Duminică, 14 septembrie, ora 14.00, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, Biserica Toma Cozma din Iaşi lansează invitaţia doritorilor de călătorie cu bicicleta să participe la un alt pelerinaj ce va fi iniţiat din curtea parohiei către Colina „Sfintei Cruci” de la Păun din judeţul Iaşi. Aceasta Cruce, amplasata în anul 2006 la iniţiativa IPS Mitropolit Daniel Ciobotea (actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), este cea mai înaltă cruce din România, depăşind ca înălţime Crucea de pe Caraiman. Tradiţia pelerinajelor pe bicicletă la Biserica Toma Cozma a început în anul 2002, fiind continuată în fiecare an, fără întrerupere.
Se pot alătura pelerinajului nostru toţi cei interesaţi care deţin biciclete proprii: copii, tineri, persoane de orice vârstă. Ca şi în cazul acţiunilor anterioare, vor fi puse gratuit biciclete la dispoziţia tinerilor care vor dori să participe. Confirmările de participare şi rezervările bicicletelor (dat fiind numărul limitat al acestora) se fac la numerele de telefon: tel. 0741 706 602 (Orange), 0761 621 994 (Cosmote), 0728 037 471 (Orange).
În timpul itinerariului se vor face popasuri în cadru natural oferit de frumoasele regiuni din jurul cetăţii Iaşului, fiind pregătite şi alte surprize pentru toţi participanţii. Se recomandă pelerinilor să aibă echipament adecvat, apă şi ceea ce mai consideră necesar.
Pelerinajul se va încheia cu participarea la Slujba Paraclisului Maicii Domnului care se oficiază în fiecare duminică la Biserica Toma Cozma. În cadrul acestei rugăciuni este expusă spre venerare o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromița”, ce poartă binecuvântarea vrednicului de pomenire Protos. Petroniu Tănase, Starețul mănăstirii Prodromul de la Athos.
INFO
parohiatomacozma@gmail.com