Marcel Iures si George Mihaita, cu o noua piesa de teatru de exceptie intitulata „Pai…despre ce vorbim noi aici, domnule?”, o dramatizare dupa ”Morometii” de Marin Preda, conceputa de Catalin Stefanescu si regizata de Alexandru Dabija, se va juca in 2 iunie 2014 la Casa de Cultura a Studentilor, de la ora 20:30.
Conceput ca un dialog intre doua personaje exponentiale – Ilie Moromete si Cocosila, montarea prezinta intalnirea cu doi actori magistrali, Marcel Iures (Moromete) si George Mihaita (Cocosila). ”Pai…despre ce vorbim noi aici, domnule?” este una dintre cele mai apreciate piese de teatru ale momentulu si s-a dovedit a fi o punere in scena emotionanta si profunda, ce starneste hohote de ras, dar si sentimente tulburatoare.
Dupa succesul inregistrat pe scenele din Bucuresti, a venit si randul iubitorilor de teatru din Iasi sa descopere si sa vizioneze productia ”Pai…despre ce vorbim noi aici, domnule?”.
”Nu prea stiu cum e sa vorbesti despre tarani intr-o lume care are ”casa la tara”. Nu prea stiu cum e sa fii mare scriitor cand “intri in manuale”. Sau cand breasla te tot propune la premiul Nobel. Mi-e frica de tarani si de dramaturgia contemporana. Pe de alta parte, am vrut dintotdeauna sa vad o piesa cu tarani. Si, uite ca am parte de ea. Ma bucur, asta e cuvantul. Ma bucur de piesa lui Catalin Stefanescu, de fabulosul roman al lui Preda, de actorii George si Marcel. Asa e la noi, ne bucuram de toate prostiile” – regizorul Alexandru Dabija.
BILETE
Biletul costă 70, respectiv 90 de lei, în funcţie de locul în sală.