O ediție spectaculoasă a Zilelor Nordului în 2015

zilele-nordului-2015

6-9 august 2015 este perioada în care va avea loc cea de a doua ediție a festivalului Zilele Nordului. Sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul din 2015 propune un week-end intens în cel mai nordic oraș al României: concerte în Poiana Teioasa, spectacole de teatru, ateliere și conferințe pentru tineri, serbări populare, evenimente editoriale, expoziții de arte vizuale și concerte de muzică clasică, toate presărate cu Tururile Nordului, o serie de excursii și drumeții în regiune.

Ne propunem să continuăm ce am început anul trecut: să arătăm lumii, dar și nouă înșine, cât de frumos e Nordul nostru. Pentru 2015 am pregătit întâlniri cu și mai mulți invitați de marcă, activități în mai multe locuri și o mulțime de surprize pentru localnici și pentru oaspeții noștri. Și în acest an vom lăsa urme frumoase după noi: tocmai am demarat o campanie pentru sprijinirea lucrărilor de amenajare a două foarte importante obiective de patrimoniu din regiune”, declară Ștefan Teișanu, președinte al Asociației Nord și director al festivalului.

După ce anul trecut publicul a avut o reacție excelentă la micile noastre experimente muzicale de pe scena festivalului, am decis ca în 2015 să ridicăm ștacheta și mai sus, aducând în Poiana Teioasa un mix de rock, electro și jazz întâlnit numai la cele mai curajoase festivaluri ale momentului”, declară organizatorii.

Primele trupe anunțate pe site-ul www.zilelenordului.ro sunt ROA, Jazzybirds și The Kryptonite Sparks.

R.O.A. (Rise of Artificial) este una dintre cele mai îndrăgite trupe românești de muzică electronică. Au debutat în FM la Radio Guerrilla, în noiembrie 2010, cu single-lul „Ne place”, care a fost apoi preluat de toate radiourile importante din țară și care a ajuns, la începutul anului 2011, până pe primul loc în topurile muzicale din România. În componența Bogdan Popoiag (Unu’) și Cezar Stănciulescu (Junkyard) și Cristin Negriuc, R.O.A. a lansat până acum albumele „Artificial” (2011) și „System of Sound” (2013), semnând succese precum „Ne place”, „Sonata în La Minor”, „D-aia” și „Hands up!”.  Clujenii de la Jazzybirds se prezintă în concerte cu un repertoriu bogat în sonorităţi jazzy şi momente de inspiraţie rock, cu inserţii de muzică clasică sau pop jazzificate. Trupa este compusă din muzicieni de formare clasică: András Szép – pian, Attila Antal – double bass, Domokos Csergő – tobe, Zoltán Réman – saxophones şi Yolanda Covacinschi – voce.

Exploratori sonici, botoșănenii de la The Kryptonite Sparks sunt un power-trio incandescent, o combinație eterogenă de hard rock, alternative, funk, avant-prog și pop-rock. În vara lui 2013 își lanseaza primul EP și îl promovează la festivaluri precum Peninsula, Durușa SummerHills, Posada Rock sau Rock’n’Iași, unde au și obținut premiul I. În 2014 participă la “Zilele Prieteniei” Bergenbier, Plopstock, Zilele Nordului și li se alătură trupei Vița de Vie în turneul lor național ”Fenomental”. La sfârșitul anului 2014 obțin premiul METALHEAD ”Best Alternative Newcomer”. În primăvara anului 2015 au primul lor turneu național în 14 orașe, împreună cu trupa Pinholes. Trupa este formată din Răzvan Diaconu (voce + chitară), Rareș Diaconu (bass + backing) și Răzvan Anton (tobe).

50 de evenimente în 4 zile

Mai mulți invitați de marcă, redescoperirea unor noi spații publice din Nord, diversificarea ofertei culturale a festivalului și mai multe evenimente în domeniul educației, acestea sunt noutățile Zilelor Nordului pentru 2015.

Ne vedem de treabă, vrem să arătăm și la ediția din 2015 că această comunitate e capabilă de mult mai mult decât crede în prezent. Am pregătit un program cu 20 de concerte și alte 30 de evenimente care vor ține Nordul în priză și-l vor alimenta cu energie, sperăm noi, pentru un an întreg. Avem muzică, arte vizuale și performative, avem călătorii, educație, tradiții și sperăm ca toate acestea să creeze o efervescență cel puțin de nivelul celei din 2014. Credem că ecourile primei ediții și noutățile celei de a doua vor atrage și mai mulți turiști la festival, după ce anul trecut ne-au vizitat circa 200 de tineri din Sibiu, Cluj, Timișoara, Iași, Botoșani, Suceava, Cernăuți și Chișinău. În luna mai vom începe să dezvăluim ușor-ușor numele celorlalți invitați confirmați la Zilele Nordului, precum și celelalte surprize pe care le-am pregătit”, arată directorul festivalului.

La Paris pentru Casa Enescu și Muzeul Nordului

mihaileni

„100 pentru Nord” este campania anuală de strângere de fonduri a festivalului Zilele Nordului, organizată pentru a mobiliza resurse financiare și materiale, dar și pentru a atrage atenția asupra unor clădiri de patrimoniu ale Nordului care merită salvate de la abandon și readuse în circuitul cultural și turistic. După ce succesul campaniei din 2014 a contribuit la deschiderea Muzeului Nordului și amenajarea Poienii celor Patru Stejari ai lui Ștefan cel Mare, în acest an campania și-a propus să sprijine continuarea lucrărilor de reamenajare a Casei Enescu de la Mihăileni și a Muzeul Nordului de la Darabani.

Casa Enescu de la Mihăileni a aparținut mamei marelui compozitor român, fiind unul dintre locurile favorite ale copilăriei sale, dar și locul ultimului său popas înainte de plecarea definitivă din țară. Proiectul de salvare a Casei Enescu de la Mihăileni a fost inițiat în 2014 de către Societatea Internațională „George Enescu”, Fundația Pro Patrimonio și Ordinul Arhitecților din România.

Muzeul Nordului de la Darabani este găzduit la etajul vechiului conac construit în secolul al XIX-lea de către logofătul Theodor Balș, întemeietorul târgului Darabani. Proiectul înființării Muzeul Nordului în conacul Balș de la Darabani a fost inițiat în 2014 de către Asociația Nord împreună cu colecționarul Dumitru Haha și cu Primăria Orașului Darabani.

muzeul-nordului

Campania „100 pentru Nord” își propune mobilizarea a 100 de donatori pentru atingerea unui obiectiv total de cel puțin 3.000 de euro adunați din donații. Mai mulți sportivi reprezintă Asociația la Maratonul Internațional de la Paris, la Maratonul Clujului și la Swimathonul de la Iași, invitându-i pe cei interesați să doneze sume modice pentru fiecare kilometru alergat sau înotat de ei în cadrul acestor competiții.

De altfel, prima etapă a campaniei s-a consumat duminică, în prima zi de Paști, când dărăbăneanul Alex Teioșanu, unul dintre fondatorii Asociației Nord și ai festivalului Zilelor Nordului, a concurat la Maratonul Parisului, cea mai importantă cursă de profil din Europa.

Între cei 54.000 de maratoniști am fost și aproape 100 de români. A fost o cursă grea pentru mine, mi-au trebuie patru ore și jumătate ca să ajung la finish, dar m-au mobilizat gândul că lupt pentru locurile cărora le aparțin și bucuria că pot face ceva pentru comunitatea în care m-am născut și în care am copilărit”, a declarat Alex la finalul cursei care a atras deja 10% din numărul de donatori scontat de campania „100 pentru Nord”. Campania de donații continuă până în 15 august.

Zilele Nordului este un festival de muzică, arte și călătorii găzduit la Darabani, pe colțul celor trei frontiere. Artiști și turiști din România, Basarabia și Bucovina de Nord se întâlnesc în luna august în cel mai nordic oraș al României pentru o adevărată sărbătoare a Nordului.

Asociația Nord contribuie la animarea și dezvoltarea regiunii de Nord (Botoșani – Suceava – Iași – Chișinău – Cernăuți) prin proiecte de revitalizare urbană, culturală și socială. Misiunea noastră este de a contribui la dezvoltarea regiunii de Nord prin stimularea spiritului civic și proactiv al tinerilor, prin întărirea, pentru localnici, a sentimentului de apartenență la o comunitate vie și valoroasă și prin promovarea acestui spațiu ca nod cultural și turistic între cele trei frontiere (România, Republica Moldova, Ucraina).

VEZI SI: Festivalul Zilele Nordului, editia a II-a. PROGRAM

INFO

Zilele Nordului

www.zilelenordului.ro

www.facebook.com/ZileleNordului

PE ACEEASI TEMA:

ZN 2017 / Workshop de fotografie „Codrii Herței”, cu Sorin Onișor

Zilele Nordului 2017: Concerte rock la curțile boierești, călătorii în Moldova neștiută și mobilizare pentru renovarea școlilor

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Magazinul iSTYLE – Apple Premium Reseller se deschide la Iasi

Workshop de initiere in blockprinting la Hubrica

Turneul national 10Magic ajunge si la Iasi

Cerneala si celuloid: ”Infanteria stelara”, în regia lui Paul Verhoeven

Scrie un comentariu: