Pepe a lansat videoclipul pentru piesa “Îmi pasă”

De doar 3 minute şi 15 secunde a avut nevoie Pepe pentru a răscoli şi a pune pe jar tot: emoţii, pasiune, iubire, sentimente şi de ce nu, amintiri, speranţe, vise. “Îmi pasă” este piesa momentului astăzi fiind deja în topul celor mai ascultate melodii de la noi pe YOUTUBE, la numai trei zile de când a fost cântată pentru prima oară, în matinalul de la Antena 1.

După ce am cântat piesa la Neatza şi am văzut reacţia celor din platou şi am ajuns la telefon mi-am dat seama că tot ceea ce bănuiam despre “Îmi pasă” se va împlini punct cu punct. Ma bucură enorm toată nebunia aceasta frumoasă în primul rând fiindcă piesa mi se potriveşte din toate punctele de vedere, începând cu linia melodică şi terminând cu mesajul, cu versurile. Connect-R şi Ştefania sunt vinovaţii de serviciu aici şi trebuie să le mulţumesc pentru că m-au îmbrăcat exact aşa cum îmi place mie să mă port.” a spus Pepe.

A fost o adevărată plăcere să compun pentru Pepe mai ales că suntem familie și în familie ne putem arăta și sensibilitățile fără a fi judecați. A fost plăcut să îmi transpun sentimentele pe note și să fac asta pentru un om atât de apropiat mie. “Îmi pasă” este o piesă sensibilă care nu poate fi interpretata decat de o inimă mare şi plină de pasiune.” a spus Connect-r în timp ce Ştefania a adăugat că “Îmi pasă” este o piesă ce vorbește despre curajul de a fi vulnerabil uneori. Sunt convinsă că toți cei care au fost “curajoși” vor retrăi emoții la ascultarea acestei piesei şi ma bucur teribil că versurile mele au avut parte de o interpretare atât de sensibilă precum cea a lui Pepe.

Pepe a lansat şi videoclipul piesei care a fost produs într-un timp record chiar dacă filmările au avut loc în vârful munţilor, în Piatra Craiului, pe o vreme total neprietenoasă. Pepe a avut însă un “coleg de platou” de nădejde. Gitano joacă un rol cheie în toată povestea pusă în scenă de Dan Petcan, cel care semnează regia şi producţia pentru “Îmi pasă”.

“Îmi pasă” este coloana sonoră şi punctul de la care Dan Petcan a scris scenariul unui întreg film. Ne-am luat noi cu altele şi nu am apucat să concretizăm detaliile necesare pentru a putea începe filmările însa acum, vazănd doar 3 minute montate dar mai ales emoţia pe care poate să o transmită piesa atât eu cât şi Dan suntem convinşi că nu este o idee tocmai bună să renunţam la acest vis al nostru. Trebuie menţionat nepărat faptul că “Îmi pasă” este primul videoclip atât al meu cât şi al lui Dan care ajunge la public direct din primul montaj fără să mai necesite nici măcar un cadru schimbat sau ajustat.” a spus Pepe convins fiind că succesul pe care l-a avut piesa într-o filmare de emisiune reprezintă doar un teaser a ceea ce se va întâmpla din momentul în care publicul va da primul play videoclipului.

INFO

www.pepe.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

”Călătorie la 1900”: Gesturi de noblețe

Centenarul Sfârşitului Războiului de Întregire a Neamului

Black Glue – YOLO

Nou val de confirmări la Fall in Love Festival: Underworld, De La Soul, Robin and The Backstabbers, Soundopamine, Karpov not Kasparov și Otherside

Scrie un comentariu: