Nevoia de miracol de Mirel Banica, in discutie la Iasi

Afis-Nevoia-de-miracol-2014Luni, 13 octombrie, de la ora 16.00, la Libraria „Orest Tafrali” (Corp A, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi), va avea loc lansarea volumului Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor in Romania contemporana, semnat de Mirel Banica si aparut recent in colectia „Plural M” a Editurii Polirom, disponibil si in editie electronica.

  • Vor lua cuvintul, alaturi de autor: prof. dr. Nicu Gavriluta, lector dr. Bogdan Cretu, lector dr. Alexandru Tofan

Cu o postfata semnata de Sorin Antohi, Nevoia de miracol este un volum fascinant care abordeaza universul pelerinajului prin mai multe chei de interpretare: rindul de asteptare, hrana rituala, femininul arhetipal, mass-media, politica si pelerinajele, miracolele si minunile, turismul, religia populara.

Patru ani, douazeci si doua de pelerinaje individuale, plus doua pelerinaje in grup, cu microbuzul, la manastiri din Dobrogea, din imprejurimile Bucurestiului, de la Iasi, Suceava sau Nicula. Adevarate studii de teren, elaborate in urma discutiilor cu persoane implicate direct si indirect in organizarea pelerinajului, preoti, jurnalisti, forte de ordine, pompieri, comercianti de obiecte religioase si, desigur, pelerini.

Prin toate acestea, Mirel Banica – care afirma flaubertian: le pèlerin, c’est moi! – ne dezvaluie o Romanie profunda, reala, fara fard si iluzii desarte.

„Mirel Banica ne-a dat un cuprinzator si emotionant portret colectiv al pelerinilor romani crestin-ortodocsi din Romania ultimilor ani. Bibliografia despre pelerinaje se imbogateste cu o lucrare solida de antropologie a practicilor religioase, construita ca un documentar riguros al observatiei participative, completata de o sectiune teoretica asumat introductiva, dar in care intilnim destule pasaje analitice utile si intrezarim reflectiile viitoare. In plus, cartea, o contributie pretioasa la fresca Romaniei profunde, e bine scrisa si e captivanta ca un roman, avind in acelasi timp prospetimea unui jurnal. Avem de-a face deci cu o reconstructie detaliata si autentica, din interior, a unui intreg univers, atit cu mijloacele literaturii, cit si cu cele ale stiintelor sociale.” (Sorin Antohi)

DIN CUPRINS

Pelerin si/sau turist? • Mass-media si pelerinajele • Religie populara versus „religie oficiala” • Rindul de asteptare • „Avtobusniki” sau pelerinii de autocar • Ambianta pelerinajului: muzica, miresme, hrana • Mila si filantropie • Dimensiunea transnationala a pelerinajelor: pelerini romani la Medugorje • Pelerinaje si politica, politica pelerinajelor

MIREL BANICA

Mirel Banica (n. 1971) este doctor in stiinte politice al Universitatii din Geneva (2004). A efectuat stagii de cercetare si practica profesionala la Universitatea Laval, Canada, si la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, intre anii 2005 si 2008. In prezent, este cercetator stiintific la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Romane. Domenii de cercetare si specializare: socioantropologia religiei, sociologia memoriei, geopolitica, antropologia mediilor virtuale. Membru al Asociatiei Franceze de Stiinte Sociale ale Religiei, Paris. La Editura Polirom a mai publicat Biserica Ortodoxa Romana, stat si societate in anii ‘30 (2007; o sinteza a lucrarii de doctorat) si Enervari sau despre bucuria de a trai in Romania (in colaborare, 2007). Ultima carte publicata: Religia in fapt. Studii, schite si momente, Editura EIKON, Cluj, seria „Theologia Socialis”, 2011.

INFO

www.polirom.ro ; www.cartearomaneasca.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Eunika – un spectacol in aer liber pentru toate varstele

Ziua Europeană a Limbilor la Casa Uniunii Europene de la Viena

Copiii olandezi descoperă limba română printre alte sonorităţi multilingve

Noaptea Albă a Galeriilor Iasi, 2017

Scrie un comentariu: