Pelerinaj pe bicicletă la Biserica “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”

Pelerinaj pe bicicleta: Biserica Toma Cozma - Manastirea Vladiceni

Marți, 23 iunie a.c., Parohia Toma Cozma din Iași, în parteneriat cu Bioma Agro Ecology Co, va organiza începând cu ora 17.00,  Pelerinaj pe bicicletă până la Biserica “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, prilejuit de Sărbătoarea Hramului acestui sfânt lăcaș.

Programul propus include:

  • ora 17.00, plecare din curtea Bisericii Toma Cozma;
  • ora 18.00, participare la Procesiunea cu Icoana Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și la Slujba Vecerniei unită cu Litia oficiate în sobor;

”La pelerinaj, sunt invitați să participe copii, tineri, precum și orice persoană interesată. Vom avea prilejul să ne îmbogățim duhovnicește vizitând acest sfânt lăcaș și participând împreună la slujbele oficiate cu prilejul Hramului Parohiei”, a explicat Vasilica Onofrei, voluntar la Parohia Toma Cozma din Iași.

Chiar dacă vom desfășura acest pelerinaj în cursul săptămânii, consider că se va bucura de mulți participanți, având în vedere confirmările pe care le avem până la acest moment. Înscrierile la pelerinaj continuă, iar toate informațiile se pot consulta pe site-ul www.parohiatomacozma.ro”, a declarat Vlad Carpiuc, coordonator de proiect.

Părintele Paroh Aurel Mărgineanu de la Biserica “Nașterea Sfântului Ioan Botezăturul” a oferit câteva detalii despre manifestările duhovnicești prilejuite de Sărbătoarea Hramului Bisericii:

Sărbătoarea va începe marți, 23 iunie, la ora 18.00, cu Slujba Vecerniei succedată la ora 18.30 de tradiționala procesiune prin cartier cu Icoana Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, iar la ora 19.00, se va oficia Slujba Litiei. Această procesiune simbolizează ieșirea Sfântului Ioan Botezătorul din pustietate către lume pentru a vesti calea lui Dumnezeu. Miercuri, 24 iunie, începând cu ora 7.00, se va săvârşi slujba Miezonopticii, a Utreniei, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Liturghie și pomenirile pentru ctitori și pentru toți cei răposați. Slujbele vor fi oficiate în sobor, cu participarea mai multor preoți invitaţi.”

Atât după slujba Vecerniei cât şi după cea a Sfintei Liturghii, protocolul organizat cu sprijinul membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, al colaboratorilor şi prietenilor apropiaţi ai parohiei, va oferi pelerinilor prezenţi expresia culinară a bucuriei sărbătorii.

INFO

Parohia Toma Cozma

Adresa: Str. Toma Cozma, nr. 41

E-mail: parohiatomacozma@gmail.com

Siteparohiatomacozma.ro

Bioma Agro Ecology Co

www.bioma.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

„Breaking News” va avea avanpremieră și premieră de Gală la Iași.

#ABUZ si MÂINE PLEC ACASĂ @Teatru FiX

The Motans presented by Johnnie Walker Black Label @Fratelli Iasi

Piese semnate Abba, Queen sau Deep Purple vor rasuna in Gradina Palas, in interpretarea Filarmonici din Iasi

Scrie un comentariu: