„Metamorfoza”, la Teatrul Național din Iași

spectacol-metamorfoza-kafka-teatrul-national-iasi-afis-2015-premiera

Teatrul National Iasi va invita la spectacolul de teatru ”Metamorfoza”, după Franz Kafka, in regia lui Ion Sapdaru. Se joaca la la Uzina cu Teatru. Acest spectacol este dedicat memoriei lui Toma Moraru.

  • marti, 28 martie 2017, ora 19:30, sala Uzina cu Teatru – Teatrul National Iasi

Spectacolul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi este deosebit din două motive. Primul ar fi că e o dramatizare a lui Ion Sapdaru după opera lui Franz Kafka, o poveste inedită şi spontană, în care ne regăsim pe rând fiecare. O poveste care a ieşit mai adevărată doar pentru că are aceşti actori şi acest regizor. Este un spectacol în memoria lui Toma Moraru, tânărul actor care s-a stins din viaţă pe şinele de tren în Germania. Iar acesta este cel de-al doilea motiv.

Am citit Metamorfoza lui Kafka dintr-o răsuflare, şi m-am speriat îngrozitor, pentru că eu chiar mi-am imaginat că se poate ca un om să se transforme într-un gândac“, mărturiseşte regizorul ieşean Ion Sapdaru.

Distribuţie: Cosmin Panaite, Alexandra Bandac, Radu Ghilaş, Daniel Busuioc, Annemarie Chertic, Dumitru Năstruşnicu, Francisc Bucur. Dramatizare şi regie: Ion Sapdaru. Decor: Gelu Rîşca. Costume: Alina Dincă Puşcaşu. Asistent regie: Francisc Bucur

Gregor Samsa, fratele meu …

Au trecut mai bine de 30 de ani când, la căminul studenţesc, după lectura acestei mici nuvele, am lăsat-o înspăimântat pe noptiera şi m-am învelit peste cap cu pătura. Îmi era frică să nu mă metamorfozez în gândac … Apoi umbra micului comis-voiajor Gregor Samsa m-a urmărit toată viaţa ca şi umbrele lui Axenti Popriscin şi ale lui Akakii Bashmackin. L-am întâlnit peste tot: la colţ de stradă aglomerată, în birourile sufocante ale miilor de instituţii birocratice, în trenuri, mereu disperat de întârziere, în parcurile spitalelor de boli nervoase, fumând cu voluptate ţigări cerşite, dar mai ales l-am regasit, de sute, de mii de ori în … oglindă. Lumea este un teatru sinistru în care toţi primim un rol. Rolul nostru se numeşte Om. Acest rol e simplu. Trebuie să înveţi vreo 15 ani să-ţi înfrângi instinctele, să zici Da, atunci când toţi porii tăi respiră Nu, să stai apoi neclintit într-un birou minuscul vreo 12 ore în fiecare zi, să faci temenele cât mai sofisticate şefului, să-ţi iubeşti enorm familia pe care în adâncul sufletului o urăşti enorm, să alergi cu limba scoasă pe la alte birouri să-ţi plăteşti simbolurile care arată clar că eşti Om, adică taxele, să verşi o lacrimă la sicriul cuiva pe care l-ai detestat profund, să taci când vrei să cânţi, să cânţi când vrei să vomiţi, să plângi când vrei să râzi … Şi, mai ales, să trăieşti cu senzatia unui ciocan divin sau diabolic avântat deasupra capului tău care, în orice clipă, poate să te strivească, să te înfunde până deasupra ochilor în pământ. Şi mereu, în fiecare noapte, să ai un singur coşmar. Că te îmbolnăveşti, că  îmbătrâneşti, că devii defect şi nu mai eşti … util. Nici societăţii şi nici familiei. Că devii o insectă inutilă.

Gregor Samsa a protestat să mai fie Om !

Dedic acest spectacol memoriei lui Toma Moraru.

Sapdaru Ion, februarie 2015 

BILETE

Pret bilet: 22 lei (reduceri elevi, studenti, pensionari). Biletele se pot achiziţiona on-line de pe site-ul www.eventim.ro, secţiunea Locaţii-Iaşi şi direct, din reţeaua magazinelor partenere: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas si Cărturesti. Biletele se pot rezerva şi cumpăra şi de la Agenţia Teatrală situată pe Bd. Ştefan cel Mare nr. 8A.

Agentia teatrala: Telefon: 0232-255999. Program: 10.00 – 17.00, de luni pina simbata (duminica inchis)

Pentru grupuri organizate, va rugam sa va adresati Departamentului Marketing-Organizare la telefon 0232-255999.

Atentie! Accesul in sala dupa inceperea spectacolului este interzis, iar biletele isi pierd valabilitatea. Pentru a preveni situatiile neplacute, rugam spectatorii sa fie prezenti la sala de spectacole cu cel tirziu 10 minute inainte de ora inceperii.

INFO

TEATRUL NAŢIONAL „VASILE ALECSANDRI” IASI,
Fondat în 1840

Str. Agatha Bârsescu, nr. 18, Iaşi

Tel. 0232 267824

E-mailtniasi@yahoo.com

Web: www.teatrulnationaliasi.ro

FB: www.facebook.com/TNIASI

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: