Palatul Culturii din Iaşi redivivus!

SV1

FOTO: Andrei Cucu / www.facebook.com/cucuandreidragos

În sfârşit, o veste bună pentru “trăitorii de Iaşi”, dar şi pentru toţi “trecătorii prin Iaşi”, dornici de a revedea şi a se pătrunde de “spiritul ieşean inconfundabil” al acestei străvechi vetre de istorie, cultură, ştiinţă şi spiritualitate românească, cea care, după cum nota cu ostentaţia aprecierii sale, eruditul Nicolae Iorga,“îşi spune şi astăzi cu mândrie Capitala Moldovei”: Palatul Culturii din Iaşi revine foarte curând în circuitul muzeal al destinaţiei sale !

Preludiul acestei veşti îmbucurătoare, aşteptate de mai bine de 7 ani, a fost receptat de ieşenii adunaţi în piaţa Palatului în ziua de 22 ianuarie 2016, când din semeţul turn donjon al Palatului Culturii s-au făcut reauzite după o îndelungată tăcere acordurile muzicale ale Horei Unirii, emise de orologiul cu carillon, prevăzut cu ansamblul celor 8 clopote ale sale care reproduc din oră în oră îndrăgitul imn al Unirii Principatelor Române: “Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română / Să-nvârtim hora frăţiei / Pe pământul României!”… Era momentul premergător al festivităţilor închinate sărbătorii, de la 24 ianuarie, a Unirii Moldovei cu Muntenia, de curând declarată Zi Naţională a Unirii Mici. Oare de ce a fost astfel denumită de-a lungul timpului, din moment ce actul istoric de la 24 ianuarie 1859 a pus pentru prima dată bazele noului stat România, apărut pe harta Europei şi a lumii întregi?!

Despovărată de ultimile schele şi copertine protectoare ale amplelor lucrări de reparaţii exterioare, silueta impozantă a Palatului Culturii s-a arătat mulţimii adunate să o admire în toată splendoarea ei. Iar Hora Unirii, bătută la orele 12:00 de orologiul din turnul său majestos, a apoteozat acest moment înălţător în simţire, făcând ca inimile tuturor celor prezenţi să vibreze emoţionant şi la unisonul trăirii lui, fiecare dintre aceştia prinzându-se “mână cu mână să întindă hora mare” a momentului fericit, mult aşteptat.

Privindu-i monumentalitatea înfăţişării sale  din toate părţile, se putea lesne observa că Palatul Culturii şi-a îmbrăcat haine noi de sărbătoare. Spre seară s-au aprins “în premieră” şi noile instalaţii ale iluminatului ornamental, astfel că întregul edificiu a impresionat privitorii printr-o “lumină feerică”, ce-i punea şi mai mult în valoare frumuseţea nişelor, ornamentelor şi crenelurilor sale.

Desigur, se întrezărea astfel sfârşitul celor peste 7 ani de “calvar al reparaţiilor”, prelungit an de an din cauza neasigurării resurselor financiare necesare finalizării  grandiosului proiect de reabilitare, fapt ce a văduvit Cetatea ieşeană de binefacerile culturale ale acestui recunoscut brand distinct între toatea oraşele României.

După acestă primă reuşită a finalizării exterioare, constructorul executant al lucrărilor de mare tehnicitate, complexitate şi anvergură al acestora, Iaşicon –  firmă de construcţii, continuatoare a tradiţiilor şi împlinirilor vechiului Trust de construcţii Iaşi, al cărui cost s-a ridicat la suma impresionantă de 25 milioane euro, s-a mobilizat să termine până la 31 martie 2016 şi lucrările de finisare interioare, creind posibilitatea ca Palatul Culturii din Iaşi să-şi poată redeschide după această dată porţile sale pentru publicul larg şi doritor de a-l revedea şi vedea în toată splendoarea comorilor celor 4 mari muzee ale sale.

Şi nu se poate crede că va fi “o păcăleală de 1 aprilie” deoarece, atât Premierul, cât şi Preşedintele, care au fost oaspeţii Iaşului la Sărbătoarea Unirii, au conchis să acorde bugetul necesar pentru încheierea lucrărilor. Să sperăm cu încredere că aşa va fi. Iar după iureşul zilnic al celor 500 de lucrători ai Iaşiconului, bine struniţi de inimosul inginer Titel Sinescu – managerul firmei, “numărătoarea inversă” se pare că va fi încununată de succes chiar la timpul angajat sau poate chiar mai devreme, (de ce nu?!) la 25 martie, de Buna Vestire!

Dar până atunci, la momentul apropiat al repunerii în drepturile de mare importanţă şi prestanţă ale muzeelor sale, este bine să ne oprim puţin şi să rememorăm  filele istoriei acestui impresionant Palat ieşean.

Iar punctul de început al istoriei ţesute în jurul lui pleacă, indubitabil, de la “ideea încolţită” în mintea regelui Carol I, la 5 iunie 1883, când acesta a luat parte, fiind însoţit de familia regală, la festivităţile de inaugurare ale statuiei ecvestre a voievodului Ştefan cel Mare, amplasată în faţa fostei Curţi Domneşti de la Iaşi.

Părtaş la aceste grandioase şi însufleţitoare manifestări populare ale dragostei şi preţuirii ieşenilor faţă de Ştefan cel Mare, adunaţi “câtă frunză şi iarbă”, Carol I a început să fie stăpânit de gândul neliniştii, acela că …“el nu se va putea considera niciodată un adevărat Rege al tuturor românilor, dacă ieşenii nu-i vor recunoaşte această…suzeranitate!” Şi, tot atunci a “întrezărit” un “plan de acţiuni” menite să câştige stima şi preţuirea Cetăţii Iaşilor!

Primele acţiuni ale acestui plan, pe cât de îndrăzneţ, pe atât de generos, au început în 1888, când, printr-o donaţie consistentă, Carol I a înlesnit finalizarea strădaniei ieşenilor recunoscători de înălţare a unei impozante statui a lui Miron Costin, vestit cronicar, prin lucrările sale, “Letopiseţul Tării Moldovei” (1675) şi “De neamul moldovenilor” (1686), adevărate capodopere ale timpului său, dar şi prin erudiţia sa enciclopedică, prin dragostea lui fierbinte pentru neam şi ţară, prin sfârşitului său tragic, din 1691.

Mergând mai departe pe firul “acţiunilor întreprinse de suveran”, vom avea surprinderea unora dintre ele, cu adevărat notabile pentru dezvoltarea ulterioară a “fostei capitale a Moldovei”.  Astfel, într-o perioadă fertilă de cinci ani, categoric influenţate de Carol I, guvernele României, oricare ar fi fost ele, au dezvoltat în Iaşi grandioase lucrări de investiţii care, pur şi simplu, i-au uimit pe ieşeni prin destinaţia lor ambiţioasă, dar şi prin costurile lor uriaşe: Liceul Internat “Costache Negruzzi”-1895, Teatrul Naţional- 1896, noul corp al Universităţii “A.I. Cuza”-1897, Uzina electrică a tramvaielor- 1898 şi Uzina de Lumină- 1899! Firesc, aceste edificii monumentale şi somptuase şi uzinele electrice de importanţă capitală, care au intrat de atunci în viaţa cotidiană, socială şi culturală a ieşenilor, aveau să aducă recunoştinţa scontată pentru rege.

Cu toate acestea regele Carol I simţea că pentru a obţine adulaţia permanentă a ieşenilor mai trebuia făcut pentru ei ceva reprezentativ. Iar acel “ceva reprezentativ” nu putea fi nimic altceva decât un Palat care să exprime întru totul obârşia sa regală. Astfel, i-a încredinţat lui Ion Berindei, arhitectul Casei regale, misiunea importantă de a ridica la Iaşi un Palat administrativ care să-i reprezinte autoritatea sa regală. Se pare, după cum afirmă unele surse, că arhitectul Berindei s-a documentat şi chiar s-a a folosit de planurile unui astfel de palat din Germania.  Amplasamentul palatului ieşean a fost stabilit pe ruinele vechii Curţi Domneşti, devenită după Unire, Palatul Ocârmuirii, cel care în septembrie 1883 a fost ras până-n temelii de incendiu devastator (!).

După o îndelungă şi minuţioasă pregătire a proiectului şi a detaliilor constructive ale acestui grandios Palat, conceput arhitectonic în stil neogotic flamboyant (cum, altfel?!), construcţia acestuia a început abia în anul 1906. Ea s-a prelungit mult timp peste termenul final, fiind întreruptă, mai întâi, de perioada anilor crânceni ai primului război mondial, de moartea regelui Carol I (1914) şi, mai apoi, de perioada elucidării unei presupuse fraude financiare în execuţia lucrărilor. De asemenea, s-au mai ivit şi unele situaţii speciale privind găsirea unor soluţii tehnice de execuţie. Pentru rezolvarea problemelor de rezistenţă ale deschiderilor mari ale tavanului viitoarei “Curţi cu juri”, arhitectul Berindei a solicitat ajutorul tânărului inventator, Henry Coandă, a cărui soluţie proprie a fost întărirea şi lambrisarea sălii cu “betonul bois”, adică betonul care, prin turnarea lui specială, deşi pare a fi un modelaj din …lemn de stejar(!), este mult mai rezistent decât acesta, fapt ce stârneşte şi astăzi uimirea vizitatorilor. Aceeaşi ingenioasă soluţie tehnică a savantului a fost folosită şi în cazul celorlalte săli cu deschideri mari ale Palatului. Însuşi Coandă a rămas “uimit”, când a revenit peste ani la Iaşi, de “invenţia” sa din tinereţe! Sala îi poartă numele, fiind decorată cu o frescă uriaşă a unui Iaşi emblematic, prin trecutul şi prezentul său, realizată cu un deosebit simţ artistic de maestrul Costache Agafiţei.

După o perioadă de 19 ani, la 11 octombrie 1925 s-au terminat în totalitate lucrările Palatului Administrativ din Iaşi, fiind inaugurat ulterior, în februarie 1926, de regele Ferdinand, care a rămas impresionat de frumuseţea clădirii neogotice, cu faţadă şi două aripi laterale imense, împodobită cu detalii ornamentale şi cu elemente heraldice, având în partea ei din faţă o intrare centrală printr-un turn donjon semeţ, cu creneluri şi firide, dominate de o acvilă uriaşă cu aripile desfăcute şi de orologiul cu carillon  prevăzut cu un ansamblu de opt clopote ce reproduc, din oră în oră, Hora Unirii.

Legenda spune că Palatul are 365 de camere, cât zilele unui an! În realitate acestea sunt numai… 298! Construit pe două nivele şi mansardă, Palatul are 36.000 de metri pătraţi! La parter există imensul “Hol Gotic”, cu coloane înalte având stucaturi deosebite, cu imensul său mozaic zodiacal şi însemnele unor date istorice: 1906 – 1925 – perioada construcţiei, 1834 – mişcarea eteristă, 1859 – Unirea Principatelor, 1864 – anul reformelor lui Cuza Vodă.  La etajul I se află vestita “Sală a Voievozilor”, unde există, în medalioanele de sus, cu chenare de epocă, portretele tuturor Domnitorilor Moldovei şi a tuturor Regilor României, în succesiunea lor cronologică, realizate de pictorul Ştefan Dimitrescu şi elevii săi. Tot aici se află realizat şi “arborele genealogic al României” în vârful căruia “tronează”, aşa cum şi-a dorit, regele Carol I. Iată, s-au împlinit de la inaugurarea Palatului 90 de ani!

Categoric, stilul arhitectural al acestei impozante construcţii contrasta flagrant cu stilul specific al tuturor clădirilor urbei ieşene existente în acele timpuri, unii dintre specialişi numind-o sec: “o monstruozitate!”

Cu toate aceste “pertinente” observaţii, în perioada interbelică Palatul ieşean şi-a îndeplinit cu brio funcţiile lui administrative şi judecătoreşti, iar după 1955, devenit Palat al Culturii, el s-a întipărit în memoria românilor ca un “expresiv brand” ieşean, fiind renumit prin cele patru mari muzee ale sale: Muzeul de artă, fondat la 1860(!), cu impresionantele sale colecţii de pictură românească şi universală; Muzeul de istorie, fondat la 1916, cu importante piese originale ale culturii Cucuteni, Muzeul etnografic, fondat la 1943, un fervent păstrător al tradiţiilor, obiceiurilor şi costumelor populare din zona  Moldovei şi Muzeul Politehnic, fondat la 1955 şi devenit, după 1990, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii “Ştefan Procopiu”, cu deosebitele sale colecţii de minerale, ceasuri şi instrumente mecanice muzicale şi de redare a sunetului. Iată şi acesta din urmă a sărbătorit, în condiţiile vitrege ale reparaţiilor, 60 de ani de existenţă!

De-a lungul timpului Palatul ieşean a suportat “binişor” urmările cutremurelor din 1940, 1977 şi “slăbuţ” pe cel din 1986, când i-au fost serios afectate structura de rezistenţă, ornamentele şi stucaturile sale deosebite. Măsurile urgente luate atunci n-au avut decât darul prelungirii unei situaţii “de facto”, până în 2008, când toate autorităţile driguitoare au trebuit …”să ia taurul de coarne” şi să decidă intrarea imediată a acestui important edificiu cultural într-un amplu program de lucrări de consolidare şi reparaţii de anvergură, interioare şi exterioare, ce se derulează anevoios de peste 7 ani şi care se apropie de sfârşitul lui mult aşteptat.

O situaţie favorizantă a primit-o Palatul Culturii, în 2011, odată cu finalizarea  Ansamblului rezidenţial Palas, din imediata vecinătate a sa, care i-a permis “punerea în valoare” şi a părţii din spatele acestui Palat, până atunci insalubră şi inacesibilă pentru vizitatori. De atunci, dinspre Palas spre spatele Palatului se deschid largi şi monumentale scări, străjuite de numeroase fântâni arteziene, ceea ce oferă pentru toţi vizitatorii o privelişte încântătoare!

Nerăbdător, ca un adevărat “trăitor de Iaşi”, am întreprins recent o “incursiune solitară” la Palatul aflat în “febra” finalizării lucrărilor şi am rămas impresionat de calitatea execuţiei acestora, migălită cu multă pricepere de încercaţii constructori ieşeni, care şi-au asumat, astfel, acest dificil “examen” al reabilitării impozantului “brand” al Cetăţii. Iar după cum se vede treaba în cele câteva “clişee” pe care am reuşit să le iau cu “ furăciune” , acesta va fi trecut cu succes şi multe felicitări.

Aşadar, să ne bucurăm din tot sufletul că vestea cea bună: Palatul Culturii din Iaşi redivivus! este tot mai aproape de noi toţi doritorii ei.

AUTOR: Mihai Caba

PE ACEEASI TEMA:

Expoziția Miruna Budișteanu: „Coloane de lumină”

Concert extraordinar „La Clave și prietenii” in Sala Voievozilor

Expoziția internațională „Instrumente medievale de tortură” la Palatul Culturii din Iași

„Semne cusute” prezintă expoziția „IA Aidoma” la Palatul Culturii

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Manuel Riva la Tiki Village

Serata pe doua roti #4

”Hunny Art”- expozitie de pictura decorativa – Anca Cotovanu

”Retrospectiva universitara” – expozitie de pictura Bianca Boros

Scrie un comentariu: