 3D (regia Christopher McQuarrie) – AP 12

4 august 2018

  • Ora 10.00 – „Străjerii” –PREMIERĂ- (regia Liviu Mărghidan) – AG

BILETE

Biletele sunt puse în vânzare la prețul unic de 12 lei, respectiv 15 lei pentru filmul 3D și proiecția de gală, și vor putea fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului din Iași, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului. Ochelarii 3D sunt incluși în prețul biletului. Preț bilet André Rieu: 20 lei

INFO

Cinema Ateneu

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Webwww.ateneuiasi.ro

FBwww.facebook.com/AteneulDinIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: