Orbi sunt cei care nu vor sa vada

E greu sa nu pleci cu zambetul pe buze de la o piesa de teatru ca “Fluturii sunt liberi”. E greu sa ramai indiferent la umorul fin, la sensibilitatea unor scene, sau la interpretarea impecabila a actorilor. M-am numarat printre spectatorii care au umplut duminica, 28 noiembrie, sala Teofil Valcu a Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi. Am cumparat bilete cu cinci zile inainte si, chiar si asa, le-am prins pe ultimele doua. “Semn bun”, mi-am zis. Si asa a fost.

In regia Irinei Popescu Boieru, piesa reuseste sa imbine armonios povestile a trei personaje, adaugand si o nota de umor autohton la spectacolul care provine de fapt din America, fiind jucat initial pe Broadway si avand un succes fenomenal.

Personajul principal, Don (Theodor Ivan), este un tanar orb care incearca din rasputeri sa scape de sub protectia mamei. Prea alintat de mic, baiatul nici macar nu a mers la scoala. A trait mereu alaturi de o mama care il menaja prea mult, deoarece nu avea incredere in puterea lui de a se descurca singur. In prezent, cand Don se maturizeaza, realizeaza ca acest tratament il deranjeaza chiar mai mult decat faptul ca e orb si decide sa se mute singur.

Persoana care il ajuta sa creada mai mult in el, dar si sa cunoasca iubirea este Jill (Silva Helena Schmidt), o tanara actrita, care la 19 ani a trecut deja printr-un divort. Putin naiva  si cu o viata cam haotica, dar optimista si energica, ea reuseste, la randul sau, sa descopere dragostea in acest baiat plin de sinceritate si bunatate. Tanara il intelege pe Don in cautarea lui incapatanata dupa libertate, intrucat impart acest ideal: “Eu nu cer decat libertate. Si fluturii sunt liberi, si nu i se poate interzice lui Harold Skimpole ceea ce le este permis fluturilor! Tare as vrea sa fiu un fluture. Ei zboara lin si usor pe oriunde le place. Atunci cand cineva vrea sa-i prinda, le frange aripile si ei mor…”. Preluat dintr-o opera de Charles Dickens, acesta este unul din citatele in jurul caruia se invarte intreaga actiune a piesei de teatru.

Personaj care starneste rasul inca de cand intra pe usa, mama lui Don, doamna Baker, este intruchiparea clasica a unei “cucoane” distinse, caracterizata de o sensibilitate mai mult exagerata decat reala. Imbracata la patru ace, incercand sa para sobra, ea nu-si ascunde obsesia pentru control si nu se sfieste sa o supuna pe Jill la un aspru interogatoriu. Desi este autoarea unor carti pentru cei mici in care eroul principal, un copil orb, obisnuieste mereu sa spuna “Orbi sunt cei care nu vor sa vada”, ea pare a fi persoana care respecta cel mai putin acest motto.

In luna decembrie, piesa se va mai juca o singura data, asa ca pasionatii de teatru, si nu numai, au ocazia sa urmareasca o poveste frumoasa a carui final deschis incearca sa ne faca atenti la problema prejudecatilor, a libertatii, a dragostei si a intelegerii umane. “Fluturii sunt liberi” poate fi, cu sigurata, asa cum a fost si pentru mine, unul din cele mai bune ingrediente care pot fi adaugate unei seri reusite de weekend.

Autor: Delia Olaru (Facultatea de Filosofie, UAIC – Comunicare si Relatii Publice, an II)

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

3 comentarii la “Orbi sunt cei care nu vor sa vada”

  1. Alexandru says:

    aceasta piesa vo recomand tuturor..super tare..merita….interesanta piesa…

  2. Andrei says:

    Super tare piesa….astazi am fost si am vizionat-o!! Deci mi-a placut la nebunie!

  3. Diana says:

    Super articol! Cu siguranta voi merge la aceasta piesa, mi-a starnit interesul!

Raspunde lui Diana Anuleaza