O destinație nouă pentru turiștii ieșeni: zbor charter din Iași către Hurghada, Egipt

https://www.egypttoursportal.com/

Christian Tour, cel mai mare operator de chartere din România, și Aeroportul Internațional Iași anunță o nouă destinație pentru ieșeni: stațiunea egipteană Hurghada.

Zborurile spre această destinație vor fi operate săptămânal, în regim de curse charter, începând din luna mai 2019. Cursele vor fi operate de Christian Tour în fiecare zi de vineri, începând cu data de 24 mai 2019 până la sfârșitul lunii octombrie, iar turiștii își pot rezerva deja vacanța în Egipt.

Cursa charter Hurghada va aduce mai aproape Egipt de Iași. La mai puțin de patru ore distanță, turiștii vor putea descoperi una dintre cele mai fascinante destinații de vacanță, o destinație complexă, potrivită atât pentru familiile cu copii care vor să se relaxeze la plajă, cât și pentru cei care vor să exploreze siturile arheologice, să viziteze templele egiptene precum Templul din Karnak ori să vadă cu ochii lor Piramida lui Keops, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice”, a declarat Maged Erian, directorul general Christian Tour.

La evenimentul de lansare a noii destinații a fost prezent și Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Internațional Iași.

Evoluția Aeroportului Iași din ultimii ani a făcut ca toți marii operatori să ia în considerare diversificarea ofertei de rute. Astfel, pe lângă insulele grecești și Antalya, încep să apară noi destinații, iar asta înseamnă noi posibilități pentru ieșeni de a-și petrece vacanțele în locuri minunate, cum este și stațiunea Hurghada din Egipt. Vorbim de o rută operată în premieră pe Aeroportul Iași, de aceea țin să mulțumesc conducerii Christian Tour pentru această oportunitate. Am discutat inclusiv despre cât de important este ca Iașul să apară pe lista circuitelor turistice de tip city-break pentru că și orașul nostru este un loc ce merită vizitat. Pentru Aeroportul Iași, Christian Tour este un partener stabil, care are planuri ambițioase, iar noi avem obligația să le asigurăm pasagerilor cele mai bune condiții de călătorie. Cu siguranță, în 2019, de pe Aeroportul Iași vor exista mai multe curse charter decât anul acesta, începând din luna iunie până în septembrie sau chiar octombrie, iar interesul nostru este să atragem un număr cât mai mare de turiști în zonă”, a precizat Cătălin Bulgariu.

În sezonul 2018, Christian Tour a operat cinci avioane charter către Egipt (Hurghada și Sharm-el-Sheikh) din București, Cluj-Napoca și Timișoara, numărul românilor care au ales această destinație fiind de peste 10.000. Numărul solicitărilor a fost mare atât în plin sezon estival, cât și în perioada de extra-sezon, astfel că pachetele de Revelion în Egipt sunt deja epuizate.

În general, turiștii români care merg în vacanță în această țară aleg hoteluri de 4 și 5 stele și regim de masă all inclusive. Prețul mediu plătit de un turist pentru un pachet care include șapte nopți de cazare, toate mesele, transport cu avionul, transferuri de la aeroport la hotel și retur și asistență turistică este de 500 de euro. Pe lângă această sumă, la fața locului, majoritatea optează și pentru cel puțin două excursii opționale la obiective turistice precum Piramidele din Giza ori Valea Regilor.

Planurile Christian Tour pentru Iași în 2019 includ și operarea unor curse charter către Antalya (Turcia) și cea mai mare insula elenă, Creta.

Anul 2018 a fost, de departe, anul Turciei, iar Antalya a fost regina destinațiilor de vacanță. În acest sezon estival, Christian Tour a operat nu mai puțin de 17 zboruri pe săptămână către această regiune din Turcia, cu plecare de pe marile aeroporturi din țară, și aproximativ 40.000 de turiști români au călătorit cu noi în Antalya. Pentru 2019, suplimentăm numărul zborurilor către Antalya și luăm în calcul operarea a două curse pe săptămână din Iași către populara stațiunea din Turcia”, a precizat Erdinc Adali, directorul comercial pe destinația Turcia din cadrul Christian Tour.

În sezonul estival 2019, la nivel național, agenția de turism va opera 53 de zboruri pe săptămână către stațiuni de litoral din Turcia, Grecia, Egipt, Tunisia și Spania.

Christian Tour este cel mai mare operator de chartere din România. Compania condusă de frații Cristian și Marius Pandel activează de 21 de ani pe piața vacanțelor, fiind unul dintre cele mai longevive branduri de turism din țară. Touroperatorul deține 40 de agenții proprii în România și este prezent peste hotare în Polonia, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Spania și Statele Unite ale Americii (divizia online). Christian Tour a încheiat anul 2017 cu vânzări de peste 67 de milioane de euro și estimează că va încheia anul cu o cifră de vânzări de 85 de milioane de euro.

INFO

christiantour.ro

www.aeroport.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: