Masterclass în cadrul aparat_04, aparat_lab: proces

aparat_lab_Afis

În cadrul proiectului .aparat se organizează aparat_lab: proces, un masterclass susținut de Rainer Komers. Acesta va avea loc marți, 16 iunie 2015, începând cu orele 16:00, la Sala_9 din Strada 14 Decembrie 1989, nr. 2B, etajul 1.

.aparat_lab înseamnă un cadru informal de discuții, workshop-uri, screening-uri de film, evenimente interactive etc. care se adresează celor interesați de artele vizuale, cinematografie, muzică, teatru, multimedia.

Masterclass-ul va aborda genul documentar și particularitățile acestuia în materie de: gramatică vizuală, limbaj cinematografic, proces observațional versus intervenție. Discuția va fi canalizată pe un studiu de caz asupra proiectelor sale, urmărind abordarea genului, ”biografia” proiectului și procesul de dezvoltare a unui astfel de film. Masterclass-ul va fi susținut în limba engleză.

.aparat_lab este organizat în cadrul evenimentului aparat_04, care la această ediție propune o privire neutră asupra cotidianului imediat, o arhivă vizuală despre relieful psihogeografic al urbanului contemporan, în care interacțiunea dintre individ și mediu urmează un tipar specific de transformare.

Născut în 1944, Rainer Komers a studiat mai întâi film la Kunstakademie Dusseldorf (Dusseldorf Art Academy) și fotografia mai târziu la Folkwangschule, Essen. Înțelegerea sa artistică și preferința pentru o estetică austeră manifestată în evitarea multitudinii de detalii l-au făcut să devină una dintre cele mai individuale voci ale documentarului artistic.

Locație: sala_9 (Str. 14 Decembrie 1989, nr. 2B, etaj 1). Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, în urma unei rezervări la e-mailul office@aparat.luno.ro

Producător: LUNO. Partenerii proiectului: Institutul Francez Iași, Centrul Cultural German Iași

INFO

.aparat

aparat.luno.ro

www.facebook.com/proiect.aparat

www.facebook.com/theLuno

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: