Noaptea Muzeelor 2017 la Palatul Roznovanu

Primăria Municipiului Iași se alătură și în 2017 evenimentului internațional Noaptea Muzeelor. Anul acesta municipalitatea va organiza expoziții dedicate aniversării Centenarului României și comemorării Primului Război Mondial cu scopul de a promova la nivel național și internațional rolul Iașului, capitala României în perioada 1916-1918, în realizarea idealului național.

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a XIII-a ediţie.

Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte. Anul acesta evenimentul este sărbătorit de peste 3.000 de muzee din toată Europa în data de 20 mai 2017.

PROGRAM

  • Palatul Roznovanu – sediul Primăriei Municipiului Iași, vizitare gratuită, în intervalul orar 19.00- 01.00
    Expoziția Iași, Capitala Renașterii Naționale

Vor fi expuse obiecte de patrimoniu primite de la Muzeul Național de Istorie a României: sabia, chipiul si epoleții Generalul Eremia – Teofil Grigorescu, eroul de la Mărășești. Sabia de onoare a fost conferită lui Eremia Grigorescu de un comitet de inițiativă, compus din profesorii Universității din Iași: Constantin Climescu, Xenofon Gheorghiu, Petru Poni, Emanoil Riegler, Constantin Thiron, Alexandru Dimitrie Xenopol.

Sabia are garda terminată cu un vultur încoronat, iar pe mânerul din os are o plăcuţă metalică cu cifrul „E. G.” Pe una din feţele lamei apare inscripţia: „Moldova pururea recunoscătoare”, iar pe cealaltă „Mărăşeşti, Oituz”. Pe una din fețele lamei apare stema Moldovei pe care sunt bătute trei diamante şi două rubine.

  • Starea Civilă Iași – vizitare gratuită, în intervalul orar 19.00 – 00.00
    Expoziție de documente specifice activității de stare civilă din perioada Primului Război Mondial (curator: Rodica Iftimi, consilier superior în cadrul Arhivelor Naționale Iași)

Vor fi expuse documente de stare civilă care au aparținut următoarelor personalități: scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea, pianista și scriitoarea Cella Delavrancea, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, medicul Teodorescu Leonid – Barbu (a înființat Clinica ORL a Spitalului Militar), profesorul Victor Imerwoll (a înființat Catedra de Clinică Infantilă), doctorul Alexandru N. Brăescu (cel mai important ctitor al Așezămintelor Socola Iași), Zahei Creangă, fratele lui Ion Creangă, actrița Aristizza Romanescu și compozitorul, profesorul și dirijorul Dumitru Chiriac.

INFO

Noaptea Muzeelor

noapteamuzeelor.ro/Iasi

PE ACEEASI TEMA:

Noaptea Muzeelor 2017 la Iasi. PROGRAM

„Festival Boieresc” la Muzeul M. Kogalniceanu

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Garden of Day Dreams Iasi

”Cina de adio”, o comedie despre prieteni si cum sa scapi de ei

Let’s Get Funky @Skin Social Summer Edition

Ladies Weekend @Oxford Pub

Scrie un comentariu: