Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei de 1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ia şi organizează evenimente ce se adresează, în special, copiilor preşcolari şi şcolari, dar şi adolescenţilor. Poliţiştii, alături de cei mici, la şcoli şi grădiniţe din judeţ, participă la diverse activităţi cu tematici rutiere sau preventive, concursuri, dezbateri .
În această perioadă sunt organizate o gamă diversificată de activităţi, atât în mediul şcolar, cât şi în alte locuri, unde vor fi promovate mesaje preventive adaptate vârstei lor, pe teme precum regulile de circulaţie pe drumurile publice, modul de relaţionare cu cei din jur, în special cu persoanele străine, consecinţele comportamentelor neadecvate în şcoală şi pe stradă, siguranţa pe internet.
În contextul sărbătoririi „Zilei Internaţionale a Copilului”, poliţiştii rutieri organizează la data de 30 mai a.c., în localitatea Tomeşti, activităţi adresate elevilor din cadrul a 12 şcoli din localităţile Tomeşti, Osoi, Costuleni,Răducăneni şi Gorban. Astfel, cei mici vor participa la concursurile teoretice şi practice de cunoaştere a regulilor rutiere, conducere a bicicletei, vor avea ocazia să asiste la o demonstraţie de conducere a motocicletei de poliţie şi prezentarea autospecialelor de poliţie.
În ziua de 30 mai, poliţiştii ieşeni, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Gheorghe Asachi vor organiza o activitate cu elevii, la Galeriile de Artă Ştefan cel Mare, unde vor fi prezentate aspecte din activitatea Poliţiei, măsuri preventive, antivictimizare şi antiinfracţionale, şi vor avea ocazia să asiste la o demonstraţie canină a câinilor poliţişti.
În cadrul evenimentului Piticul de ciocolată, organizat la data de 1 Iunie la Iulius Mall Iaşi, poliţiştii vor prezenta reguli de comportament la şcoală şi acasă, necesitatea colaborării dintre elevi, cadrele didactice şi părinţi în luarea unor decizii, petrecerea timpului liber şi alegerea prietenilor, în cadrul acestei activităţi urmând a fi distribuite şi pliante cu sfaturi preventive.
Pe l ângă aceste activităţi, în această perioadă poliţiştii participă la o serie de întâlniri şi dezbateri cu elevii şi preşcolarii, în special în unităţile de învăţământ, unde celor mici le sunt prezentate teme ce privesc educaţia rutieră, siguranţa pe internet, delincvenţa juvenilă şi vor fi făcute recomandări cu privire la vacanţa de vară.