Ordinul “Franz Joseph”, exponatul lunii la Muzeul ”Poni-Cernatescu”

Ordinul FJ

Pe tot parcursul lunii august, la Muzeul „Poni-Cernătescu”din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, va fi prezentat publicului un interesant bun patrimonial, cu valoare muzeistică deosebită:  Ordinul „Franz Joseph”.

Fondat la 2 decembrie 1849 de către Franz Joseph, împăratul Austriei şi rege al Ungariei, Ordinul onorific eponim, ce includea iniţial patru şi ulterior cinci grade, era acordat pentru merite militare dar şi civile (industrie, comerţ şi diplomaţie), cetăţenilor care au desfăşurat activităţi deosebite în folosul şi pentru prosperitatea Imperiului Austro-Ungar. Conferirea Ordinului nu implica atribute nobiliare sau onoruri ereditare subînţelese. Astfel, membrii Ordinului aveau acces la festivităţile Curţii Imperiale, fără a fi supuşi unei anchete prealabile privind nobleţea, ceea ce reprezenta o mare noutate în epocă.

În România există puţine personalităţi cărora le-a fost acordată această decorație. Ordinul „Franz Joseph” – gradul Mare Cruce, conferit în anul 1903 profesorului chimist Petru Poni, face parte din categoria decoraţiilor realizate în atelierul VINC MAYER’S SÖHNE din Viena şi conţine două piese: o cruce şi o placă.

Crucea, cu patru braţe, este realizată din email roşu cu marginile din aur. Pe avers este plasat un vultur bicefal cu aripile întinse, care are pe fiecare cap câte o coroană şi ţine, în ciocuri, un lanţ de aur ale cărui capete sunt reprezentate de două palme strânse. Pe lanţ, în partea de jos, se află inscripţia VIRIBUS UNITIS, („CU FORŢELE UNITE”, deviza împăratului Franz Joseph). Lanțul înconjoară un medalion rotund, alb, din email, având un contur din aur, situat pe pieptul acvilei. În centrul medalionului se află iniţialele împăratului („FJ”). Pe revers, în centru, este plasat un medalion rotund, alb, încadrat de un contur din aur care are marcat (prin cifre) anul 1849. Deasupra crucii se află o coroană de aur decorată cu mici pietre semipreţioase verzi, albe şi roşii, dar şi cu motive florale.

Placa are formă de stea cu opt ramuri având aplicat, între braţele crucii, acelaşi vultur bicefal. Coroana, de dimensiuni mai mici, este legată de cruce printr-o panglică de aur cu capetele bifurcate. Cutia în care se păstrează Ordinul „Franz Joseph” este realizată din carton îmbrăcat în piele fină, de culoare neagră. Este căptuşită în interior cu mătase şi pluş, ambele de culoare albă. Pe mătasea de pe capac este inscripţionat numele fabricantului, adresa şi stema.

Decoraţia este însoţită şi de brevetul original, ambele fiind expuse, în HOLUL DE PRIMIRE AL MUZEULUI „PONI-CERNĂTESCU” din str. Mihail Kogălniceanu Nr. 7 B, Iași, până la sfârşitul lunii august, în cadrul proiectului EXPONATUL LUNII.

INFO

Muzeul ”Poni Cernatescu”

Str. Mihail Kogalniceanu nr. 7 B, Iasi

Tel: 0232/267.759

Program de vizitare: 10:00 – 17:00; luni: închis

www.ponicernatescu.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Eunika – un spectacol in aer liber pentru toate varstele

Ziua Europeană a Limbilor la Casa Uniunii Europene de la Viena

Copiii olandezi descoperă limba română printre alte sonorităţi multilingve

Noaptea Albă a Galeriilor Iasi, 2017

Scrie un comentariu: