Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași organizează marți, 17 martie 2015, începând cu ora 10.00, la Centrul de zi pentru Persoane Vârstnice „Aleea Rozelor” (situat în Aleea Rozelor nr. 20 – PT 7), reuniunea „Ceaiul de la ora 10.00”, în cadrul căreia Păduraru Alexandru, student al Universității de Arte „George Enescu”, secția de Istoria și Teoria Artei ne va prezenta cartea lui Irving Stone, „Agonie și Extaz” – un roman fascinant despre un personaj fascinant: Michelangelo Buonarotti.
Michelangelo Buonarroti a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.
Manifestarea este organizată în parteneriat cu Asociația „AFECT”, Căminul de Bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Iaşi și Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.
„Ceaiul de la ora 10” se desfășoară în cadrul Proiectului „O carte pentru vârsta a treia” al Bibliotecii Județene, care dorește să aducă în prim plan cărți mai puțin cunoscute publicului larg.
Sunteti asteptati marți, 17 martie 2015, începând cu ora 10.00, la Centrul de zi pentru Persoane Vârstnice „Aleea Rozelor”, situat în Aleea Rozelor nr. 20 – PT 7, pentru a asculta povestea vieții celebrului personaj al artei europene: Michelangelo.
NFO
Biblioteca Judeteană ”Gh. Asachi” Iași
Bd. Stefan cel Mare si Sfânt nr. 10 (Clădirea Galeriile Stefan cel Mare, etaj)
Telefon: (+4) 0332 110044
E-mail: contact@bjiasi.ro
Web: www.bjiasi.ro