O nouă sesiune de vânătoare de cărți la Iași, în pregătirea FILIT 2019

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT și comunitatea locală de bloggeri Social Media Iași organizează o nouă vânătoare de cărți în orașul Iași, în pregătirea celei de a VII-a ediții a FILIT, ce va avea loc în perioada 2-6 octombrie 2019.

Provocarea adresată cititorilor este de a căuta cărțile ascunse de bloggeri prin oraș, de a le citi și, desigur, de a veni cu ele la FILIT, pentru a obține autografe de la autorii prezenți la festival.

Ca într-o carte de Mistery, revenim cu deja celebra vânătoare de cărți organizată de FILIT în colaborare cu blogosfera ieșeană și ascundem cărți prin tot orașul, provocându-i pe ieșeni să le găsească, să le citească și să participe la festival. Este poate cel mai așteptat moment al lunii septembrie, ca o avanpremieră la fenomenul FILIT și suntem mai mult decât încântați că putem să punem umărul la promovarea unui festival de o asemenea anvergură pentru Iași. Ca de fiecare dată, bloggerii ieșeni se implică în promovarea orașului și a evenimentelor importante din Iași, iar FILIT este fără doar și poate unul dintre festivalurile noastre de suflet.”, a declarat Andreea Marc, Blogger și Coordonator al Comunității de Bloggeri din Iași.

Indicii despre locurile unde se găsesc cărțile scrise de scriitorii prezenți la FILIT se pot afla urmărind bloggerii înscriși în campanie:

  • Cristina Albu (www.cristinaalbu.com)
  • Alexandra Alistar (https://viataestevis.blogspot.com/)
  • Sorina-Georgiana Chirilă (www.zambetulsoarelui.wordpress.com)
  • Andrei Cioată (http://falled.blogspot.com/)
  • Miruna Ciobanu (Lumea Mirunei: www.youtube.com/channel/UCIjyoPiODIVbZSuDHPTLaFA)
  • Alice Ciobanu (www.tarabucatelor.ro)
  • Anamaria Ghiban (https://anamariaghiban.ro/)
  • Alexandra Haliga (http://pierdutiinliteratura.blogspot.ro/)
  • Roxana-Bianca Ionel (www.biancaionel.com/blog/)
  • Theodora Istrati (www.theodoraistrati.wordpress.com)
  • Andreea Marc (www.andreeamarc.ro)
  • Irina Nichifiriuc (www.sfatulmamei.com)
  • Maria-Elisa Podaru (http://lemondedelisa.com/)
  • Iuliana Șoșu (https://blog.joli-bebe.ro/)
  • Diana Toderas (http://dreamseeklove.com)

Festivalul Internațional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) este un proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Iași prin Muzeul Național al Literaturii Române Iași și va reuni anul acesta cunoscuți scriitori din țară și din străinătate în perioada 2-6 octombrie, în cadrul unor evenimente deschise publicului larg.

INFO

www.filit-iasi.ro

PE ACEEASI TEMA:

Apel recrutare voluntari pentru FILIT 2019

Rezervări online la Serile FILIT 2019

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Festivalul folcloric internațional „Datini și obiceiuri de iarnă” 2019

Premiul Publicului TIFF și propunerea Germaniei la Premiile Oscar: ”Copilul-problemă”, acum pe ecranele din Iași

Filosofi și idei care au schimbat lumea: ”Despre generozitate și fericire după Seneca”

Iarna de poveste la Iulius Mall Iasi

Scrie un comentariu: