Neverwas Festival Iasi

Neverwas, un nou festival major de muzică al României, va aduce la Iași, în perioada 30 iunie –  2 iulie 2017, artiști de talie internațională și formații românești de top din lumea muzicii rock și electro. Mando Diao – trupa-fenomen a muzicii rock suedeze, Alex Clare – artist britanic care a ajuns în top 10 în clasamentele europene și americane, Vița de Vie și Omul cu Șobolani se numără printre primele nume anunțate de organizatorii festivalului de la Iași.

 

UPDATE, 3 aprilie 2017

Organizatorii au anuntat ca festivalul ce urma sa aiba loc in perioada 30 iunie – 2 iulie 2017 la Iasi a fost ANULAT! Iata  comunicatul oficial:

Din păcate, suntem nevoiți să vă anunțăm că festivalul pe care vi l-am promis nu va putea avea loc anul acesta. Am vrut să facem la Iași un eveniment așa cum ne-am dorit mereu să avem, dar nu a fost posibil până acum. Neverwas a fost de la început o inițiativă privată care a avut în spatele visului unui eveniment de trei zile și trei nopți, rațiuni de business, calcule, estimări și griji.
În acest moment, riscurile sunt prea mari pentru a putea continua. Acest festival a fost mereu o investiție riscantă, la limită, un eveniment care nu avea cum genereze de la prima ediție profit, lucru pe care ni l-am asumat inițial. Am gândit o primă ediție care să crească un festival mare pentru viitor. Având în vedere faptul că în Iași se organizează un alt eveniment de 5 ori mai mare cu 5 zile înainte, riscurile au devenit prea mari pentru a le putea susține.
Le cerem scuze celor care și-au făcut planuri speranțe și visuri din planurile, speranțele și visurile noastre. Le mulțumim celor care ne-au fost alături de la anunțul inițial – artiști, parteneri, sponsori, oameni care ne-au trimis gânduri bune sau mesaje entuziaste. Toți cei care au achiziționat bilete vor primi integral banii înapoi.
Avem speranța că vom avea cu toții parte de evenimente frumoase care să ne aducă împreună. Le urăm succes celor care vor organiza anul acesta festivaluri pentru ieșeni și ne vedem cu siguranță acolo. Oamenii de aici merită și vor avea evenimente așa cum ne dorim cu toții. Neverwas e doar un nume. It just wasn’t this time.”

Neverwas Festival va însemna o premieră pentru zona Moldovei: trei zile și trei nopți cu zeci de concerte live pe două scene amplasate pe terenul Fermei Ezăreni ce va fi transformat într-o oază de muzică live, reverie și spectacol. Într-o atmosferă animată de zeci de DJ, participanții își vor putea petrece o mini-vacanță, bucurându-se de o experiență de festival completă și imersivă: vor avea la dispoziție zonă de concerte, dans, sport și activități în aer liber, proiecții de filme, o zonă dedicată copiilor, colțuri de relaxare și liniște precum și zone cu instalații realizate de artiști vizuali. Bucătăria gourmet va fi asigurată de furnizori din întreaga țară selectați să participe la festival. Atât pentru ieșenii care doresc să evadeze din oraș, cât și pentru turiști, Neverwas va avea o zonă de camping, cu toate facilitățile asigurate.

Line-up-ul va fi format din artiști străini și locali, care vor fi invitați să treacă, alături de public, prin evoluția lor muzicală. Direcția muzicală principală va fi rock-ul și subgenurile lui (alternative, indie, progressive etc), însă sound-ul festivalului va fi unul eclectic dorind să promovăm și o varietate de alte genuri (ex. electronică).

La primul anunț de artiști, cap de afiș este Mando Diao, trupă suedeză de indie-rock-pop, cu șapte albume lansate din 2002 până în 2014. Trupa a devenit populară odată cu piesa Dance with Somebody, de pe albumul Give Me Fire, lansat în 2009, care a propulsat formația în topurile europene. De la înființare și până în prezent au susținut peste 1500 de concerte pe marile scene din Suedia, Germania, Austria sau Japonia și au vândut peste 1,5 milioane de discuri. Mando Diao lucrează în prezent la un nou album, preconizat a fi lansat în cursul acestui an.

Alex Clare a atins celebritatea internațională datorită piesei Too Close, piesă cu care a fost nominalizat în 2013 la BRIT Awards, la categoria British Single of the Year. Aflată pe albumul de debut al artistului britanic, piesa a devenit hitul numărul 1 în Germania și a urcat în top 10 în majoritatea clasamentelor internaționale de muzică. Cunoscut și pentru colaborările muzicale cu Rudimental, Diplo sau John Newman, cântărețul are până acum trei albume lansate: The Lateness of the Hour, Three Hearts și Tail of Lions.

MY BABY, Wareika și Plastic Mermaid, artiști internaționali din zona indie-rock și electro, vor evolua de asemenea pe cele două scene ale Neverwas.

Dintre artiștii români care și-au confirmat prezența la festival fac parte: Vița de Vie, Omul cu Șobolani, The Kryptonite Sparks, Inner, Tourette Roulette sau Pinholes. Vor fi prezente și două trupe din Republica Moldova – Cuibul și The Wax Road.

Noi nume de artiști vor fi anunțate în curând.

BILETE

Biletele s-au pus în vânzare și costă 120 de lei pentru toate cele trei seri, respectiv 150 de lei pentru cei care doresc și camping. Acestea pot fi procurate din localurile partenere (Acaju, Jassyro, Rock’n’Rolla, The Trumpets și Treaz & Nu), de pe site-ul festivalului www.neverwas.ro sau de pe myticket.ro.

 

Desfășurat sub semnul transformării, Neverwas va fi festivalul care își va propune să schimbe scena culturală a Iașului de la prima ediție.

INFO

neverwas.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: