Mii de credincioși pe Calea Sfinților (GALERIE FOTO)

procesiune-iasi-calea sfintilor-foto (8)

În ciuda vremii ploioase și a temperaturii scăzute, numeroși credincioși ieșeni, dar și pelerini veniți din țară, au participat la pelerinajul Calea Sfinților.

Duminica, 11 octombrie 2015,  în jurul orei 18.45, în debutul procesiunii Calea Sfinţilor, cinstitele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur au fost întâmpinate în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi de o mulțime de credincioși și de un numeros sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Acestea au ajuns la Iași cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, fiind aduse de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, de o delegaţie condusă de Preasfinţitul Timotei Prahoveanul. În continuare, racla cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur s-a alăturat moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfintei Mironosite și Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, în pelerinajul Calea Sfinţilor.

Ieşirea cu sfintele moaște s-a făcut prin poarta de lângă Casa Nicodim. S-a mers apoi pe strada I.C. Brătianu, până la intersecţia cu strada Cuza Vodă, pe lângă Teatrul Naţional şi statuia lui Miron Costin. Procesiunea a continuat pe strada Cuza Vodă, până la intersecţia cu strada Armeană, pe care s-a coborât spre Biserica „Sf. Sava cel Sfințit”, unde s-a făcut prima oprire pentru o scurtă slujbă religioasă. În continuare, s-a mers pe strada Costache Negri până în dreptul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, unde a avut loc următoarea oprire. S-a rostit şi aici o ectenie întreit scurtă, după care pelerinajul a continuat spre Catedrala Mitropolitană pe pietonalul Ștefan cel Mare şi Sfânt. La final, sfintele moaște au fost aşezate din nou în baldachinul din apropierea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.

Alături de miile de credincioși, la pelerinaj au participat Părintele Mitropolit Teofan, Preasfinţitul Timotei Prahoveanul și Părintele Arhimandrit Elisei, Starețul Mănăstirii „Simonos Petras” din Sfântul Munte Athos. Procesiunea a fost urmată de slujba  de Priveghere – Vecernia, Litia şi Utrenia, ce a avut loc în Catedrala Mitropolitană.

INFO

www.doxologia.ro

PE ACEEASI TEMA:

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva 2017. PROGRAM

Cine canta la Sarbatorile Iasului 2017

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Discuţie despre lucrarea ”Banner” (de Dan Acostioaei) cu Dan Acostioaei şi Nebojša Milikić, moderată de către Vahida Ramujkić.

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Scrie un comentariu: