Prima expozitie solo a Alexandrei Pirici in Germania

În perioada 12 – 17 august 2017 se va desfăşura la sediul n.b.k. din Berlin expoziţia artistei Alexandra Pirici, Aggregate, organizată de n.b.k. în colaborare cu Institutul Cultural Român din Berlin. Vernisajul va avea loc în data de 11 august la ora 18.00.

Expoziția, concepută ca o arhivă vie, în care amintirile iau forma unui patrimoniu mondial comun, face referire la încercările omenirii de a capta aspectele esențiale ale existenței în capsule ale timpului. Aflați în continuă mișcare, precum într-un furnicar, peste 80 de performeri redefinesc spațiul expozițional împreună cu publicul.

Aggregate invită astfel la experimentarea felului în care identitatea este definită într-un colectiv şi a modului în care acest proces este, la rândul său, definit de memoria noastră selectivă. Prin felul în care performerii iau în posesie spațiul expozițional, stimulează şi influențează mișcarea vizitatorilor, distanţa dintre opera de artă şi public este deconstruită.  Mișcarea către opera de artă devine astfel parte integrantă a operei înseși, care la rândul ei emerge din mişcare.

Proiectul reprezintă atât întâia expoziție solo a artistei Alexandra Pirici în Germania cât şi o primă colaborare a ICR Berlin cu n.b.k (Neuer Berliner Kunstverein), una dintre cele mai prestigioase instituții dedicate creației și cercetării artei contemporane din Berlin. Instituţia a fost fondată în anul 1969 cu țelul de a prezenta și comunica arta vizuală unui public larg, precum și de a invita la participarea activă în procese culturale. Expozițiile, proiectele şi seria de publicaţii n.b.k contribuie la descoperirea și participarea activă a noilor contexte culturale ale Europei în plan global, cu scopul de a sensibiliza societatea pentru fenomenele transculturalității. Începând din 2008 instituția este condusă de criticul de artă de origine română Marius Babias, una dintre cele mai respectate personalități în domeniul artei contemporane din Germania.

În cadrul aceluiași proiect, Institutul Cultural Român din Berlin va găzdui la sediul său, în data de 13 august 2017, un artist talk la care vor participa Kasper König – una dintre cele mai importante personalități ale scenei artistice internaționale, director al unor renumite spații expoziționale precum Portikus în Frankfurt a. M. sau Muzeul Ludwig din Köln – artista Alexandra Pirici și curatoarea Raluca Voinea.

Alexandra Pirici (1982, București) trăiește și lucrează în București. Proiectele sale au fost expuse printre altele la Berlin Biennale (2016), Tate Modern Londra, Tate Liverpool (2016), Off-Biennale Budapesta (2015), Manifesta 10 St. Petersburg (2014), Centrul Pompidou Paris (2014), Van Abbemuseum Eindhoven (2014), Muzeul de Artă Modernă Varșovia (2014), Art Fridericianum Kassel (2014), Bienala de la Veneția (2013).În 2015 a primit Premiul de Excelentă al Centrului Național al Dansului, București. În 2017 Alexandra Pirici participă la Skulptur Projekte Münster.

Raluca Voinea (1978, Braşov) este critic de artă și curator, stabilită la București. Din 2012 este co-director al Asociației tranzit.ro și coordonează spațiul tranzit.ro din București. Aici organizează un program de expoziții și evenimente discursive axate pe relațiile dintre arta contemporană și contextele mai largi, sociale și politice, stimulând producția artistică și dezbaterile pluridisciplinare. Din anul 2008 este co-redactor al revistei IDEA artă + societate , publicată în Cluj, precum și, mai recent, redactor al colecției „(Expoziții)” a Editurii IDEA . În 2013 a fost curatoarea Pavilionului României la cea de-a 55-a ediție a Bienalei de la Veneția, cu proiectul “O Retrospectivă Imaterială a Bienalei de la Veneția”, al artiștilor Alexandra Pirici și Manuel Pelmus.

Prof. Kasper König (1943, Mettingen) se numără printre cei mai importanți curatori germani. În 1977 a inițiat împreună cu Klaus Bußmann renumitul eveniment artistic „Skulptur Projekte Münster“, pe care îl coordonează până în prezent. În 1985 a început să predea în cadrul departamentului „Kunst und Öffentlichkeit“, Kunstakademie Düsseldorf. Trei ani mai târziu a devenit profesor al instituției Städelschule Frankfurt, pe care după un an a condus-o în calitate de rector.În perioada 2000-2012 a fost director al Muzeului Ludwig din Köln. În anul 2014 a organizat în calitate de curator șef Manifesta 10 din St. Petersburg.A organizat numeroase expoziții de anvergură, printre care amintim „Westkunst“ 1981 – Kölner Messehallen, „Der zerbrochene Spiegel“ 1993 în Viena und Hamburg.

INFO

www.rki-berlin.de

PE ACEEASI TEMA:

FIE 2017 / Expoziția „Iașii în Primul Război Mondial (1916-1918)”

REDU #2 proiect artistic Gabriela Stoica

”Intr-un cer violet” – instalatie multimedia @Meru iasi

Viitorul Memoriei la Iasi – comemorarea Holocaustului prin artă şi media

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Zilele Nordului 2017: Peste 8.000 de participanți din țară și străinătate, prezenți la festival

Seminar de parenting pentru copii fericiți și părinți liniștiți

Aventuri offroad cu ATV-uri Linhai

Cercetări arheologice sistematice la Scanteia, Iasi

Scrie un comentariu: