De 11 ani publicul românesc se bucură de o noapte în care muzeele din toată țara își deschid porțile cu evenimente și expoziții speciale pentru a celebra alături de alte mii de instituții similare din Europa Noaptea Muzeelor. De multă vreme nu mai este doar o sărbătoare a muzeelor ci și a partenerilor care, an de an, se alătură acestui eveniment ce animă orașul – instituții și organizații culturale, galerii de artă, studiouri de creație, ONG-uri istețe, bienale de artă, spații alternative, etc. Este practic o sărbătoare a industriilor culturale și creative deoarece muzeele sunt acum parte din ele. Iata propunerea muzeelor iesene pentru editia 2015 a acestui indragit eveniment:
Palatul Culturii
Program de vizitare: 19.00-24.00
- Expoziţie de fotografie “Palatul Culturii – Palat al Muzeelor. Istoria edificiului in imagini”
- Punct de donaţie obiecte personale ale vizitatorilor sub genericul “Muzeul comunităţii – muzeul tău”
Muzeul Unirii
Str. A. Lăpuşneanu nr. 14
Program de vizitare: 17.00-01.30
- 17.00 – 01.30: vizitarea expoziţiilor: „Nicolae Tonitza. Pictură şi grafică” organizată de Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” la Muzeul Unirii, în contextul celei de-a doua ediţii a manifestărilor reunite sub ciclul „Artişti absolvenţi la Iaşi” iniţiate de Asociaţia Absolvenţilor Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi; „Muzica numismatică”care ilustrează, prin monede, bancnote şi medalii provenite din colecţiile d-lui Tonel Dârzu, simboluri şi personalităţi din lumea muzicală clasică.
- 20.00: „Concert la Palat” susţinut de Cvartetul Artes, coordonator lector universitar dr. Luminiţa Ciobanu de la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi
- 21.00: Concert de fanfară susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Iași
Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”
Str. Mihail Kogălniceanu, nr 11
Program de vizitare: 17.00-01.30
Pentru o mai bună promovare a Muzeului Memorial „Mihail Kogălniceanu” în spaţiul cultural local şi naţional, în perioada 15-16 mai 2015, la sediul muzeului, din Iaşi, strada Mihail Kogălniceanu, nr.11 va avea loc a patra ediţie a Festivalului Boieresc. Acțiunea face parte din Proiectul „Muzeul Memorial Mihail Kogălniceanu – un simbol istoric”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, derulat de către Complexul Muzeal Naţional Moldova din Iaşi şi Fundația Culturală Artex.
Suita de acţiuni propuse publicului – concert de muzică clasică, dans, proiecţia unui film documentar , workshop-uri şi ateliere pentru cei mici – readuce în prezent, printr-o scenografie complexă şi momente interactive, atmosfera de epocă a secolului al XIX-lea, reprezentând o incursiune în timpurile în care a trăit Mihail Kogălniceanu. Programul activităţilor ce se vor derula pe 16 mai 2015 sub egida Nopţii Muzeelor sunt următoarele:
- 17:30 Teatru la…muzeu – cu participarea membrilor trupei „Alternativ Teatru”, coordonator actorul George Marici
- Orele 19:30 – Vernisajul expoziţiei „Mihail Kogălniceanu şi epoca Daciei literare”. Institutul Cultural Român din Chişinău, în parteneriat cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova”, reprezentat de Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, cu sprijinul Primăriei Municipiului Chişinău, al Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” din Chişinău şi al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova a organizat expoziţia pentru a marca 175 de ani de la apariţia primei ediţii a revistei Dacia literară, ce a jucat un rol important în viaţa culturală şi literară românească şi al cărei redactor şef a fost Mihail Kogălniceanu. Alcătuită din 22 de panouri de dimensiuni 0.95x2m, expoziţia aduce în atenţia publicului documente, facsimile, fotografii de familie menite să reconstituie atmosfera literară şi politică a epocii în care a trăit şi activat unul din cei mai importanţi promotori ai ideilor paşoptiste, ai Unirii şi ai constituirii României moderne – Mihail Kogălniceanu.
- 20.00 Atelier de dans susținut de ansamblul “Coconiţe” și Clubul de Dans Multicultural, coordonator prof. Lavinia Răileanu
- 21:00 „Splendorile Operei” – recital susţinut de artişti ai Operei Naţionale Române din Iaşi.
- 22:30 Proiecţie film documentar
Muzeul „Poni-Cernătescu”
Str. Mihail Kogalniceanu, nr 7B
Program de vizitare: 17.00-01.30
În cadrul celei de-a XI-a ediții a Nopții Muzeelor, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional Moldova Iaşi organizează, la sediul Muzeului „Poni – Cernătescu”, sub genericul Slalom fotografic următoarele manifestări:
- 17.00 –vernisajul expoziției ”Momente din istoria tehnicii fotografice” în care publicul ieşean va primi mărturia directă asupra faptului că, tehnica și arta înregistrării fotografice sunt rezultatul imperceptibilei osmoze dintre artă – cea mai profundă expresie a creativităţii umane – şi ştiinţă – ca mijloc de execuţie şi de realizare a ei. Tema propusă va fi bogat ilustrată prin diversitatea materialelor expoziţionale existente în colecţia muzeului: albume de epocă, fotografii de epocă (ferotipie, calotipie), aparate fotografice de excepţie fabricate la sfârșitul secolului XIX şi începutul secolului XX, de marile firme de profil din Statele Unite, Germania, Anglia ş.a. precum: Eastman Kodak, Zeiss Ikon, Voigtländer Ernemann, Agfa până la cele mai populare aparate fotografice ce utilizau ca suport de înregistrare a imaginii pelicula de celuloid, realizate în Germania (Leica), Rusia (Zenit, Fed, Zorki etc.), România (Optior) etc.
- 17.30 Slalom fotografic – ediţia a VI-a, expoziție – concurs ce se adresează tinerilor fotografi amatori ieșeni cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani. Scopul ei este acela de a stimula interesul tinerei generații pentru arta fotografică, de a descoperi și promova tineri talentați și autentici precum și de a valoriza lucrărilor acestora. În cadrul acestei expoziţii se vor decerna: Premiul Carol Popp de Szathmári și Premiul Nestor Heck pentru expresivitate şi rafinament în tehnica şi creaţia fotografică.
- 18.30 – ”Labirintul vieții”, un colaj de poezii din creația literară a Matildei Cugler Poni, respectiv Grigore Cugler, în interpretarea unui grupe de studenți de la Facultatea de Teatru, coordonați de asist. univ. dr. Iuliana Moraru, Universitatea de Arte “George Enescu”.
- 18.30 – Spectacol de teatru “Vibrații sonore”, interpretează studenții Universității de Arte “George Enescu”, coordonator asist. univ. dr. Iuliana Moraru
- 20.00 – Spectacolul literar-muzical coregrafic „Parfum de Mai”, susținut de elevi ai Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, coordonator prof. Carmen Zaharia Danicov.
Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa
Program de vizitare: 17.00-01.30
- Vizitarea expoziției permanente din cadrul muzeului.
- Acțiune interactivă cu participarea elevilor din Școlile din comună -,,Un muzeu-un prieten”
Ansamblul Mănăstirea Golia
Str.Cuza Voda nr.51
Program de vizitare: 19-02.00
Asociația „Centrul de Promovare Turistică” Iași participă în data de 16 mai 2015 la evenimentul „Noaptea Muzeelor” cu obiectivele turistice Turnul Golia și Casa diaconului Creangă (în care a locuit scriitorul în perioada 1866-1871, cât timp a fost diacon la Biserica Golia), din incinta Ansamblului Monument Istoric Mănăstirea GOLIA.
Vizitatorii vor urca cele 120 de trepte ale Turnului Clopotniță și vor admira Sala Clopotelor, precum și o perspectivă deosebită asupra incintei Mănăstirii Golia și în special a Iașului de la înălțimea celor 30 de metri ai turnului.
La Casa diaconului Ion Creangă ieșenii vor putea admira veșmântul diaconesc original, în care acesta a slujit la Biserica Golia.
Muzeul Literaturii Române, Iași
Str. Vasile Pogor nr. 4
Program de vizitare: 17:00 – 02:00
Muzeul Literaturii Române Iași va deschide, pentru ediția a XI-a, porțile a 11 muzee, aflate în componența sa:
- Muzeul „Vasile Pogor” (str. Vasile Pogor nr. 4, Iaşi)– concert de jazz, spectacole;
- Muzeul „Mihail Sadoveanu” (Aleea Mihail Sadoveanu 12) – cafe-concert;
- Muzeul „Mihai Codreanu” (str. Rece, nr. 5, Iaşi)– „Noaptea revistelor deschise”, ediția a III-a;
- Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul”(Str. Anastasie Panu nr. 54, Iaşi) – concert de vioară;
- Muzeul „Otilia Cazimir” (str. O. Cazimir, nr. 4, Iaşi)– recital din creația Otiliei Cazimir, concert de chitară clasică;
- Muzeul „G. Topîrceanu” (str. Ralet, nr. 7, Iaşi)– recital actoricesc;
- Muzeul „Mihai Eminescu” (Parcul Copou, Iaşi)– concert și spectacol de improvizație teatrală;
- Colecția „Istoria teatrului românesc” (Parcul Copou, Iaşi)– concert și spectacol de improvizație teatrală;
- Muzeul „Ion Creangă” (Strada Simion Bărnuţiu nr. 4, Iaşi) – Audiție: „Creangă în lectura lui Mihail Sadoveanu”;
- Muzeul „Vasile Alecsandri” (com. Mirceşti, 707295, jud. Iaşi)– „Pe urmele lui Vasile Alecsandri”;
- Muzeul „Constantin Negruzzi” (sat Hermeziu, com. Trifeşti, 707521, jud. Iaşi) – „Pe urmele lui Constantin Negruzzi”.
Muzeul Universității „Alexandru I. Cuza” Iași
Str Titu Maiorescu 12
Program de vizitare: 19.00 – 01.00
- Muzeul Civilizației Cucuteni: Secţia dedicată civilizaţiei Cucuteni acordă un loc central tuturor creaţiilor aparţinând oamenilor din vechime, iar perimetrul expoziţional este organizat în raport de specificul acestor manifestări. Astfel, vizitatorii vor pătrunde mai întâi în sala artelor, putând privi celebrele vase cu motivul spiralei, pictate în roşu, negru şi alb, apoi urmează sala ocupaţiilor, unde a fost amenajată o locuinţă caracteristică epocii şi sunt expuse diverse unelte şi arme, pentru ca circuitul să se încheie în sala tezaurului, care găzduieşte exponate cu o valoare inestimabilă, precum podoabe şi obiecte de cult. În acest ultim spaţiu s-a urmărit crearea unei atmosfere speciale, prin relieful meandric al pereţilor de lut şi tavanul care reproduce cerul înstelat sub care şi-au făurit civilizaţia acum 7000 de ani locuitorii acestei părţi a Europei. Modul original de organizare a spaţiului este completat printr-un bogat material ilustrativ de factură audio-video, constând în prezentarea rezultatelor cercetărilor arheologice, în special a celor experimentale, astfel încât întregul ansamblu ajunge să restituie într-o manieră autentică un fragment din umanitatea de odinioară.
- Muzeul Academic: Muzeul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a funcţionat vreme de mai multe decenii în incinta Rectoratului. Prin grija lui Octav Davideanu au fost salvate mai multe bunuri de valoare, deşi nu toate au devenit accesibile publicului. O pare însemnată din patrimoniul documentar şi diverse obiecte cu semnificaţie simbolică deosebită se păstrează în diverse arhive particulare, precum şi în custodia unor instituţii precum Muzeul Petru Poni, Muzeul Unirii, Arhivele Statului etc. Unele dintre acestea au fost recuperate în ultimii ani prin donaţii şi achiziţii, apelându-se în acelaşi timp şi la obţinerea unor custodii. Noul local al Muzeului oferă secţiei academice un spaţiu generos, organizat atât după criterii tematice, cât şi prin raportare la diversele etape istorice prin care a trecut învăţământul superior ieşean. Astfel, a fost posibilă amenajarea unei replici a cabinetului rectoral, unde, pe lângă piesele de mobilier, pot fi admirate câteva dintre simbolurile Universităţii, precum ciocanul şi mistria folosite pe 23 mai 1893, la solemnitatea aşezării pietrei fundamentale a palatului universitar din Copou, primele decoraţii şi diverse sigilii. Un spaţiu consistent este alocat evoluţiei istorice a instituţiei, fiind marcate, cu ajutorul unor exponate reprezentative (steagurile primelor facultăţi, tablouri cu personalităţi, documente oficiale, medalii, fotografii, publicaţii), momentul inaugural şi aniversările din 1910/1911, 1960, 1985 şi 2010. Cea mai mare parte a spaţiului este dedicată evoluţiei disciplinelor academice, urmărindu-se ilustrarea realizărilor în planul cunoaşterii şi parcursul ştiinţific al personalităţilor emblematice. Diversele laboratoare, Muzeul de Istorie Naturală, Grădina Botanică şi Biblioteca Centrală Universitară beneficiază de o expunere adecvată, fiind marcată importanţa în planul cercetării a fiecăreia dintre aceste componente ale spaţiului academic. Un loc aparte este rezervat celor care de-a lungul timpului au fost studenţi ai acestei Universităţi, aceştia fiind înfăţişaţi atât din perspectiva activităţilor circumscrise spaţiului oficial, cât şi prin formele de manifestare care au excedat cadrul formal. De asemenea, relaţiile internaţionale ale celei mai vechi instituţii româneşti de învăţământ superior sunt evocate într-un cadru distinct. Pe lângă elementele de mobilier, menite să creeze o ambianţă academică, atmosfera este întreţinută din punct de vedere audio-vizual de filme care înfăţişează în română şi engleză istoria instituţiei.
Muzeul Viei și Vinului din Hârlău
Hârlău, Str. Logofăt Tăutu nr. 7
Program de vizitare: 10.00-01.00
- 10,00-01,00 Vizitarea expoziţiei Meșteșugul pierdut– „Ceramica în ritul funerar”;
- 10,00-01,00 Vizitarea Muzeului Viei şi Vinului Hîrlău;
- 17,00- 20,00 Concert de piese folclorice locale susţinut de Fanfara din Sticlăria, în parcul Muzeului Viei şi Vinului;
- 18,00 Constituirea Cercului Iubitorilor de Vin „Fetească”
Primăria Municipiului Iași
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.11
Program de vizitare: 19.00 – 01.00
- Vizitarea cu ghid a Palatului Roznovanu: Palatul Roznovanu, reședința familiei Rosetti- Roznovanu, a fost construit la dorința boierului Iordache Neculai Roznovanu. Inaugurat cu mare fast la 23 aprilie 1832, de ziua Sfântului Gheorghe, era cea mai frumoasă clădire din oraș. Impresionantă prin somptuozitate și prin fastul interioarelor a fost amenajată de cunoscutul arhitect Gustav Freywald, cel care a proiectat și Catedrala Mitropolitană din Iași.
Sala Mare a Palatului Roznovanu a găzduit de-a lungul timpului concerte de binefacere, spectacole susținute de Haricleea Darclee, George Enescu, baluri fastuase. În anul 1891, primarul Vasile Pogor a cumpărat casa de la familia Roznovanu, clădirea devenind astfel sediul Primăriei Iașilor.
În anul 1892, Palatul Roznovanu va fi folosit ca reședință temporară a familiei regale, o parte din spațiu fiind alocat autorităților locale. Clădirea a jucat un rol deosebit pe scena istoriei mai ales în Primul Război Mondial, între 1916 – 1918, când a găzduit sediile ministerelor conducerii politice refugiate de la București. Începând cu anul 1970, Palatul Roznovanu este sediul Primăriei Municipiului Iași. - Plimbare cu tramvaiul de epocă: Mijlocul de transport, restaurat după primul tramvai care a circulat în Iaşi în anul 1900, va fi scos la stradă cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor. În intervalul orar 19-24, va efectua curse pe traseul Târgu Cucu-Copou, un traseu cu numeroase muzee. Se pleacă din fața Mănăstirii Golia (Tg Cucu) și se oprește aproape de Casa Memoriala ”Mihail Sadoveanu” (Copou).
În martie 1900, străzile Iaşului au fost străbătute pentru prima dată de tramvaiul electric, o inovaţie a epocii. Locuitorii au privit cu uimire vagoanele AEG de la Berlin, fiind printre primii români care au făcut cunoştinţă cu tramvaiul electric.Pentru a facilita accesul celor care doresc să participe la evenimentele organizate cu ocazia “Nopții Muzeelor“, în noaptea de 16 spre 17 mai 2015, RATP Iasi va prelungi orarul mai multor trasee din oraș, pe aceste rute circulând atât autobuze, cât și tramvaie.
Palatului Oştirii din Copou – Garnizoana, Iași
Aleea Ghica Vodă, nr. 2
Program de vizitare: 20.00 – 24.00
În cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, în acordurile Muzicii Militare a Garnizoanei, tineri şi tinere în costume de epocă vor dansa în deschiderea balului pe ritmuri de vals și tango. Vor fi invitaţi la dans toţi cei prezenţi pentru a retrăi parfumul unei epoci apuse.
- Expoziţie medalii, distincţii şi însemne militare
- Expoziţie de obiecte istorice legate construcţia Palatului Oştirii şi prezenţa militară în Iaşi
- Istoria Palatului Oştirii
Serviciul de Stare Civilă, Iaşi
Str. V. Alecsandri nr.8
Program de vizitare: 19.00 – 00.00
- Expoziție cu acte de stare civilă ale personalităților ieșene
- Prezentare powerpoint a Direcţiei Judeţene Iaşi a Arhivelor Naţionale cu istoria actelor de stare civilă
- Spectacol de muzică și dans Flamenco
Photo Caffe
Strada 14 decembrie 1989, Nr.4
Program de vizitare: 20.00-02.00
- Expozitie de fotografie “Burano”, de Ozolin Dusa contine 50 de fotografii realizate in insula Burano, Italia si reprezinta interpretarea in maniera artistica a reflexiilor din apele canalelor Venetiei. Venisajul expozitiei de autor Dusa Ozolin, va avea loc pe data de 16 mai ora 20, in cadrul evenimentului cultural national, Noaptea Muzeelor. Artistul fotograf Ozolin Dusa este membru al Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania, precum si al Federatiei Internationale de Arta Fotografica.
Expozitia va avea loc in cadrul singurei Galerii de arta fotografica privata din Iasi si este deschisa pana pe data 1 iunie 2015.
INFO
Noaptea Muzeelor 2015