”Profesiunea doamnei Warren”, cu Maia Morgenstern

profesiunea doamnei warren iasi

Luni, 26 noiembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național, Maia Morgenstern va juca în reprezentația Teatrului Mic, “Profesiunea doamnei Warren”, o comedie neplăcută a lui George Bernard Shaw.

DESPRE SPECTACOL

Profesiunea doamnei Warren a fost scrisă de George Bernard Shaw în 1893. Piesa a fost cenzurată timp de opt ani, iar când, în sfârşit, a avut premiera la Londra în 1902, publicul a fost de-a dreptul indignat de conţinutul controversat la vremea aceea.

In Romania, istoria montarilor celebre cu aceasta piesa incepe in 1929, cu Lucia Sturza Bulandra in rolul principal si continua, pe scena Teatrului Mic, cu Maria Filotti (in 1945) si cu Olga Tudorache (in 1974).  – www.ziaruldeiasi.ro

Povestea se desfăşoară în jurul relaţiei dintre doamna Kitty Warren, matroana unui bordel – “o femeie agreabilă, prezentabilă, vulgară şi destul de bătrână”, aşa cum ne-o prezintă autorul – şi fiica ei, Vivie.

Având ca atuuri umorul acid şi intuiţia abilă, Shaw le pune pe mamă şi fiică în ipostaza de a se confrunta pentru a demasca ipocrizia şi decadenţa aşa-numitei societăţi de bon ton. Va rezista relaţia lor în urma unei lupte date în jurul sexului, dragostei, banilor, carierei şi moralităţii?

Prenumele meu este Claudiu şi sunt cel ce a văzut spectacolul acesta de cele mai multe ori.  Mă îndoiesc că cineva mă va depăşi. Am aflat despre profesiunea doamnei Warren multe lucruri. Sub formă de glumă sau de-a serioaselea, în şoaptă sau în ceartă, profesia aceasta m-a pus pe gânduri. Ce caută ea în lumea noastră? Cum de a rezistat atâta timp de a ajuns să fie supranumită < cea mai veche >? N-am răspuns şi nu ştiu dacă voi mai continua să-l caut. Dar există o afirmaţie în această piesă: eu nu mi-am vândut sufletul niciodată. Trupul e muritor. cum adică, se poate vinde sufletul? Nu are gramaj nici litraj. Nu e 2d, nici 3d, nici mai mult. Nu e nicicum. Şi totuşi se pare că are un preţ. Nepreţuit în acelaşi timp. Partea asta cu sufletul mă va bântui mai degrabă. Şi trag speranţa să nu fiu singurul.
Vă doresc vedere plăcută, auz bun şi, pe scurt, o seara bună ! Claudiu ISTODOR

Distribuţia: MAIA MORGENSTERN (Doamna Warren), ILINCA MANOLACHE (Vivie Warren), DAN CONDURACHE (Sir George Crofts), TUDOR AARON ISTODOR (Frank Gardner), SORIN MEDELENI (Reverendul Samul Gardner), RADU GHEORGHE /ION LUPU (Praed)

Regia: Claudiu Istodor ; Scenografia: Maria Miu; Light design: Iulian Bălţătescu; Ilustraţia muzicală: Tudor Aaron Istodor

BILETE

  • Stal- 100 lei
  • Loja- 100 lei
  • Balcon- 80 lei

Biletele se vor pune în vânzare la agenția Teatrului Național, rezervări și informații putând fi obținute și la numărul de telefon 0749052323 sau la Agentia Turneelor Nationale si Internationale.

INFO

Agentia Turneelor Nationale si Internationale
Informatii si rezervari: 0232.142.555, 0748.179.160
Program Agentie: luni-vineri: 10.00-19.00; Sambata: 10.00- 16.00
Adresa: Str. Closca nr.8, Bl. C2, Sc.A

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Copii, gatim de Halloween?

Bazar bipolar @Acaju

Glow in the dark Party @Coopers Club

Trei workshop-uri pentru un debut perfect la facultate

Scrie un comentariu: