„Ora de muzică” – Ucenicii Pianului

Luni, 28 octombrie 2019, de la ora 17.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași organizează prima întâlnire a atelierului de educație muzicală intitulat „Ucenicii pianului”.

Ucenicii Pianului face parte din proiectul „Ora de muzică”, care își dorește valorificarea pianului instituției prin desfășurarea de întâlniri cu caracter formativ. Este un proiect care se bazează pe voluntari și se adresează în special publicului tânăr și foarte tânăr.

La activitate sunt invitați nu doar elevi, ci și studenți, profesori, părinți și bunici. Cercul va fi coordonat de către soprana Marina Porumb, colaboratoare fidelă a bibliotecii și de către lector univ. dr. Cristina Răducanu, însoțită de studenți voluntari de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” – Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice. Doritorii vor afla mai multe despre muzică, interpretare pian, cât și cum ne pot inspira în arta plastică jocurile recreative muzicale.

Întâlnirile vor avea loc lunar, la Sala de lectură de la sediul central al Bibliotecii (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10).

INSCRIERE

Participarea este gratuită, dar este condiționată de deținerea unui permis de intrare la biblioteca noastră. Acesta se obține gratuit în baza actelor de identitate.  Pentru o bună organizare, rugăm doritorii să trimită un e-mail la adresa programe@bjiasi.ro sau să ne apeleze telefonic, la numărul 0753024405, precizând și numărul de permis. Înscrierile telefonice pot fi preluate de luni până joi, în intervalul orar 8.00-16.00 și vinerea între orele 8.00-13.30.

INFO

Biblioteca Judeţeană ”Gh. Asachi” Iaşi

Sediul central: Galeriile Comerciale “Ştefan cel Mare şi Sfânt”, nr. 8-10

Tel/Fax: 0332/110044

E-mail programe@bjiasi.ro

Web: www.bjiasi.ro

FBwww.facebook.com/BibliotecaJudeteanaIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: