Pianişti pe… “Drumul spre celebritate”

Un număr impresionant de tineri pianişti din întreaga ţară, cu vârste cuprinse între 6 și 26 de ani s-au înscris la singura confruntare muzicală din România, care în afara unor premii în bani, crează reale oportunităţi de afirmare. Muzicieni din Cluj, Timişoara, Piteşti, Bacău, Ploieşti, Focşani, Galaţi, Bucureşti, dar şi studenţi ai unor importante universităţi din Olanda şi Finlanda, îşi dau întâlnire în spaţiul încărcat de istorie şi frumuseţe al Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia, între 31 martie şi 2 aprilie 2017.

Instituţii muzicale importante s-au alăturat acestui demers cultural, iar câștigătorul din acet an al Trofeului “Dinu Lipatti”, pe lângă premiul de 5000 de lei va fi invitat în stagiunea 2017 – 2018 într-un turneu de concerte și recitaluri care se va desfășura sub genericul “Drumul spre celebritate”. Astfel porțile carierei i se vor deschide.

Organizatorii: Asociaţia “Pro Valores”, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă”, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Asociația Opus şi ExcesMusic, cu ajutorul unor parteneri puternici, precum Kandia, Tymbark, Filarmonica “George Enescu”, Asociaţia Opus, au pregătit numeroase alte premii și surprize.

În acest an concurenții vor fi împărțiți pe șapte categorii de vârstă, iar în juriul de specialitate se regăsesc nume importante ale artei sunetelor: prof.univ.dr. Vlad Dimulescu – pianist concertist şi director al departamentului intrumente cu claviatură din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Monica Isăcescu – doctor în muzicologie, realizator Radio România Muzical şi îniţiatoare a proiectului “Zilele Lipatti” şi Sebastian Gheorghiu – director ExcesMusic, director al Festivalului „ICon Arts” şi unul dintre cei mai activi organizatori de proiecte culturale din România.

Evoluţiile concurenţilor vor fi înregistrate şi difuzate pe frecvenţele naţionale ale Radio România Cultural, iar gala competiției va fi difuzată live pe net de EnjoyTV şi va avea loc dumincă 2 aprilie 2017, de la ora 12, intrarea fiind liberă.

INFO

drumulsprecelebritate.wordpress.com

PE ACEEASI TEMA:

Turneul “Muzica în Palatele României” ajunge si la Cetatea Neamtului

Music for Kids – Moldova Battle @Palas Mall

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Mesteri in vacanta la Arca lui Noe

GETA BRĂTESCU ŞI DANIEL KNORR LA DOCUMENTA 14

Honey, what’s for Dinner? @ Soft & Grace

Chef & Friends Party! @CUIB Iasi

Scrie un comentariu: