Evenimentele programate în primele două zile ale Festivalului au adus mii de spectatori în săli de spectacole și de conferințe sau în aer liber, în mijlocul autorilor de carte pentru copii, al artiștilor plastici care creează și expun în Piața Unirii, printre trupele venite la Iași Fringe Festival, printre dansatori sau în fața invitaților la serile FIE.
Iată doar câteva dintre evenimentele care au avut loc la FIE Iași în primele două zile ale festivalului:
– Într-o atmosferă festivă, Gala FIE a deschis, în seara de 14 iunie 2013, seria evenimentelor culturale organizate sub egida Festivalului Internaţional al Educaţiei. Concepută ca un eveniment de ţinută, menit să celebreze educaţia în sensul său larg, Gala FIE s-a desfăşurat într-un spaţiu emblematic al Iaşului – Sala Mare a Teatrului Naţional “V. Alecsandri”. În cadrul Galei FIE 2013, au fost acordate 10 premii de excelenţă. Academicianul Viorel Barbu Marele a primit Marele Premiu FIE. Invitații speciali ai Galei FIE au fost Lordul David Trimble, laureat al premiului Nobel pentru Pace, și maestrul Radu Beligan, președintele onorific al FIE. Amanunte: www.fieiasi.ro/stiri/gala-fie-o-seara-exceptionala-la-iasi.
– Peste 40 de lucrări artistice, picturi și sculpturi au fost expuse în Piața Unirii. Vineri, 14 iunie 2013, a avut loc, în cadrul Festivalului Internațional al Educației, deschiderea Festivalului de Arte Vizuale, la care a participat o parte dintre cei 25 de artiști care au semnat creațiile. Pe parcursul următoarelor zile, până pe 23 iunie 2013, aceștia vor picta și sculpta în fața trecătorilor din Piața Unirii. Amanunte: S-a deschis Festivalul de Arte Vizuale.
– Vineri seara, pe 14 iunie 2013, păpușile Bunraku n-au ajuns pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Japonia, ci au răsărit dinspre Palatul Culturii cu frunțile mai aproape de nori. Ele ne-au dat de veste că Iași Fringe Festival a pus stăpânire pe pietonalul Ștefan cel Mare. Amanunte: Iasi Fringe Festival a pus stapanire pe centru orasului.
– Seara de 14 iunie 2013 a fost prima dintre cele cinci dedicate vizionării unor opere consacrate, alese special pentru publicul ieșean, în Opera Film Festival, una din secțiunile Festivalului Internațional al Educației. Colajul a început cu „Tosca”. Amănunte:www.fieiasi.ro.
– Sâmbătă, 15 iunie 2013, de la ora 11:00, la Palatul Copiilor din Iași a avut loc Deschiderea Festivalul de Carte şi Autori pentru copii şi adolescenţi, organizatorii fiind Inspectoratul Școlar Județean Iași, Primăria Municipiului Iași și Asociația PRO EVENT, co-producător: Editura „Adenium” Iași. Evenimentul s-a lansat odată cu primirea în rândul copiilor a scriitorului Spiridon Vangheli, tatăl lui Guguță, năstrușnicul personaj de dincolo de Prut. La lansarea cărții „Isprăvile lui Guguță” au participat mai multe personalități ieșene, dar și lordul David Trimble, fost prim ministru al Irlandei și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1998.
– Sâmbătă, 15 iunie 2013, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, în prezența unui public numeros, Lordul David Trimble, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a inaugurat seria conferințelor motivaționale din cadrul Festivalului Internațional al Educației, susținând prelegerea ”Cugetările unui Laureat al Premiului Nobel pentru Pace”. Amănunte: www.fieiasi.ro/stiri/lectia-de-negociere-a-lordului-trimble.
– Sâmbată, 15 iunie 2013, la FIE, în cadrul Festivalului de Arte Vizuale, a avut loc vernisajul expoziției „Patriarhul sculpturii românești se reîntoarce la Iași – Ion Irimescu”, la Muzeul Unirii din Iași. Amănunte: http://www.fieiasi.ro/stiri.
– Scaunele din fața scenei amplasate pe bulevardul Ștefan cel Mare s-au umplut de muzică și veselie în cea de-a doua zi a Serilor FIE de sâmbătă, 15 iunie 2013. Compozitorul Romeo Cozma și umoristul Florin Constantinescu și-au apropiat publicul începând cu ora 20:30 prin poveștile, întâmplările și amintirile adunate într-un mănunchi de ani. Numele invitaților au fost asociate cu umorul și muzica de calitate care s-au născut în capitala Moldovei în perioada comunistă. Amănunte: Despre Divertis, jazz si Casa Studentilor anilor ’80 la cea de-a doua seara FIE.