Începând cu anul 2011, PRIME Iași își propune să reunească studenții în cadrul proiectului PR OUTLooK. Acest proiect urmăreşte crearea unui cadru de interacțiune între studenții de la specializările Comunicare și Relații Publice, Marketing, Comunicare în Afaceri, respectiv, Jurnalism și un specialist în domeniu din afara țării, care vine să le ofere acestora o imagine despre domeniul Relațiilor Publice și Comunicării la nivel global.
Ceea ce face această ediție una inedită este aerul britanic oferit de colaborarea cu British Council. Așadar, invitata evenimentului, Louise Oliver, va susține conferința din acest an pe tema ”Vintage through modern times”, care își propune să livreze participanților informații cu privire la evoluția reclamelor, realizând o paralelă între vechile și noile stiluri abordate.
Astfel, pe data de 3 mai 2017 se va desfășura cea de-a VII-a ediție a proiectului PR OUTLooK, menit să dezvolte un schimb de experiență între România și Marea Britanie în ceea ce privește relațiile publice și diferențele de percepție la nivelul practicării acestei meserii din perspectiva celor două culturi. De asemenea, se va păstra aceeași structură de anul trecut, întrucât conferința va fi urmată și de două workshop-uri aplicative, în care vor fi implicați doi speakeri români.
PRIME Iasi este o organizatie studenteascǎ, nonguvernamentalǎ, nonprofit, apoliticǎ, bazatǎ pe voluntariat, filialǎ a PRIME România.