Phoenix „Sinteza – Rapsodia” debutează la Iași în 10 februarie

După anul 2017, în care mitul a aniversat 55 de ani de la momentul expozițiunii, Phoenix se întoarce în fața publicului cu un proiect inedit: o sinteză între Anotimpurile prezente pe albumul „Cei ce ne-au dat nume” și Rapsodia 1, emblematică pentru George Enescu.

Muzica lui George Enescu nu se reduce la o cercetare ornamentală şi estetică, ci ea rămâne revelaţia unei realităţi ascunse. Ca si pasărea Phoenix, este el însuşi o stare muzicală, o muzică vie şi generos comunicativă, cu un zbor echivalent cu opera, un mit dăruit tuturor.

Ca în orice proiect inițiat, starea de a fi a păsării Phoenix este și aici cea de dăruire, şi într-o continuă luptă cu diferitele cortine ale fiinţei, ea regândește mereu construcţia actului artistic. Astfel, își propune răspunsul printr-o sinteză între celebrele „Anotimpuri”, din timpul celor care „ne-au dat nume” (muzică brută, dar cu trimiteri profunde, trăită prin forța instrumentelor moderne) și sensibilitatea clasică a marelui compozitor Enescu.

Proiect de înaltă ținută culturală însă fără pretenții exclusiviste, „Sinteza” își propune a fi un concert caracterizat prin accesibilitate, cu toată-i mirifica metaforie, prin viziune și profesionalism, un concert în care acordurile rock și ethno-rock care au transformat formația Phoenix în unicat vor purta și un altfel de mesaj – unul de chemare spre rădăcini culturale astăzi lipsite de atenție.

Concertul va avea loc la Casa de Cultură a Studenților din Iași în data de 10 februarie, la ora 20:00.

BILETE

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos. Pret bilet: 70 lei

INFO

Casa de Cultura a Studentilor

Str. V. Conta 30, Iasi

www.facebook.com/CCSIASI

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: