”Muzicienii romani canta ACASA”, editia a II-a

Proiectul ”Muzicienii români cântă ACASĂ”, la cea de a II a ediție! Miercuri, 18 aprilie 2018, ora 19:00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

VLAD – RĂZVAN BACIU: A obținut titlul de Doctor în Muzică, specializarea compoziție (2016) în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, cu prof. univ. dr. D.H.C. Dan Dediu. Tot în cadrul UNMB, a absolvit Masterul în dirijat orchestră (2015) cu maestrul Horia Andreescu și
Masterul în compoziție clasică (2013), sub îndrumarea maestrului Dan Dediu. La vârsta de 15 ani a fost admis la Conservatorul „Katerina Maska” din Atena, secția interpretare pian, absolvindu-l cu distincția arista pampsifi (άριστα παμψηφεί). De-a lungul studiilor, a obținut numeroase burse naționale și internaționale în Germania, Olanda, Estonia, Grecia și Bulgaria.

A dirijat Orchestra Națională Simfonică a Companiei Teleradio-Moldova din Chișinău, Orchestra UNMB, Ansamblul SonoMania, Corul HEART-CORE, precum și Orchestra OXIGEN înființată de însuși Vlad R. Baciu. Cu ocazia Jocurilor Olimpice din Grecia, a pregătit și dirijat Corul de Cameră AMADEUS, concert difuzat de Televiziunea BBC. Lucrările lui sunt interpretate de tineri virtuoși și de ansambluri renumite, precum: Orchestra Filarmonicii din Bacău, Corul Filarmonicii din Craiova, Astra Choir, Ansamblul Profil, Ansamblul SonoMania, ș.a.Lucrarea CARMIN pentru orchestră de cameră a fost inclusă în Fonoteca de Aur a Radioului Național, iar compoziția STRIGĂTUL KOGAIONULUI, bocet simfonic pentrubig band și orchestră simfonică, scrisă în amintirea Regelui Mihai I, a obținut premiul I la Concursul „Carl von Ossietzky” în Germania.

A participat la multe concursuri naționale și internaționale de compoziție, pian și pictură, unde a obținut numeroase premii. Din anul 2010 este președintele Asociației Culturale HEART-CORE, asociație implicată în diverse proiecte culturale, în special promovarea muzicii contemporane.

BILETE

Biletele au fost puse în vânzare la pretul unic de: 10 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: