Medalii pentru inventatorii ieseni, la un important salon de la Varsovia

1

O nouă confirmare a creativității românești vine din Polonia, unde, în perioada 12-14 octombrie a avut loc cea de-a 9-a ediție a Salonului International de Invenții IWIS – International Warsaw Invention Show.  În competiția de la Varșovia au intrat peste 400 de invenții din peste 15 țări.

România a fost reprezentată de Forumul Inventatorilor Români (FIR), partenerul Centrului de Informare Europe Direct Iași și inima Expoziției Europene a Creativității și Inovării EUROINVENT, ce se desfășoară în luna mai, la Iași.

Delegația României, condusă de. Dr.Ing. Andrei Victor SANDU președintele FIR a prezentat creațiile inventatorilor de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea Dunărea de Jos din Galați.

Astfel, în urma jurizării, au fost înmânate următoarele premii:

  • Medalia de aur cu mențiune specială – Pastă de dinți ecologică, autori: Kamel Earar, Andrei Victor Sandu, Madalina Nicoleta Matei, Ion SANDU
  • Medalia de argint – Metoda de determinare a echilibrului hidric a lemnului, autori: Ion Sandu, Constantin Luca, Irina Sandu, Mikiko Hayashi, Ioan Gabriel Sandu, Viorica Vasilache și Andrei Victor SANDU
  • Medalia de bronz – Metoda de fosfatare a pieselor de fier, autori Andrei Victor Sandu, Costică Bejinariu, Ioan Gabriel Sandu, Petrică Vizureanu, Iulian Ionita, Ion Sandu, Viorica Vasilache și Violeta Vasilache.

De asemenea, invenții prezentate de FIR au fost premiate cu Premiul Outstanding Innovation Award decernat de Thai Innovation and Invention Promotion Network. O distincție deosebită primită de inventatorii români este Medalia Marie Curie pentru invenții în domeniul chimiei.

Cu ocazia acestui eveniment România și-a cofirmat poziția de membru corespondent al Federației Mondiale a Inventatorilor. În ultima perioada Federația a punctat foarte mult pe aspectul academic al inovării, prin organizarea de seminarii și traininguri venite în sprijinul inventatorilor.

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Eunika – un spectacol in aer liber pentru toate varstele

Ziua Europeană a Limbilor la Casa Uniunii Europene de la Viena

Copiii olandezi descoperă limba română printre alte sonorităţi multilingve

Noaptea Albă a Galeriilor Iasi, 2017

Scrie un comentariu: