”Orășelului Copiilor”, editia a VII-a @Parcul Expozitiei

orasel copii

Asociația Studențească AMiCUS Iași, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, organizează a șaptea ediție a „Orășelului Copiilor”. Evenimentul va avea loc duminică, 12 iunie 2016, între orele 11:00 și 17:00, în Parcul Expoziției din Iași.

Prin intermediul acestui proiect se dorește informarea copiilor cu privire la instituțiile prezente într-un oraș și orientarea lor în a-și înțelege rolul lor în societate.

Voluntarii AMiCUS, împreună cu reprezentanții partenerilor vor amenaja standuri în care vor fi reprezentate cele mai importante instituții ale unui oraș: Primăria, Școala, Spitalul, Poliția, Biserica, Filarmonica, Banca etc.

La intrare, Primăria Orășelului va înmâna fiecărui copil un buletin cu numele și vârsta acestuia; apoi, în funcție de implicarea la activitățile, jocurile și demonstrațiile de la standuri, fiecare copil va primi puncte; în baza acestora, se vor vor putea obține „bani” de la Banca Orășelului, apoi premii de la Supermarketul Orășelului.

Ne propunem ca, prin intermediul acestui proiect, să contribuim la dezvoltarea conștiinței sociale a copiilor și să-i ajutăm să descopere care este aportul pe care doresc să-l aducă societății atunci când vor deveni mari. Totodată, ne dorim să-i facem pe copii să redescopere bucuria jocului inocent, joc devansat de utilizarea computerului și a diverselor gadgeturi moderne și, de ce nu, să le reamintim părinților cât de important este timpul petrecut în familie” a declarat Sara Stroici, președintele Asociației Studențești AMiCUS Iași.

Asociaţia Studențească AMiCUS este o asociaţie autonomă, apolitică, nonguvernamentală şi non-profit. Printre obiectivele care ghidează activitatea AMiCUS se numără și consolidarea relaţiilor interumane în rândul studenților, promovarea voluntariatului, a valorilor morale creştine și a unor principii de viaţă sănătoase pentru trup, minte şi suflet.

INFO

Asociația Studențească AMiCUS Iași

amicusiasi.ro

www.facebook.com/amicusiasi

PE ACEEASI TEMA:

Oraselul Copiilor by AMICUS in Parcul Palas

Biblioteca Judeteana Iasi va asteapta in Oraselul Copiilor din Parcul Palas

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Concert JASSY JAZZ ORCHESTRA la Palatul Culturii

Jazz in Copou – Jam Session Night @Meru

Film la Meru: Plimbare sub clar de lună cu bunicul @Kinedok

Film la Meru: ”Hala Matache Măcelarul-O rană urbană adâncă”

Scrie un comentariu: