Noaptea Europeana a Muzeelor 2018 la Palatul Culturii

Evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor a ajuns la ediția a XIV-a, mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene participând anual la această manifestare. Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi își deschide porţile sâmbătă, 19 mai 2018, invitând publicul să viziteze, gratuit, următoarele obiective muzeale:

PALATUL CULTURII (orele 19.00 – 00.30, ora de intrare a ultimului vizitator)
Muzeul de Artă
– Expoziția temporară „Maeştrii picturii româneşti în patrimoniul Muzeului de Artă Iaşi” – SIMAP;
– Expoziția de pictură și sculptură „Omul pe cale”, semnată de Zamfira Bîrzu, Gabriela Drînceanu și Mihai Pamfil.

Muzeul de Istorie a Moldovei
– Expoziția „Curtea Domnească din Iași: o istorie redescoperită”;
– Expoziția temporară „Regina Soldat”, proiect expozițional realizat în parteneriat cu Asociația „România Culturală”;
– Expoziția foto-documentară „Comunismul în România”.

Muzeul Etnografic al Moldovei
– Expoziția „Cotidianul țărănesc: inventivitate şi măiestrie”;
– Expoziția „Sărbătoarea: artă şi spiritualitate” (doar secțiunile Ouă încondeiate și Porturi populare);
– Târgul Meșterilor Populari, ediția a XIX-a, eveniment ce se va desfășura în perioada 18 – 20 mai 2018, în fața Palatului Culturii, cu program până la ora 24.00, la Noaptea Muzeelor.

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”
– Expoziția Instrumente de Muzică Mecanică în colecţiile Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”;
– Expoziția temporară „Retrotehnica”;
– Expoziția „România e acasă”.

MUZEUL UNIRII (orele 19.00 – 23.30, ora de intrare a ultimului vizitator)
– ora 19.00 – Moment susținut de Fanfara Garnizoanei Iași;
– Vizitarea expoziției de bază a muzeului;
– „Sabia de investitură a domnitorului Alexandru Ioan Cuza” – cu acest prilej publicul va avea ocazia unică de a admira acest exponat de excepție prezentat la Iași cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României;
– Expoziția „Colecții și colecționari – Donația prof. univ. dr. Aldea Adrian – Sorin și dr. Aldea Rodica”.

PALATUL „ALEXANDRU IOAN CUZA” DE LA RUGINOASA (18.00 – 22.30, ora de intrare a ultimului vizitator)
– Vizitarea expoziției de bază a muzeului.

Muzeul „Poni-Cernătescu” și Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iași, Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, precum și Muzeul de sit arheologic de la Cucuteni vor fi închise.

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment inițiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronat în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi Consiliul Internaţional al Muzeelor.

INFO

Noaptea Muzeelor

noapteamuzeelor.ro/#Iasi

PE ACEEASI TEMA:

Expoziția personală Dumitru Verdianu la Palatul Culturii

Expoziția Națională de Artă Naivă „Saloanele Moldovei”

Conferința „Presa românească la 1918”

Muzeul Unirii Iași la Noaptea Muzeelor 2018

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

”Stiinta contra pseudostiinta” – o noua intalnire a Clubului Lunaticilor

Garana Jazz Festival 2018

Kids Party la Good Mood

Luna Amara LIVE @RocknRolla

Scrie un comentariu: