Luni, 2 decembrie, Institutul Cultural Român de la Stockholm va decerna Premiul Marin Sorescu. Premiul revine anul acesta scriitoarei suedeze Marie Silkeberg, „care, ca poetă, traducătoare si eseistă, se deplasează între diverse moduri de exprimare si genuri literare cu o precizie si o sensibilitate rar întâlnite.
Traducerile ei sunt caracterizate de un simt al nuantei deosebit de fin; prin poeziile sale, Marie Silkeberg si-a creat un loc unic în limba suedeză— un loc unde trupurile si limbajul se combină si se întâlnesc. În operele ei, scriitoarea se îndreaptă continuu către lumea înconjurătoare, într-un avânt ce trădează atât integritate si cunoastere estetică, cât si generozitate si dăruire molipsitoare” (motivatia juriului).
Marie Silkeberg (n.1961) este poetă, eseistă, traducătoare si dramaturg, autoare a sase volume de versuri, majoritatea publicate de prestigioasa editură Albert Bonniers Förlag. A tradus în suedeză din operele scriitoarelor Marguerite Duras, Pia Tafdrup si Susan Howe si este, încă din 2004, profesor la Catedra de Literatură a Universitătii din Göteborg. În luna februarie a anului 2014 aceasta va lansa, împreună cu poetul de origine siriană, Ghayath Almadhoun, volumul Till Damaskus („Spre Damasc”). Câteva dintre poeziile Mariei Silkeberg au fost traduse de Dan Shafran si publicate în antologia româno-suedeză Noi corespondente lirice/Ny Lyrisk brevväxling, apărută în 2002.
Ceremonia de decernare a premiului va cuprinde o prezentare a vietii si operei lui Marin Sorescu realizată de Dan Shafran, o alocutiune despre opera laureatei Marie Silkeberg, sustinută de Anna Hallberg, membră a juriului, si lecturi din opera poetilor Marie Silkeberg si Marin Sorescu, în interpretarea actorului Christian Fex. În cadrul ceremoniei, Marie Silkeberg va sutine o prelegere cu titlul „A treia oglindă”.
Premiul Marin Sorescu este înfiintat de ICR Stockholm în 2007 si decernat anual unui scriitor suedez care desfiintează granite si creează locuri de întâlnire, care prin opera sa face posibilă comunicarea între diferite forme de expresie culturală. Laureatii editiilor anterioare sunt: Steve Sem-Sandberg în 2007, Nina Burton în 2008, Peter Handberg în 2009, Carl-Johan Malmberg în 2010, Karin Johannisson în 2011 si Aris Fioretos în 2012.
Câstigătorul de anul acesta a fost desemnat de un juriu format din Yukiko Duke – traducător, scriitor si critic literar, Jonas Ellerström – editor, scriitor si traducător, Anna Hallberg– scriitor si critic literar, Annina Rabe – critic literar si jurnalist, si Dan Shafran, traducător si director al ICR Stockholm.