Muzeul ASTRA din Sibiu investește 2,5 milioane euro într-un spațiu pentru învățarea și promovarea meșteșugurilor românești

Muzeul ASTRA din Sibiu a anunțat începerea lucrărilor pentru renovarea Casei Artelor, primul centru din Sibiu care va reuni învățarea, promovarea și comercializarea obiectelor meșteșugărești de artă românească. Investiția totală va fi de 2,5 milioane euro și va include renovarea completă a unei case de patrimoniu din Piața Mică a Sibiului și transformarea ei în spațiu pentru organizarea de ateliere de meșteșugărit, o Galerie de Artă Populară de unde doritorii vor putea achiziționa obiecte de artizanat, dar și o cafenea culturală amenajată la parterul casei.

Inițiativa face parte din Proiectul Restaurarea si revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.), finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Un viitor pentru artizanatul românesc
Casa Artelor va ajuta la perpetuarea artizanatului românesc, atât prin atelierele organizate cât si prin Galeria de Artă Populară unde meșteșugarii din România își vor putea comercializa obiectele. Potrivit proiectului de restaurare, la parterul Casei Artelor vor fi reamenajate Galeriile de Artă Populară, unde sunt comercializate obiecte de artizanat, lucrate de meșteri tradiționali din toată țara. Tot aici, sunt incluse în proiect spații pentru ateliere meșteșugărești, în care se vor putea implica localnicii. De asemena, la parterul Casei Artelor va fi amenajată o cafenea culturală.

La etajul 1 al clădirii vor fi 3 spații pentru cursuri de formare profesională în îndeletniciri arhaice, expoziții temporare și evenimente culturale. La mansarda Casei Artelor, proiectul include o expoziție inovativă despre meșteșugurile care au conturat peisajul cultural transilvănean.

Proiectul Restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.), finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, este implementat de către Muzeul ASTRA în parteneriat cu SC Future Capital SRL (România) și Mussene I Sor Trondelag din Trondheim (Norvegia), în perioada 1 octombrie 2020 – 31 martie 2024. Acesta are o valoare totală de 2.476.991,74 euro, valoare finanțării nerambursabile fiind de 1.939.335,35 euro.

,,Ne aflăm într-un moment în care suntem nevoiți să insistăm pe fapte concrete și să ducem mai departe puterea exemplului. Proiectul de restaurare a Casei Artelor va genera un liant între meșteșugari și inima unui oraș istoric, cum este Sibiul, o urbe de nivel european. Va genera conexiuni puternice bazate pe tradițiile multiculturale. Casa Artelor va deveni un hub pentru ateliere interactive, animate de prezența meșterilor. Totodată trebuie menționată aici și importanța economică pe care o va avea un astfel de spațiu. Perioada grea a pandemiei ne-a afectat pe toți, implicit și pe meșterii tradiționali. Așadar, Casa Artelor va fi cu siguranță un real generator de venituri sustenabile pentru cei care duc tradițiile mai departe, dar și o sursă de obiecte utile și de calitate pentru localnici și turiști deopotrivă. Implementarea unui astfel de proiect major, cu sprijinul UMP, este un real exemplu de bune practici în managementul cultural. In același timp, proiectul va genera o serie de resurse pentru județul Sibiu, acoperind cu succes nevoile identificate în dezvoltarea unui turism cultural de calitate, plasarea pe piața muncii a resursei umane cu competențe certificate pentru interventiile specifice in arhitextura vernaculară și urbană, istorică, și probabil o șansă a ruralității. Colaborarea cu partenerul din Norvegia va genera, sperăm noi, o strategie asumată la nivelul autorității, iar la nivel național, un exemplu de bună practică. Imi asum astfel o nouă etapă în misiunea pe termen lung a Muzeului ASTRA.”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

,,Pentru noi această cooperare este fundamentală în ceea ce priveşte dezvoltarea noastră viitoare. Ca muzee, jucăm un rol important în societate şi transmitem generațiilor viitoare cunoştințele noastre, istoria noastră. Depinde de noi felul în care le prezentăm şi le transmitem generațiilor viitoare.”, a declarat Karen Espelund, directorul executiv al MiST

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu 3,3 miliarde între 1994 și 2014 și 1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014 – 2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de 29 milioane de euro.

INFO

www.ro-cultura.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Caravana ŠKODA la ERA Shopping Park

Noi provocări pentru Patricia Pop, prima femeie care traversează România cu tractorul

Scriu în culori – „Fă o copertă nouă cărții preferate!”

Expoziția „Chipuri și cămeși”

Scrie un comentariu: