OSCAR 2015: De la început până la sfârsit (GALERIE FOTO)

Pregătirile pentru noaptea cea mare a Oscarurilor încep din luna ianuarie, cu mult înainte de ceremonie. In perioada premergătoare evenimentului, Dolby Theatre, gazda tradiţională pentru ceremonia de decernare a Premiilor Academiei Americane de Film este unul dintre cele mai inaccesibile locuri din lume. Nici măcar o fotografie nu este permisă, iar cea mai păzită zonă din sala este scena.

oscar-statueSecuritatea este atât de strictă încât jurnalistii acreditaţi sunt sfătuiţi să poarte ecusonul de acces întors, astfel încât sa nu poată fi fotografiat pentru a fi copiat.

Transformarea spaţiului pentru găzduirea festivitaţii începe în luna ianuarie, când o echipă de 20-30 de tehnicieni goleşte sala de cinema – care are 3400 de locuri – de unele dintre dotarile obişnuite, inclusiv boxe de sunet, structuri, cabluri, scaune. David Gray, vice-preşedinte la Dolby Labs spune că una dintre cele mai dificile sarcini este evacuarea ecranului de cinema care are o suprafata de 18×9,7 mp.

Poate nu ştiaţi,  dar motoarele care ajută la a ridica sau coborî luminile şi decorurile nu sunt apreciate de membrii Academiei Americane de Film. Tradiţionalişti, organizatorii preferă frânghiile, scripeţii şi forta fizica a tehnicienilor. Explicaţia este simpla: motoarele se pot defecta, iar asta este mortal. Nu pentru oameni, ci pentru spectacol.

Pentru ediţia din acest an, Dolby a introdus sunetul sorround şi a mărit absorbţia acustica a mezaninului clădirii pentru ca experienţa sonoră a participanţilor sa fie cât mai imersivă.

Atunci când ultima statuetă a fost înmânată şi balul oferit de guvernator a luat sfârsit, David spune că echipa sa poate aduce sala la destinatia iniţială în numai 14 ore.

Pană anul viitor!

Apariţii elegante şi ţinute discrete pe covorul rosu

Cea de-a 87-a gală a premiilor Oscar, descrisă de marile publicaţii specializate ca fiind ”o ceremonie intens politizată”, a fost marcată, pe covorul roşu, de apariţii elegante şi ţinute discrete ale cineaştilor şi celebrităţilor de la Hollywood.

And  the Oscar goes to…

Cheryl Boone Isaacs, preşedinta Academiei de film americane, a subliniat în discursul său nevoia de diversitate în industria cinematografică, lansând şi un apel pentru libertatea de exprimare, în urma atacului terorist comis asupra săptămânalului francez de satiră Charlie Hebdo şi a atacului cibernetic comis asupra Sony Pictures cu scopul de a anula lansarea filmului “The Interview”.

birdman-cel-mai-bun-film

“Birdman”, regizat de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 87-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles. Filmul a avut nouă nominalizări şi a mai fost premiat pentru “cea mai bună imagine”, “cel mai bun scenariu original” şi “cea mai bună regie”.

Anul acesta, la aceeaşi categorie au mai fost nominalizate filmele “American Sniper”, de Clint Eastwood, “Boyhood”, de Richard Linklater, “The Grand Budapest Hotel”, de Wes Anderson, “The Imitation Game”, de Morten Tyldum, “Selma”, de Ava DuVernay, “The Theory of Everything”, de James Marsh, “Whiplash”, de Damien Chazelle.

“Birdman” prezintă portretul unui fost star al filmelor cu super-eroi, interpretat de Michael Keaton, care încearcă să revină în actualitate şi să aibă din nou succes cu ajutorul unei piese pe Broadway. Din distribuţia peliculei mai fac parte: Edward Norton, Emma Stone, Naomi Watts şi Zach Galifianakis.

Lungmetrajul a avut nouă nominalizări la premiile Oscar 2015 şi s-a mai impus la categoriile “cea mai bună imagine”, “cel mai bun scenariu original” şi “cea mai bună regie”.

Cineastul Alejandro Gonzalez Iñárritu a oferit un moment amuzant în timpul acestei gale, care a inclus însă şi numeroase momente sobre. Regizorul mexican a spus că are asupra lui un talisman norocos. “Port pe mine chiloţii albi ai lui Michael Keaton“, a declarat regizorul, făcând referire la o scenă din “Birdman”, în care actorul american aleargă prin Times Square în lenjerie intimă.

inarritu-cea-mai-buna-regie

Alejandro Gonzalez Iñárritu – Premiul Oscar pentru ”cea mai buna regie”, Birdman

De fapt, acel model de lenjerie intimă a fost o temă în sine în cadrul galei. Prezentatorul Neil Patrick Harris a imitat şi el scena jucată de Michael Keaton în “Birdman”, apărând la un moment dat într-o pereche de chiloţi albi, pe scenă, spre amuzamentul publicului.

Michael Keaton nu a putut însă să se impună la categoria “cel mai bun actor”, pierzând trofeul în faţa actorului Eddie Redmayne, protagonistul peliculei “The Theory of Everything”, în care starul britanic l-a interpretat pe astrofizicianul Stephen Hawking, care suferă de scleroză laterală amiotrofică.

Eddie Redmayne, protagonistul peliculei "The Theory of Everything" a castigat "premiul pentru c"cel mai bun actor in rol principal".

Eddie Redmayne, protagonistul peliculei “The Theory of Everything” a castigat premiul Oscar pentru “cel mai bun actor in rol principal”.

Sunt pe deplin conştient de faptul că sunt un bărbat extrem de norocos“, a spus Eddie Redmayne, adăugând că trofeul pe care l-a câştigat “aparţine tuturor acelor oameni din lumea întreagă diagnosticaţi cu scleroză laterală amiotrofică“.

Julianne Moore a câştigat Oscarul la categoria “cea mai bună actriţă în rol principal” pentru portretizarea unei femei care suferă de maladia Alzheimer în filmul “Still Alice” – acesta fiind primul ei premiu Oscar din carieră din cinci nominalizări. La fel ca Eddie Redmayne, actriţa americană a avut un discurs plin de pasiune, vorbind despre boala aflată în centrul filmului ei şi despre persoanele afectate de această maladie.

Julianne Moore a câştigat Oscarul la categoria "cea mai bună actriţă în rol principal"

Julianne Moore a câştigat Oscarul la categoria “cea mai bună actriţă în rol principal”, Still Alice

Atât de mulţi oameni cu această boală se simt izolaţi şi marginalizaţi….oamenii cu Alzheimer merită să fie văzuţi“, a declarat Julianne Moore.

Patricia Arquette, din “Boyhood”, şi J.K. Simmons, din “Whiplash”, au câştigat Oscarurile la categoriile secundare de interpretare, pentru rolul unei mame singure, respectiv cel al unui profesor de jazz extrem de exigent.

În alte categorii importante, “Birdman” şi-a întrecut din nou marii rivali, peliculele “Boyhood” şi “The Grand Budapest Hotel”, la categoria “cel mai bun scenariu original”, în timp ce “The Imitation Game” s-a impus în faţa unor filme precum “American Sniper” şi “Whiplash” la categoria “cel mai bun scenariu adaptat”.

“The Grand Budapest Hotel” s-a impus în câteva categorii tehnice majore, obţinând patru Oscaruri, pentru costume, regie artistică, coloană sonoră şi machiaj/coafură.

“Whiplash” a ocupat locul al doilea în topul producţiilor cu cele mai multe trofee Oscar câştigate, impunându-se la trei categorii – “cel mai bun mixaj de sunet”, “cel mai bun montaj” şi “cel mai bun actor în rol secundar” (J.K. Simmons).

Cei mai mulţi dintre câştigători s-au folosit de discursurile lor nu doar pentru a mulţumi agenţilor lor şi partenerilor lor de viaţă. Graham Moore, scenaristul filmului “The Imitation Game”, a transmis un mesaj de speranţă pentru adolescenţii care întâmpină dificultăţi în a se adapta în societate, dezvăluind în public pentru prima dată faptul că a încercat să se sinucidă în adolescenţă, când suferea de depresie.

Patricia Arquette a avut şi ea un discurs polemizant, susţinând cauza femeilor din lumea întreagă cărora, la fel ca personajul ei din “Boyhood”, le este foarte greu să găsească un echilibru între creşterea copiilor şi evoluţia şi realizările profesionale la locul de muncă.

patricia-arquette-rol-secundar
Noi am luptat pentru dreptul la egalitate al tuturor celorlalţi“, a spus actriţa americană. “A venit rândul nostru să cerem salarii egale pentru totdeauna şi drepturi egale pentru femeile din Statele Unite ale Americii“, a adăugat ea.

Însă nu toate discursurile au avut ca temă principală un subiect politizant. J.K. Simmons, un actor care a interpretat de-a lungul anilor numeroase roluri, s-a folosit de momentul său petrecut pe scenă pentru a mulţumi soţiei şi copiilor lor şi şi-a încheiat discursul îndemnându-i pe spectatori şi telespectatori să îşi preţuiască părinţii.

JKSimmons-rol-secundar

“Spuneţi-le că îi iubiţi şi mulţumiţi-le şi ascultaţi-le sfaturile atât timp cât ei vor încă să vorbească cu voi”, a spus J.K. Simmons.

Atât Patricia Arquette, cât şi J.K. Simmons au dominat sezonul premiilor de la Hollywood din acest an, iar victoriile lor de la Oscar erau aşteptate de către specialişti. De altfel, specialiştii se aşteptau şi ca întreaga gală să fie politizată, în urma atacului cibernetic comis asupra studiourilor Sony şi a neincluderii filmului “Selma” în principalele categorii de premii.

Prezentatorul galei, actorul Neil Patrick Harris, nu a dezamăgit aşteptările şi a avut o evoluţie savuroasă, deschizând evenimentul cu un omagiu adus istoriei cinematografiei. De asemenea, prezentatorul galei a avut în partea introductivă şi o referire la controversele care au înconjurat ediţia 2015 a Oscarurilor referitoare la absenţa persoanelor de culoare din rândul nominalizaţilor la categoriile de interpretare, regie şi scenariu.

În această seară, onorăm cele mai albe….scuze, strălucitoare, evoluţii de la Hollywood“, a glumit Neil Patrick Harris.

Momentul de deschidere al galei a evidenţiat talentul de cântăreţ şi dansator al actorului Neil Patrick Harris, într-un moment muzical artistic şi umoristic, în care starul american a colaborat cu Anna Kendrick şi Jack Black, aducând un tribut muzical filmelor, marcat şi de câteva referiri amuzante, precum cele care au vizat filmul “Fifty Shades of Grey” şi ameninţările aduse de tehnologia digitală.

Neil Patrick Harris, a deschis evenimentul cu un omagiu adus istoriei cinematografiei.

Neil Patrick Harris, a deschis evenimentul cu un omagiu adus istoriei cinematografiei.

Neil Patrick Harris a glumit şi pe seama încasărilor mici generate de multe lungmetraje nominalizate la categoria “cel mai bun film”, spunând că “American Sniper”, cu cele 300 milioane de dolari ale sale reprezintă “un fel de Oprah Winfrey“. A fost pentru prima dată când Neil Patrick Harris a prezentat gala premiilor Oscar. Talentatul actor american a avut succes în trecut prezentând galele Emmy şi Tony.

Câştigătorii de la categoria “cel mai bun cântec”, John Legend şi Common, au vorbit despre single-ul lor “Glory”, inclus pe coloana filmului “Selma”, o peliculă despre lupta pentru drepturi civile, folosindu-se de discursul de mulţumire pentru a sublinia despre importanţa comunităţii afro-americane.

muzica-cantec-glory-selma

Câştigătorii de la categoria “cel mai bun cântec”, John Legend şi Common

Componenta politică a galei s-a manifestat şi odată cu anunţarea câştigătorului Oscarului pentru cel mai bun documentar, “Citizenfour”, un film despre dezvăluirile făcute de Edward Snowden, un fost agent al Agenţiei naţionale pentru securitate (NSA) din Statele Unite, despre sistemul de supraveghere online operat de guvernul american, în condiţiile în care opinia publică americană are păreri împărţite în legătură cu acest subiect – unii considerându-l pe Snowden un erou, alţii considerându-l un trădător.

câştigătorului Oscarului pentru cel mai bun documentar, "Citizenfour"

Câştigătorul Oscarului pentru cel mai bun documentar, “Citizenfour”

Au existat şi momente impresionante, artistice, departe de subiectele politice fierbinţi, precum un tribut adus filmului “Sunetul muzicii”, oferit de Lady Gaga, felicitată pe scenă de Julie Andrews.

OSCAR 2015 – CASTIGATORI

 Sursa: MEDIAFAX, CNET.COM, OSCAR.GO.COM

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Seara de Craciun – concert de colinde al Corului Universității Naționale de Arte „George Enescu”

„Carnavalul Culorilor” – expoziție de măști pictate la Ateneu

Uncensored Dance Party

SPEAK UP your LOVE! @Fratelli Iasi

Scrie un comentariu: