”O initiere in fotografie” cu Dan Mititelu, din 4 aprilie 2016

Afis_Initiere27_2016_04m

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi vă invită să începeţi luni, 4 aprilie  2016, de la ora 18:00, ”O iniţiere în Fotografie” cu Dan Mititelu – a XXVI-a ediţie.

Prelegerile sunt ilustrate cu peste 1.000 de planşe tehnice şi fotografii ale unor autori clasici şi contemporani. La sfârşitul iniţierii nu se susţine vreun examen şi nici diplome de merit nu se oferă.

Cele cateva zeci de cursuri organizate până acum au reunit peste 700 de persoane. Pentru nehotărâte şi nehotărâţi, la prima întâlnire a (par)cursului fotografic intrarea este liberă.

INSCRIERE

Se organizează 20 de întâlniri de câte două ore, în fiecare zi de luni şi joi, între orele 18:00 şi 20:00. Pentru 40 de ore, fiecare participant(ă) trebuie să achite, în total, numai 100 (o sută) lei. Înscrierile se pot face de luni până vineri, între orele 9 şi 14, la sediul Casei de Cultură “Mihai Ursachi” (Iaşi, b-dul “Carol I”, Parcul Copou; tel.: 0232-26.75.47).

La prima întâlnire a (par)cursului fotografic intrarea este liberă pentru persoanele nehotărâte.

INFO

Casa de Cultura “Mihai Ursachi” a municipiului IASI

Adresa: Bd. “Carol I”, Parcul “Copou”

Tel.: 0232.267547

dan-mititelu.ro/teme

PE ACEEASI TEMA:

Workshop gratuit despre violenta si implicatiile sale

”O initiere in fotografie” cu Dan Mititelu, din 3 iulie 2017

FOTO ABC cu fotograf Paul Padurariu!

”O initiere in fotografie” cu Dan Mititelu, din 3 aprilie 2017

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Clubul Cinefililor va invita la film: “A Woman Under the Influence”, in regia lui John Cassavetes

Vlad Nedelcu LIVE @Art Georgies Gallery

Cocktail Party @Italianissimo Pub

Start inscrieri la Concursul Național de Proză „Mihail Sadoveanu”

Scrie un comentariu: