Mărţişorul în atenţia publicului parizian

Pentru al șaselea an, Institutul Cultural Român de la Paris marchează sărbătoarea Mărţişorului prin organizarea mai multor evenimente, îmbinând tradiţie şi diplomaţie culturală. In perioada 26 februarie – 3 martie, ICR Paris a găzduit o expoziţie de Mărţișoare, unde și-au expus creaţiile artiștii artizani Katarina Pozsony, Mihai Dumitrescu și Natalia Chirinciuc.

Pe 1 martie, francezi și români au sărbătorit împreună, în sala de expoziţie a ICR Paris, frumoasa tradiţie a începutului primăverii și intrarea Mărţișorului, în decembrie 2017, în Patrimoniul cultural imaterial al umanităţii. Patru ambasadori au marcat acest succes diplomatic înregistrat de dosarul multinaţional acceptat de UNESCO și intitulat „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie”.

Astfel, evenimentul organizat de Institutul cultural român de la Paris a fost onorat de Ambasadorul României în Franţa, dl Luca Niculescu, Reprezentantul permanent al României pe lângă UNESCO, dl Adrian Cioroianu, Ambasadorul Republicii Moldova în Franţa, dl Emil Druc și Ambasadorul Republicii Macedonia în Franţa, dl Gabriel Atanasov. Vicepreședintele ICR, dl Bela Krizbai, a fost de asemenea prezent la acest eveniment în cadrul căruia Ambasadorul Adrian Cioroianu a prezentat publicului tradiţia Mărţișorului, comună României, Republicii Moldova, Bulgariei și Republicii Macedonene. Actriţa Marie Rousseau a interpretat legenda Babei Dochia, transpusă în franceză de traducătoarea și scriitoarea Mariana Negulescu.

Conform tradiţiei, doamnele și domnișoarele au primit în dar câte un mărţișor.

Promovarea tradiţiei Mărţișorului la Paris a continuat, pe 3 martie, cu un atelier de confecţionat mărţișoare organizat la sediul Institutului cultural român de la Paris și dedicat copiilor cu vârste de la 7 la 14 ani. Atelierul condus de Katarina Pozsony a fost un succes: copii francezi și români au fost atrași de această tradiţie, vrând să afle mai multe și să participe la obiceiul Mărţișorului.

Un semn bun pentru sensibilizarea publicului francez la o tradiţie culturală românească. Mărţișorul începe să fie cunoscut la Paris!

INFO

ICR Paris

www.icr.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: